Adevarul in cazul Stanoevici, de ce boli suferea. Sosoaca si Codrin Stefanescu „bat campii crancen”

news

Mirel Curea, redactor sef adjunct la EVZ, prieten din tinerete cu Bogdan Stanoevici, prezinta cauzele mortii actorului, lasand de inteles ca Diana Sosoaca si Codrin Stefanescu „bat campii crancen”.

„Nu as fi scris niciodata cele de mai jos daca, potrivit unui obicei romanesc sau nu, habar nu am, pe subiect nu s-ar fi batut campii crancen, si nu s-ar ajuns cu stabilirea vinovatiilor pana in zone care tin strict de patologiile psihiatrice.

Este despre moartea unui actor, Bogdan Stanoevici. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Bogdan Stanoevici a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon, in data de 24 noiembrie, in stare grava. Era deja in a 8-a zi de la debutul Covid-19, mai precis a simptomatologiei. Cele 8 zile intarziate le petrecuse in campania electorala.

Din primele ore de la internare, a fost necesara administrarea de oxigen, pentru ca afectarea pulmonara era enorma, de 80% si a fost trecut imediat pe tratament, conform protocolului pentru stadiul bolii, Bronhopneumonie SARS-Cov2.

Starea generala a actorului a continuat sa se degradeze pana cand, in noaptea de 16/17 decembrie a fost necesara intubarea. A inceput ventilarea mecanica si totodata a fost pornita tehnica de dializa complexa, pentru ca rinichii nu mai functionau decat in proportie de 50%.

In 23 decembrie, in momentul in care CT-ul pulmonar a evidentiat o afectare pulmonara catastrofala, de 90%, s-a luat legatura cu Prof. Dr. Serban Bubenek, sef sectie ATI, Spital Fundeni, in vederea transferarii pacientului si initierii procedurii ECMO (extracorporeal membrane oxygenation), mai pe inteles, ‘plaman artificial’, ceea ce s-a si intamplat in 24 decembrie. In ciuda tuturor eforturilor depuse, starea actorului a continuat sa se deprecieze pana la deces.

Forma grava de Covid-19 dezvoltata de Bogdan Stanoevici a fost determinata de comorbiditatile pe care le avea: astm bronsic din copilarie, fost fumator cu fibroza pulmonara si hipertensiune arteriala stadiul 1.

Asa-zisa infectie nozocomiala a fost de fapt o enterocolita cu Clostridium difficilae, provocata de o bacterie localizata in intestin si care poate deveni patogena in anumite conditii. Cu tratamentul administrat conform antibiogramelor efectuate actorul fusese vindecat”, a scris Mirel Curea in EVZ.

Curea a precizat ca era prieten cu Stanoevici din anii ’80. „Tare rau imi pare de Bogdan Stanoevici! Din cei trei comeseni, el, George Alexandru si cu mine, care rupeam mesele pe la Marul de Aur, in anii `80, trei pusti pentru care viata insemna doar ras si nemurire, nu mai sunt decat eu”, a mentionat Curea pe Facebook.

Senatoarea AUR Diana Sosoaca are o postare deliranta dupa ce Bogdan Stanoevici a murit. Ea sustine ca actorul nu a murit din cauza coronavirusului si ca ar fi rugat-o sa „lupte pana la capat”. „Nu ne puteti omori pe toti”, striga Sosoaca.

„PENTRU TOTI ‘DESTEPTII’ DIN MEDIA: Bogdan Stanoevici NU A MURIT DE COVID! SE VINDECASE LA 2 SAPTAMANI DUPA INTERNARE. BOGDAN AVEA AFECTIUNI DE O VIATA CARE NU I-AU FOST TRATATE. LA 62 DE ANI, ARATA CA LA 45. M-A RUGAT SA LUPT PANA LA CAPAT SI SA NU MA LAS. AVIZ AMATORILOR SI CRIMINALILOR DIN SISTEM! NU NE PUTETI OMORI PE TOTI!”, a scris Sosoaca pe Facebook.

Codrin Stefanescu are si el o postare similara: „A murit Bogdan Stanoevici! Un om minunat si un curajos cum rar mai intalnesti in zilele noastre! Propaganda asta infecta spune ca din cauza virusului ucigas! Fals! Bogdan a murit cu zile pentru ca a fost infectat cu un microb din spital! A fost bolnav de covid, dar l-a invins! Ziceti adevarul, nu mintiti! Nu va bateti joc de un om hotarat, care s-a luptat pentru viata sa pana in ultima secunda!”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: