Agentii secreti de la Moscova sustin ca Occidentul a sabotat gazoductele Nord Stream 1 si 2. Ce a constat Suedia

externe

Moscow

Seful serviciului de informatii externe al Rusiei, Serghei Nariskin, a sustinut vineri ca are dovezi privind implicarea Occidentului in sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltica, transmite Reuters.

„Detinem materiale care indica spre o pista occidentala in organizarea si implementarea acestor actiuni teroriste”, a spus el, conform agentiei de presa ruse Interfax, fara a preciza pe ce probe isi bazeaza afirmatia.

Este cea mai directa acuzatie de pana acum la adresa Occidentului, din partea unui oficial rus de rang inalt.

Presedintele rus Vladimir Putin declarase joi ca „sabotajul fara precedent” impotriva conductelor de gaz este „o actiune de terorism international”.

Uniunea Europeana ancheteaza cauzele scurgerilor de gaze din Nord Stream 1 (operata de Gazprom) si 2, suspectand – asa cum a anuntat deja – ca deteriorarea celor doua conducte, in largul coastelor Danemarcei si Suediei, a fost urmarea unor sabotaje.

Ministrul suedez al energiei, Khashayar Farmanbar, a afirmat vineri ca este „foarte probabil” ca atacul asupra conductelor sa fi fost efectuat intentionat de un actor de stat.

Dupa detectarea primelor avarii saptamana aceasta, oficialitati de la Moscova au sugerat ca in spatele actiunii se afla Occidentul, condus de SUA. Purtatoarea de cuvant a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat ca Washingtonul are de castigat din intreruperea conductelor.

Luni, cand s-au descoperit avariile, gazoductele nu functionau, insa contineau gaz. Nord Stream AG, operatorul conductei Nord Stream 1, a comunicat ca se asteapta ca scurgerea de gaz sa inceteze pana lunea viitoare, insa nu a reusit sa ajunga in zona pentru a evalua daunele la fata locului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: