Adrian Băzăvan o șochează pe Anca Alexandrescu: ”Cel mai apropiat am fost de George Simion, 4 ani în Acțiunea 2012. Am realizat că Simion este un trădător”

Adrian Băzăvan o șochează pe Anca Alexandrescu Cel mai apropiat am fost de George Simion 4 ani în Acțiunea 2012. Am realizat că Simion este un trădător

Adrian Băzăvan, activistul de la ”Lupii Tricolori” care afișează mesajul ”Marș la Moscova” pe la manifestările publice unde apar Călin Georgescu și George Simion, a dzvăluit că îl cunoaște foarte bine pe liderul AUR, alături de care spune că a fost ”apropiat”. Băzăvan afirmă că a descoperit că Simion este un ”trădător”.

Într-o amplă postare, după ce postul Realitatea Plus și propagandista AUR Anca Alexandrescu au refuzat să îl lase să îți exprime punctul de vedere, Băzăvan își detaliază trecutul și vine cu dezvăluiri surprinzătoare despre George Simion.

”Anca Alexandrescu urmează să se exprime despre mine. Am cerut să intervin telefonic pentru a răspunde întrebărilor, dar dialogul, obiectivitatea și libera exprimare nu fac parte din politica editorială. Așa că răspund aici, iar Realitatea va răspunde la CNA:

Eu în prezent și în ultimul an eu nu am lucrat la stat, nu am niciun venit din surse publice, nu am nicio afacere cu statul. Sunt funcționar public suspendat până în martie, când voi pierde definitiv acest statut.

Cea mai mare parte a vieții profesionale mi-am desfășurat-o în China, Singapore și Belgia, iar în România am lucrat în 2023 și 2024 după ce m-am întors, pe un salariu cu mult mai mic.

Sunt consultant, doctor în economie, expert în politici de inovație, am scris o carte de largă circulație internațională la una dintre cele mai mari edituri ale lumii -Palgrave Macmillan parte din Springer Nature, despre politica industrială a Chinei. Am absolvit facultatea ca șef de promoție cu media 9,87, și am absolvit apoi 2 masterate. Un masterat este unul dintre cele mai prestigioase programe de studiu ale Chinei – Yenching Academy, la Universitatea Beijing. Vorbesc fluent chineză și engleză, bine franceză și intermediar rusă.

Sunt consultant în politici comerciale, am lucrat drept analist si cercetător pentru companii private din străinătate, pentru London School of Economics si pentru Comisia Europeană. Am propriile firme de consultanță în Belgia și în România.

În 2021 am câștigat concursul să devin unul dintre cei 2 tineri români, o data la 2 ani, pentru un program de diplomație al Uniunii Europene. Am plecat la Delegația Uniunii Europene în Beijing, unde am lucrat în secția de știință și tehnologie.

Având în vedere experiența internațională vastă, mai ales în domeniul științei și tehnologiei, Sebastian Burduja mi-a propus să fiu consilierul său ca Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, ocupându-mă strict de relațiile internaționale ale Ministerului, în 2022-2023. Am făcut același lucru în 2023-2024 la Ministerul Energiei. Ulterior am devenit funcționar public la Ministerul Energiei în 2024 prin concurs.

Menționez că salariile la Ministerul Energiei sunt foarte mici, sub 5000 de lei cu toate sporurile, așa cum reiese și din declarațiile de avere. Într-o scurtă perioadă am fost și membru, pe rând, al consiliilor de administrație ISIM Timișoara și Electrica Furnizare, unde am încasat câte 1400 lei/lunar, respectiv 5.000 lei lunar. Bani care au venit cu responsabilități uriașe, mai ales juridice.

Cumulat, în perioada lucrată la stat, am avut venituri totale de 6.500 lunare, așa cum reiese din declarația de avere. Acest venit este mai mic decât salariu mediu net în București, mult mai mic decât am câștigat în privat, și mai mic decât al dvs, Dna. Alecsandrescu.

Am încheiat activitatea la Ministerul Energiei în martie 2025, odată cu decesul ultimilor membrii ai familiei. Rămânând singur pe lume, a trebuit să mă întorc în privat pentru a îmi întări veniturile. Nu intenționez să mă întorc la stat.

Nu am fost niciodată membrul vreunui partid și nu am susținut niciodată vreun politician. Pe Sebastian Burduja îl cunosc din perioada Ligii Studenților Români din Străinătate, 2014, unde am voluntariat ca student în China.

Dar cel mai apropiat am fost de george simion, alături de care am voluntariat 4 ani în Acțiunea 2012, pentru Unirea Republicii Moldova cu România. Ulterior, atât eu, cât și colegii mei, mii de tineri din întreagă țară, am realizat că simion e un trădător de țară.

