Al doilea caz în care PNL și USR își unesc forțele pentru alegerile din 7 decembrie. Candidat comun la Iași

Al doilea caz în care PNL și USR își unesc forțele pentru alegerile din 7 decembrie. Candidat comun la Iași

Filialele ieşene ale PNL şi USR au decis să susţină un candidat comun la alegerile pentru Primăria comunei Vânători, programate pe 7 decembrie. Este vorba despre liberalul Vasile Asoltanei, care va fi susţinut şi de USR în alegerile pentru funcţia de primar.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că este o premieră în judeţul Iaşi ca organizaţiile celor două formaţiuni să susţină un singur candidat.

“Este un prim pas concret de colaborare între cele două formaţiuni politice. Am speranţa ca putem colabora cu USR pe viitor într-un proiect politic amplu spre dezvoltarea şi prosperitatea Iaşului şi împotriva adevăratului adversar al ieşenilor, adică PSD Iaşi. Domnul Asoltanei înţelege foarte bine administraţia publică locală prin vasta experienţă dobândită şi este un om care cunoaşte foarte bine comunitatea. pentru care a muncit timp de peste două decenii. Mulţumesc colegilor din USR Iaşi”, a declarat Alexandru Muraru, preşedinte PNL Iaşi, citat de news.ro.

Liderul filialei judeţene USR Iaşi, deputatul Ştefan Tanasă a afirmat că alegerile din 7 decembrie reprezintă ”o şansă reală de a avea la Vânători o administraţie transparentă, profesionistă şi concentrată pe proiecte”.

Alegerile de la Vânători sunt organizate după ce fostul edil, Constantin Lupu, a decedat. El era primar din 2008 şi membru al PSD Iaşi.

PNL şi USR s-au aliat şi la Buzău, unde susţin un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în persoana lui Mihai Răzvan Moraru.

Decizia marchează un moment istoric pentru politica locală, fiind prima dată când cele două formaţiuni de dreapta îşi unesc forţele împotriva PSD şi a candidatului Marcel Ciolacu.

Comentarii

Citește mai departe

Aproximativ 100 dintre copiii care au fost răpiți luna trecută dintr-o școală catolică din centrul Nigeriei au fost eliberați. Aceștia au ajuns în capitala statului Niger, Minna, cu o flotă de microbuze escortate de dube militare și vehicule blindate și au fost primiți de guvernatorul Umar Bago. Detaliile despre eliberarea lor rămân neclare, inclusiv dacă […]
Ideologia supremației albe și afirmațiile false conform cărora minoritatea afrikaner din Africa de Sud este persecutată rasial reprezintă o amenințare la adresa suveranității și securității naționale a țării, a avertizat președintele țării, Cyril Ramaphosa. De la preluarea celui de-al doilea mandat de președinte în ianuarie, Donald Trump a susținut în repetate rânduri, fără dovezi, că […]
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,6 grade a zguduit nord-estul Japoniei, determinând evacuarea a aproximativ 90.000 de locuitori și avertismente de tsunami care, câteva ore mai târziu, au fost retrogradate la nivel de alertă. Cel puțin opt oameni au fost răniți. Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) a declarat inițial că valuri de până la 3 […]
Poliția israeliană a intrat cu forța, luni, în complexul agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni din Ierusalimul de Est, intensificând o campanie împotriva organizației căreia i s-a interzis să opereze pe teritoriul israelian. Agenția ONU pentru Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), a declarat într-un comunicat că „un număr considerabil” de forțe israeliene, inclusiv […]
În timp ce exporturile din China către SUA au scăzut în cea mai mare parte a anului, livrările către alte destinații au crescut vertiginos, inclusiv Asia de Sud-Est, America Latină, Africa și Uniunea Europeană. Exporturile Chinei au revenit la creștere în noiembrie, după o contracție neașteptată din luna precedentă. Livrările către Statele Unite, însă, au […]