Decizia a fost anunțată duminică, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt consacrate gestionării consecințelor incendiilor, relatează agenția de presă Anadolu.
Tebboune i-a cerut ministrului Justiției să pregătească până la 15 septembrie o modificare a Codului penal care să prevadă pedeapsa capitală pentru persoanele condamnate pentru incendierea intenționată a zonelor împădurite. Potrivit autorităților, pedeapsa ar urma să fie executată numai după epuizarea tuturor căilor legale de atac.
În prezent, pedeapsa cu moartea se regăsește în continuare în legislația penală algeriană pentru mai multe infracțiuni, însă Algeria menține un moratoriu de facto asupra execuțiilor din 1993. În cazul incendierii intenționate a pădurilor, legislația actuală prevede pedepse de până la 30 de ani de închisoare sau, în anumite cazuri, închisoarea pe viață.
Președintele algerian a ordonat, de asemenea, guvernatorilor provinciilor afectate să transmită autorităților de securitate toate informațiile disponibile cu privire la izbucnirea incendiilor.
Tebboune a afirmat că imaginile distribuite în ultimele zile ridică semne de întrebare cu privire la originea unora dintre incendii. Potrivit președintelui, mai multe focare ar fi izbucnit aproape simultan, în jurul orei 1:00 dimineața.
„Am văzut videoclipuri și am observat că o serie de incendii au izbucnit în același timp, în jurul orei 1:00, ceea ce ridică multe întrebări”, a declarat Tebboune.
Autoritățile algeriene investighează circumstanțele în care au izbucnit incendiile, în timp ce mai multe persoane suspectate că ar fi avut legătură cu provocarea acestora au fost arestate.
Incendiile au afectat mai multe provincii din estul Algeriei și au provocat pagube importante. Potrivit bilanțului anunțat de Ministerul de Interne, 12 persoane au murit în urma valului recent de incendii, iar alte câteva zeci au fost rănite.
În paralel cu măsurile privind pedepsirea celor responsabili, președintele Tebboune a ordonat autorităților să acorde despăgubiri familiilor afectate de incendii. Au fost înființate comisii însărcinate cu evaluarea pagubelor și stabilirea valorii proprietăților distruse sau deteriorate.
Șeful statului a cerut, de asemenea, restabilirea cât mai rapidă a serviciilor esențiale în localitățile afectate. Rețelele de electricitate, gaze, apă și telecomunicații ar trebui reparate cel târziu până la sfârșitul săptămânii.
Locuințele avariate urmează să fie reparate într-un ritm accelerat, iar ministrului Locuințelor i s-a cerut să coordoneze intervenția companiilor de construcții și să stabilească termene clare pentru finalizarea lucrărilor.
Tebboune a insistat ca viața cotidiană în zonele afectate să revină la normal într-o săptămână. Autoritățile încearcă astfel să combine măsurile de sprijin pentru populație cu anchetele privind posibila origine criminală a incendiilor.