Nu susțin PSD, PNL, USR sau UDMR. Dar cu siguranță nu văd nicio alternativă în mincinoșii de georgescu, simion, șoșoacă, tîrziu sau gavrilă”, arată Băzăvan.

Jandarmeria București l-a sancționat pe Adrian Băzăvan pentru că a proiectat mesajul ”Marș la Moscova” în timpul manifestației AUR de joi seară.

Jandarmeria București a transmis o precizare oficială referitoare la incidentele petrecute în data de 15 ianuarie 2025, în timpul adunării publice din Piața Universității.

Potrivit instituției, pe timpul deplasării manifestanților, un bărbat a proiectat un mesaj pe o clădire, fapt care a stârnit ”indignarea celorlalți participanți la adunare”.

„Totodată, pentru protecția persoanei în cauză și a celorlalți participanți la manifestație, a fost nevoie de intervenția jandarmilor”, se arată în comunicat.

Jandarmeria precizează că bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, în baza art. 26 lit. e) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Textul legal invocat prevede sancționarea faptelor de „instigare prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice”.

În replică, Adrian Băzăvan a afirmat că „Poliția Română m-a amendat pentru că am ‘perturbat activitățile desfășurate de un grup de cetățeni cu ocazia zilei naționale a României’”.

„Cetățenii care au mânjit Ziua Națională, Catedrala Reîntregirii, Monumentul Unirii și Imnul Național cu sloganurile lor politice minoritare. Iar pentru că am spus un mesaj în dezacord cu ei, m-au lovit și îmbrâncit. Iar în plus, tot eu sunt amendat. De cei care m-au lovit, n-am auzit încă nimic”, a declarat acesta.

„Dar tot iubesc și nu denigrez, Poliția Română, Jandarmeria și Statul. Sunt ale noastre și în general își fac treaba foarte bine, având o mulțime de oameni competenți. Le mulțumesc”, a mai afirmat el.

Jandarmeria București nu a făcut, până în prezent, alte precizări suplimentare privindu-i pe cei care l-au agresat pe Băzăvan.

Ce s-a întâmplat la mitingul AUR

În timpul mitingului AUR din Piața Victoriei, activistul Adrian Băzăvan a venit pe o motocicletă și a proiectat pe una dintre clădire un mesaj cu litere uriașe: ”Marș la Moscova”.

Aproximativ 10.000 de manifestanți, aduși cu autocare din întreaga țară, se aflau joi seară în Piața Victoriei. În timp ce ei scandau sau fluturau pancarte cu „Libertate”, „Demisia”, „Libertate naţională”, „Călin Georgescu, preşedinte!”, „Jos cenzura”, „Jos dictatura”, „Murim cu toţi/Să scăpăm de hoţi”, a apărut o mare surpriză.

Un motociclist s-a oprit în preajma manifestației, a scos un dispozitiv din rucsac și a proiectat pe una dintre clădirile din Piața Victoriei mesajul ”Marș la Moscova”. Imediat cum l-au identificat pe cel care proiecta mesajul, mai multi manifestanți au luat-o la fugă spre acesta cu intenția de a-l agresa.

Cel care a proiectat mesajul este Adrian Băzăvan, o mai veche cunoștintă a simpatizanților lui Călin Georgescu.

Bazan si organizația din care face parte, ”Lupii tricolori”, și-au explicat apoi acțiunea.

”Pentru că trompetele rusiei și extremiștii nepatrioții au încercat astăzi să ne confiște simbolurile naționale (Mihai Eminescu, Ziua Culturii, Piața Universității și Piața Victoriei), noi am ieșit să le reclamăm, cu tradiționalul “Marș la Moscova!”.

Adevărații patrioți:

1. Sunt mândri de România și recunoscători ei. Nu o hulesc.

2. Cred în Dumnezeu, dar nu îl coboară în politică.

3. Iubesc toți cetățenii României, indiferent de etnie, orientare sau religie. Resping categoric orice afirmație prezentă sau istorică care periclitează integritatea vreunui cetățean român pe criterii rasiale sau de altă natură.

4. Știu că legionarii și fasciștii au fost nu doar ucigași de cetățeni români, ci și trădători care au coalizat cu naziștii și cu maghiarii fasciști care ne-au luat Ardealul în 1940.

5. Știu că de la pașoptiști și făuritorii Mării Uniri încoace, marii români au luptat să aducă România ireversibil în centrul Europei, smulgând-o astfel din întunericul din est (otomani și ruși).

6. Știu că a fi român înseamnă a fi european. Iar acum este momentul de a participa mai puternic și mai asertiv la conducerea Europei, pentru a schimba lucrurile cu care nu suntem de acord. În Europa avem un loc la masă, și putem nu doar să ascultăm, ci să transformăm Europa conform viziunii noastre. Însă respingerea sau părăsirea Europei ne-ar face mai săraci, mai slabi și vulnerabili în fața adversarilor.

