“Acum tara noastra este condusa de un grup mafiot”. Reportaj Euronews despre protestele din Romania. Cum s-a facut Serban Nicolae de ras – Video

politica

Postul britanic de televiziune Euronews a realizat un reportaj despre „Marsul romanilor pentru justitie”, in care se arata ca sute de mii de oameni au manifestat la Bucuresti fata de modificarile legilor justitiei. Jurnalistii de la Euronews scriu ca multi politicieni romani sunt investigati pentru coruptie, evaziune fiscala si folosire frauduloasa a fondurilor europene si ca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, are sarcina de a stopa coruptia la nivel inalt.

“Acum tara noastra este condusa de un grup mafiot. Politicienii la putere, cei de la PSD, majoritatea au probleme cu legea. Asa ca vor aceste reforme pentru a nu mai avea probleme”, a declarat Tudor Carstoiu, unul dintre participantii la protestul organizat in Capitala in 20 ianuarie, despre care relateaza Euronews.

Jurnalistii scriu ca multi politicieni romani sunt investigati pentru coruptie, evaziune fiscala si folosire frauduloasa a fondurilor europene. „Acesti parlamentari incearca acum sa modifice sistemul judiciar care ii face responsabili”, scrie euronews.com.

Jurnalistii au discutat cu mai multi jurnalisti romani despre PSD, despre Liviu Dragnea si dosarele Tel Drum si Belina.

„Ar fi bine daca acest mustacios (Dragnea) ar fi dat jos. Si-a batut joc de judetul Teleorman si ne-a dus la saracie. Am 53 de ani si nu pot sa-mi gasesc de lucru. Nu sunt locuri de munca din cauza lor! Si-au batut joc de tara asta si de noi, iar noi continuam sa votam acest partid. De asta ne pleaca tinerii din tara, trebuie sa ne recastigam demnitatea si sa-i dam jos”, a declarat Adi Maruntelu, un locuitor din Turnu Magurele, localitatea in care s-a nascut Dragnea.

Ziaristii scriu si despre faptul ca Laura Codrusa Kovesi, sefa DNA, are sarcina de a stopa coruptia la nivel inalt si subliniaza ca protestele s-au desfasurat sub titulatura „Marsul Sperantei”.

Desi nu au putut discuta cu Liviu Dragnea, cei de la Euronews au discutat cu senatorul PSD Serban Nicolae, care a sustinut ca activitatea DNA are legatura cu serviciile secrete: “Daca tu conduci o investigatie folosind protocoale secrete, echipe comune de procurori cu ofiteri ai serviciilor secrete, este ilegal, este un abuz, este ca un cancer al societatii si submineaza credibilitatea unei actiuni judiciare, in special in lupta anticoruptie”.

Serban Nicolae sustine ca prin aceste metode Laura Kovesi a subminat credibilitatea ei si a DNA: „Daca ea crede ca nu a facut nimic gresit prin folosirea de protocoale secrete sau proceduri secrete, atunci ar trebui sa plece”.

Euronews reaminteste ca protestele din Romania au inceput dupa incendiul de la clubul Colectiv, care a dus la moartea a 64 de persoane, in 2015. Mumu a supravietuit, dar unul dintre prietenii lui a murit la Colectiv: „A fost iad, iadul pe pamant. Baieti si fete au incercat sa fuga din club, dar au fost prinsi acolo pentru ca usa nu se deschidea. Vreau dreptate. Doar atat!. Acum asteptam”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: