Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că jocul politic făcut de Partidul Social Democrat şi Alianța pentru Unirea Românilor arată că cele două formaţiuni acţionează într-un tandem, obiectivul comun fiind înlăturarea premierului Ilie Bolojan.
Potrivit liberalului, acţiunile celor două partide ar reprezenta o încercare de destabilizare politică într-un context geopolitic dificil.
„Jocul politic făcut de PSD şi AUR ne arată că sunt într-un tandem şi au un obiectiv comun, înlăturarea lui Ilie Bolojan”, a declarat Alexandru Muraru.
El susţine că cele două formaţiuni ar fi pus la cale un plan care ar putea afecta stabilitatea bugetară a României.
„PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări. Acest lucru nu înseamnă decât sabotarea ţării”, a afirmat liderul PNL Iaşi.
Muraru consideră că actualul context internaţional face ca o eventuală criză politică să fie cu atât mai riscantă pentru România.
„Este un joc periculos, care poate arunca ţara în aer. Suntem într-o criză majoră geopolitică, evenimentele din Orientul Mijlociu influenţează toată economia mondială, cu repercusiuni asupra economiei mondiale. Orice criză politică acum ar putea arunca ratingul de ţară al României în categoria ‘junk’. PSD trebuie să oprească de urgenţă înţelegerile pe sub masă cu AUR şi să se întoarcă la raţiune”, a precizat Muraru.
Deputatul PNL a adăugat că protocolul de colaborare al coaliţiei presupune responsabilitate şi respectarea programului de guvernare.
„Protocolul de colaborare al coaliţiei presupune onestitate, responsabilitate şi respectarea programului de guvernare cu care acest Executiv a fost învestit”, a spus Muraru.
El a subliniat că PNL nu va accepta folosirea bugetului ca instrument de presiune politică.
„Bugetul României nu este instrument de şantaj la adresa lui Ilie Bolojan, el trebuie să fie oglinda în care să se reflecte toate reformele adoptate. Să fie foarte clar: AUR nu trebuie să devină arbitrul bugetului României. PSD nu are voie să lase AUR, cel mai iresponsabil partid din România, să distrugă stabilitatea economică a ţării, la indicaţiile Moscovei”, a mai declarat Alexandru Muraru.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu (SD), a atacat anterior Guvernul şi îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că reduce fondurile alocate oraşului şi transferă presiunea financiară asupra administraţiilor locale.
Într-o postare publică, edilul susţine că autorităţile locale au fost nevoite să majoreze taxele şi impozitele locale, iar ulterior Guvernul ar fi decis să retragă o parte importantă din veniturile bugetului municipal.
„Domnule Bolojan, după ce m-aţi obligat să măresc taxele şi impozitele locale, să mă fac de râs în faţa gălăţenilor, să fiu cel mai urât om din oraş, după ce am încasat eu şi familia mea toate injuriile unora, mai faceţi încă o ‘reformă’”, a scris Pucheanu.
Potrivit primarului, municipiul Galaţi ar urma să piardă aproximativ 20 de milioane de lei din bugetul local.
„Veniţi ‘noaptea ca hoţii’ şi ne furaţi 20 de milioane de lei din bugetul oraşului. Sunt aproape toţi banii din creşterea taxelor şi impozitelor locale, pe care toţi gălăţenii au fost forţaţi să le plătească”, a afirmat edilul.
El susţine că reducerea fondurilor ar afecta investiţiile locale.
„Am încercat să fiu înţelegător. Dar e prea mult. Este peste puterea mea de a mai accepta. Cum să le explic gălăţenilor că nu mai sunt bani de reparat străzi, după ce au plătit dublu? Cum să mai termin lucrări la şcoli sau spitale în aceste condiţii? Cum şi de ce să mă justific de fiecare dată în faţa gălăţenilor pentru incompetenţa celor din Guvern, pentru care trebuie să suferim toţi?”, a continuat Pucheanu.
Mesajul său se încheie cu o formulare ironică adresată premierului. „Vedea-v-aş primar încă o dată!”, a mai scris Ionuţ Pucheanu.