7. Își știu adversarii și istoria. Știu că NU Bruxelles și NU Kiev, CI moscova este cea ne-a furat pământul, ne-a omorât bărbații, ne-a violat femeile, ne-a împărțit în 2 state românești, ne-a adus comunismul pe tanc și ne-a schimbat identitatea.

8. Nu importă orbește ideologii străine (MAGA, MEGA, globaliști/soroșiști) și nu admiră conducători străini. Nu își caută legitimitatea la Washington, la budapesta sau la moscova.

9. Știu că este esențial să ajutăm Ucraina nu din generozitate, ci pentru că interesul național al României este să nu permitem, sub nicio formă, apropierea rusiei de noi. Iar Ucraina este cea care astăzi ține rusia departe de noi.

10. Vor unirea democratică a Republicii Moldova cu România. Nu sunt iredentiști și nu vor teritoriile altor țări, unde românii nu sunt majoritari.

Tot ce am văzut astăzi este gestul unor trădători care manipulează o masă de români simpli, cu bune intenții și cu nevoi reale. Conducătorii lor trădători, precum george simion, claudiu târziu, călin georgescu și diana șoșoacă, nu rezolvă niciodată problemele acestor oameni. Doar îi amăgesc și îi folosesc ca masă de manevră.

Ne luăm tricolorul înapoi!”, au transmis ”Lupii tricolori”.

Prima dată, mesajul ”Marș la Moscova” a fost afișat de 1 decembrie, la Alba Iulia, chiar când a ajuns Călin Georgescu. Furioși, fanaticii lui Georgescu l-au agresat.

”Am fost bătut si lovit pentru ca am îndrăznit să-mi exprim opinia, civilizat: călin georgescu este un securist, trădător de țară. El manipulează oameni buni, prin minciuni gogonate. După ce își ia banii la plic, de 10 ani la viena. Scopul? Să distrugă România. Marș la Moscova!”, a scris Băzăvan pe Facebook.

Suveraniștii lui Georgescu au lansat o mulțime de amenințări și înjurături la adresa tânărului.

O cautati cu lumanarea si apoi va victimizati. Culmea e ca doar A3 era acolo sa transmita „minunata” dv interventie. Nu ne mai facem bine!!! Instigare si manipulare sunt cuvintele de ordine.

Pai daca ești un agitator și un instigator de 2 lei ce te așteptai să te ia lumea în brațe? Ai știut exact că dacă te duci și vociferezi mizerii sigur se va găsi măcar un român mai înfierbântat sa îți dea vreun capac, așa că nu te mai văita ca o femeie, principiul acțiunii și reacțiunii al lui Newton, știai exact de ce ai făcut asta și ce răspuns o sa primești jigodie…

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea postului Realitatea Plus cu suspendarea emisiei pentru trei ore, una dintre cele mai severe sancțiuni aplicate de autoritatea de reglementare, pentru încălcarea repetată a normelor privind imparțialitatea și echilibrul în programele de știri și dezbateri. Potrivit deciziei CNA, Realitatea Plus va fi obligată să întrerupă emisia în […]
Un bărbat de 72 de ani, localnic din comuna brăileană Ulmu dat dispărut în toamnă, a fost găsit mort. Descoperirea macabră a avut loc chiar în locuința acestuia din județul Brăila. Trupul neînsuflețit se afla ascuns sub un pat din propria casă. Brăilean dispărut de jumătate de an, găsit mort sub pat Descoperirea pune capăt […]
Administrația Trump lansează o ofensivă globală pentru ”libertatea de exprimare”, oferind finanțări grupurilor și organizațiilor din țările aliate care promovează valori democratice, în opoziție cu regulile europene considerate de Washington drept cenzură, relatează Reuters. O misiune diplomatică pentru libertatea digitală Subsecretarul de stat pentru diplomație publică, Sarah Rogers, se află într-o vizită în Europa, vizând […]
O româncă de 32 de ani stabilită în Italia a fost condamnată la închisoare pentru un jaf spectaculos. Femeia și-a adormit partenerul cu somnifere puternice pentru a-i fura cheile de la seif. Sentința vine după un proces maraton care a durat mai bine de un deceniu în instanțele din Treviso. Planul diabolic din spatele unei […]
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a comentat o știre din publicația Politico unde s-a afirmat că Ucraina ar putea adera la UE în 2027. Șeful guvernului ungar susține că Bruxelles-ul și Kievul au „declarat război” Budapestei. Veto maghiar Prim-ministrul ungar a comentat un articol care descrie posibile detalii ale viitoarei aderări a Ucrainei la UE, numind-o […]