Aglomeratie pentru vizele de flotant la Cluj-Napoca: studentii vor sa voteze la parlamentare

news

diaspora, vot, Noua Zeelanda, vineri

La alegerile parlamentare, spre deosebire de cele prezidentiale, cetatenii pot vota doar in judetul in care au domiciliul sau resedinta. In municipiul Cluj-Napoca, acest lucru a determinat o crestere considerabila a cererilor pentru vize de flotant, in special din partea studentilor si a persoanelor care locuiesc temporar in oras.

Primaria Cluj-Napoca a extins programul Directiei de Evidenta a Persoanelor pentru a raspunde cererilor, inclusiv in zilele de week-end. Programul este valabil in perioadele 28 noiembrie – 1 decembrie si 5 – 8 decembrie 2024, iar in duminica alegerilor birourile vor fi deschise pana la ora 21:00, informeaza ziardecluj.ro

Cu toate acestea, angajatii Primariei avertizeaza ca nu pot garanta eliberarea vizei pentru solicitantii care depun actele in ultimele zile. Aceasta situatie a generat nemultumiri in randul cetatenilor.

„In legatura cu viza de flotant, de ce mai este deschis duminica daca eu sunt trimis de angajati sa votez de unde sunt? Mi-au spus ca nu pot promite nimic legat de eliberarea vizei. Daca mai sunt oameni care vor sa-si faca flotantul, sa mearga de pe acum sau cel tarziu maine”, a declarat un clujean nemultumit.

Reprezentantii Directiei de Evidenta a Persoanelor au transmis ca, pentru cei care depun actele sambata, se va incerca eliberarea vizelor pana duminica, astfel incat acestia sa poata vota.

Programul extins acopera atat primirea documentelor, cat si eliberarea cartilor de identitate necesare pentru flotant sau in caz de expirare, pierdere sau furt. Actele necesare pentru obtinerea unei vize de flotant includ:

– Cerere tip completata de solicitant;
– Actul de spatiu al gazduitorului (original si copie);
– Actele de identitate ale solicitantului si gazduitorului;
– Prezenta obligatorie a gazduitorului, cu exceptia cazurilor in care exista un contract de inchiriere inregistrat la ANAF;
– Taxa de timbru in valoare de 5 lei.

Acest program prelungit are drept scop facilitarea accesului cetatenilor la procesul electoral, insa aglomeratia si termenele scurte raman o problema pentru multi solicitanti.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: