„Ai incalcat regulile? Nu mai poti fi tratat in spitale”. CTP cere sa fie facuta o lista cu cei care nu respecta izolarea si carantina: „Potentiali criminali”

news

Cristian Tudor Popescu a cerut, luni, ca romanii prinsi ca nu respecta regululile de izolare sau de carantina sa fie trecuti pe o lista pentru ca in cazul in care se vor imbolnavi sa nu ia locurile din spitale ale celor care nu au comis astfel de infractiuni.

„Acesti insi care incalca regulile sa fie trecuti pe o lista si cand se va ajunge in scenariul 4, in care trebuie sa alegi cine trebuie tratat intr-o stare grava, atunci sa existe si acest punctaj pentru respectivul pacient. Esti pe lista celor care batandu-si joc de concetatenii lor ai incalcat regulile? Nu vei fi eligibil pentru tratamentul respectiv.

Cei care inainte de COVID-19 parcau pe lina de tramvai ca aveau treaba prin zona sunt si cei care acum isi bat joc de noi. Sunt niste potentiali criminali, ei pot sa ucida oameni prin ceea ce fac”, a declarat CTP la Digi24, luni dimineata.

Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu a declarat, duminica seara, ca a fost elaborat un proiect de ordonanta de urgenta, pus deja in procedura de transparenta decizionala, care prevede marirea amenzilor pentru persoanele fizice care nu respecta masurile stabilite prin ordonantele militare pe perioada starii de urgenta.

„La nivel legislativ, Ministerul Afacerilor Interne a initiat un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 1 din 1999, privind regimul starii de urgenta, proiect care este pus deja in procedura de transparenta decizionala. Aceasta ordonanta de urgenta vine in completarea celei care a majorat pedepsele de ordin penal si are ca principale prevederi urmatoarele lucruri. Amenzile pentru persoane fizice care nu respecta ordonantele militare se maresc si vor avea urmatoarele valori: minim 2.000 de lei si maxim 20.000 de lei, fata de minim 100 si maxim 5.000 de lei, cum sunt in prezent”, a subliniat secretarul de stat Bogdan Despescu.

El a adaugat ca se vor mari si amenzile pentru persoanele juridice care incalca prevederile legale din perioada starii de urgenta.

„Amenda minima pentru persoanele juridice care nu respecta ordonantele militare se mareste de la 1.000 de lei, cat este in prezent, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoanele juridice ramane stabilit la 70.000 de lei. In plus, la articolul referitor la sanctiuni se introduce un nou aliniat care prevede ca, pe langa sanctiunea contraventionala principala, in functie de natura si gravitatea faptei, se pot aplica si una sau mai multe dintre urmatoarele sanctiuni contraventionale complementare cuprinse in ordonantele militare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie, interzicerea accesului la respectivele bunuri prin aplicarea sigiliului de catre organele abilitate, suspendarea temporara a activitatii, desfiintarea unor lucrari, refacerea unor amenajari”, a evidentiat oficialul MAI.

De asemenea, Despescu a aratat ca nu vor tolerate abateri de la normele legale in vigoare.

„Ii asiguram pe toti cetatenii ca adoptam toate masurile pentru prevenirea raspandirii acestui nou virus si ca nu vom tolera nici o abatere de la normele legale in vigoare. Fac apel sa nu dati curs si sa nu propagati informatii false, atat referitor la activitatea institutiilor publice, cat si la orice tip de activitate privind eforturile de limitare a raspandirii infectarii cu noul tip de coronavirus”, a mentionat secretarul de stat.

Totodata, el a mentionat ca s-a dispus catre structurile subordonate ale MAI ca verificarile privind respectarea prevederilor din ordonantele militare sa se faca pe intreg teritoriul de competenta, nu doar in anumite puncte fixe.

„Va reamintesc faptul ca incepand cu data de 25 martie, Ministerul Afacerilor Interne, prin Politia Romana si Jandarmeria Romana, alaturi de Politia Locala, care a intrat sub comanda operationala a Politiei Romane, si impreuna cu reprezentantii Ministerului Apararii Nationale, verifica in teren respectarea masurilor generale de prevenire-raspandire COVID-19. In ceea ce priveste modul de actiune al colegilor, precizez faptul ca am dispus structurilor subordonate se efectueze aceste verificari pe intreg teritoriul de competenta, nu doar in anumite puncte fixe, astfel incat sa ne asiguram ca toti cetatenii inteleg rolul si importanta acestor masuri generale de protectie”, a avertizat oficialul MAI.

Potrivit informatiilor prezentate de acesta, pana in prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost intocmite peste 200 de dosare penale sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor.

In ultimele 24 de ore, pentru impunerea restrictiilor si luarea masurilor necesare in vederea prevenirii si raspandirii noului tip de coronavirus au actionat la nivel national peste 27.000 de angajati ai Ministerului Afacerilor Interne, cu 9.500 de mijloace auto si aproximativ 3.200 de angajati ai Politiei Locale, cu 1.200 de mijloace auto. La aceste activitati au participat si aproape 900 de militari din cadrul Ministerului Apararii Nationale, cu peste 200 de mijloacele tehnice specifice . Reprezentantii MAI au verificat in ultimele 24 de ore aproape 94.000 de persoane aflate in peste 36.000 de locatii de carantina si, respectiv, izolare si au identificat peste 800 de persoane care nu au respectat masura izolarii sau carantinei.

De asemenea, pentru a verifica respectarea interdictiilor impuse pe timpul starii de urgenta, politistii au verificat 3.300 de societati comerciale.

Secretarul de stat Bogdan Despescu a mai mentionat ca in aceasta perioada personalul MAI a sprijinit activitatile de transport marfuri, importul si exportul de marfa, in special al produselor de stricta necesitate. Astfel, in perioada 22 – 28 martie, au fost efectuate aproape 47.000 de curse de transport marfa dinspre diferite state europene catre Romania, respectiv 44.000 de curse transport marfa dinspre tara noastra catre alte state.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: