Al doilea atac cu cuțitul în Lugoj în mai puțin de o săptămână

Al doilea atac cu cuțitul în Lugoj în mai puțin de o săptămână
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Lugoj, județul Timiș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi înjunghiat un bărbat în urma unui conflict spontan.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, oamenii legii au fost sesizați, miercuri seara, prin apel la 112, că un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat, potrivit Lugoj Info.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, iar oamenii legii au început imediat verificările pentru identificarea agresorului. Suspectul a fost depistat la scurt timp pe raza municipiului și dus la sediul Poliției pentru audieri.

Conform unor surse judiciare, între cei doi ar fi izbucnit un conflict pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de alcool.

Tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ancheta este continuată sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Acesta este al doilea atac cu cuțitul petrecut în Lugoj în mai puțin de o săptămână. În urmă cu doar câteva zile, un alt bărbat a fost înjunghiat într-un parc din municipiu, iar agresorul din acel caz se află, de asemenea, în arest preventiv.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Vaslui și Galați. Specialiștii avertizează că ploile din ultimele ore și cele prognozate pot provoca viituri rapide, scurgeri de pe versanți și depășiri ale cotelor de atenție. Cod galben pe râuri din două […]
Soţia fostului deputat PSD şi om de afaceri Mugurel Surupăceanu a fost găsită inconştientă, miercuri dimineaţă, într-o anexă a locuinţei din Târgu Jiu, judeţul Gorj. Femeia, în vârstă de 35 de ani şi mamă a trei copii, a fost resuscitată la faţa locului, apoi transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. […]
Tensiunile dintre Iran și Statele Unite continuă să afecteze participarea naționalei iraniene la Cupa Mondială 2026. Federația de la Teheran a avertizat că echipa ar putea recurge la gesturi extreme, inclusiv retragerea jucătorilor de pe teren, dacă problemele legate de vize, accesul oficialilor și tratamentul aplicat delegației nu vor fi rezolvate. Noi tensiuni înainte de […]
Preşedintele american Donald Trump a transmis, miercuri, că Iranul „a aşteptat prea mult” pentru a ajunge la un acord de pace şi că va trebui să „plătească preţul”, după o nouă escaladare militară între Statele Unite şi Teheran. Mesajul a fost publicat pe platforma Truth Social, la scurt timp după atacuri americane asupra Iranului, lansate […]
Încrederea europenilor în Statele Unite ca partener strategic și garant al securității continentului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Un sondaj realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) arată că doar 11% dintre cetățenii europeni mai văd SUA drept un aliat al Uniunii Europene, în contextul tensiunilor geopolitice și al […]