Acuzatiile DNA la adresa lui Victor Ponta. Fapte GRAVE retinute in sarcina premierului

news

DNA a dat publicitatii un comunicat de presa, in care anunta ca Victor Ponta este urmarit penal pentru fals in inscrisuri, complicitate la evaziune fiscala si spalare de  bani.

„Procurorii din cadrul Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, in prezent prim-ministru al Romaniei, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni)
complicitate la evaziune fiscala in forma continuata
spalarea banilor

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o parte insemnata din sumele obtinute de catre SCA „Sova si Asociatii” de la cele doua complexe energetice (Turceni si Rovinari) a fost destinata exclusiv interesului personal al lui Sova Dan-Coman si a persoanelor din sfera sa relationala.

La data 6 mai 2015, in contextul documentarii, de catre procurori, a aspectelor privind relatiile contractuale ale societatii de avocatura SCA „Sova si Asociatii, s-a dispus predarea, de catre autoritatea fiscala competenta, a tuturor inscrisurilor existente privind actele de inspectie fiscala efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

In urma analizarii inscrisurilor, in raport de probele ce fusesera deja administrate in cauza, a rezultat urmatoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, intre SCA „Sova si Asociatii” reprezentata de Sova Dan-Coman si Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a incheiat o conventie de conlucrare profesionala, avand ca obiect conlucrarea celor doua parti in dosarele de natura penala, de drept penal al afacerilor, precum si in alte cauze in care se va ivi necesitatea. Conventia s-a incheiat pe o perioada nedeterminata. In conventie s-a prevazut ca pentru lucrarile profesionale efectuate in conlucrare, onorariile sa fie incasate de societatea de avocati, iar avocatul Ponta Victor-Viorel sa primeasca o suma fixa de 2.000 euro, pentru care va emite o factura lunara.

Prin act aditional, incepand cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/luna onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.

Conventia de conlucrare s-a incheiat in luna decembrie 2008, moment in care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.

Pentru presupusele activitati efectuate in conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis in perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un numar de 17 facturi fiscale in valoare de 181.439,98 lei.

Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societatii de avocati SCA „Sova si Asociatii” care a efectuat plata contravalorii lor dupa care le-a inregistrat in contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezinta cheltuieli ce nu au la baza operatiuni reale, avand in vedere ca, in realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesionala in temeiul conventiei de conlucrare. Sova Dan-Coman a fost singura persoana cu drept de dispozitie in privinta oricaror actiuni de orice natura care implicau societatea de avocati.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfasurate in perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a inteles cu Sova Dan-Coman ca acesta sa intocmeasca in cadrul societatii de avocati, rapoarte de activitate juridica, pretins a fi prestata de Ponta Victor-Viorel, corespunzatoare celor 16 luni cat a durat conventia.

Intrucat specializarea juridica lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitatile sa vizeze asistenta juridica in dosare de natura penala in legatura cu clientii societatii de avocati.

Astfel, in cursul lunii august 2011, s-au intocmit in fals, 16 inscrisuri corespunzatoare cate unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.

Cele 16 inscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” dupa modelul inscrisurilor privind activitatea juridica desfasurata de mai multi avocati din cadrul SCA „Sova si Asociatii”, avocati care au declarat ca nu au conlucrat niciodata cu Ponta Victor-Viorel. In realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitatile respective, nici macar in parte.

Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obtinute de la SCA „Sova si Asociatii” pentru cumpararea a doua apartamente de lux intr-un complex rezidential situat in Bucuresti.

In perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societatii de avocati, constand in transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. In tot acest timp, societatea de avocati a platit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/luna) si alte obligatii catre firma de leasing, in total, 79.641,11 lei. In luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fara sa mai achite vreo suma de bani societatii de avocati.

Autoturismul a fost achizitionat de societatea de avocati SCA „Sova si Asociatii”, la solicitarea expresa a lui Ponta Victor-Viorel.

Suspectului Ponta Victor-Viorel i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile anterior descrise, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.

2.In aceeasi cauza, procurorii au constatat ca se impune continuarea urmaririi penale fata de Ponta Victor-Viorel si sub aspectul savarsirii a trei infractiuni de conflict de interese, dintre care una in forma continuata (doua acte materiale) fapte aflate in legatura cu functia sa de prim-ministru al Romaniei, avand in vedere ca, in acest moment, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

In calitate de prim-ministru al Romaniei, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Sova Dan-Coman, in luna august 2012, in functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, in luna decembrie 2012, in functia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, in luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor si in luna martie 2014 ministru al Transporturilor, in conditiile in care Ponta Victor-Viorel a beneficiat in trecut de foloase din partea lui Sova Dan-Coman, constand in sume de bani (in total aprox. 250.000 lei) si dreptul de folosinta gratuita a unui autoturism.

Probele administrate au relevat faptul ca Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, in perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, de sume de bani cuprinse intre 7.900 lei si 14.000 lei, in total 181.439,89 lei, in temeiul unei conventii fictive de conlucrare profesionala in domeniul juridic incheiata intre SCA „Sova si Asociatii” reprezentata de Sova Dan-Coman si Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar in perioada noiembrie 2008 – iunie 2009 a beneficiat in mod gratuit de dreptul de folosinta al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achizitionat de SCA „Sova si Asociatii” in sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate in valoare de aprox. 6.000 lei/luna), iar ulterior, in luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentand avansul si alte cheltuieli aferente contractului de leasing in momentul preluarii acestuia de catre Ponta Victor-Viorel, in total suma de 79.641,11 lei.

Prin urmare, in conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al DNA initiaza procedura de sesizare a Camerei Deputatilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmaririi penale fata Ponta Victor-Viorel, deputat, care in perioada in care se presupune ca a savarsit infractiunile de conflict de interese a indeplinit functia de prim-ministru.

Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”, se arata in comunicat.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: