Alianta penala PSD-PMP-PRU. Oficiosul PMP, Evenimentul zilei, a intocmit o LISTA NEAGRA cu cei „finantati” de Soros. Iohannis, cap de retea

politica

„Evenimentul zilei”, publicatie patronata de Dan Andronic, candidat pe listele PMP Giurgiu la alegerile din 11 septembrie, publica un amplu articol despre „Reteaua Soros”. Sunt denuntati „politicienii si ONG-urile care se implica in viata politica din Romania” si care au primit bani din partea fundatiilor controlate de George Soros. Teme similare sunt propagate pe scena politica si de catre lideri ai PSD si PRU.

Articolul este scris chiar de catre redactorul-sef al publicatiei, Simona Ionescu. Pentru a sublinia caracterul malefic al finantarilor lui Soros, Ionescu afrima ca ea este implicata in mai multe campanii umanitare insa „nimeni dintre marii finantatori (companii, multinationale sau oameni de afaceri de tip Soros) nu ne-a intins o mana de ajutor, nu ne-au oferit nicio finantare”.

Principalele tinte ale articolului demascator din EVZ sunt Klaus Iohannis si Nicusor Dan, liderul USR.

„Cea mai reprezentativa figura din ‘Reteaua Soros’ este, fara indoiala, Alina Mungiu Pippidi. Ea este considerata ideologul activitatii girate de George Soros in Romania si tot ei i se atribuie ideea aparitei, dupa 2012, a unor partide noi, cu oameni noi, care sa devina o alternativa la partidele clasice, considerate corupte si depasite.

Nicusor Dan, cu a sa asociatie ‘Salvati Bucurestiul!’ este inovatia Alinei Mungiu, cel mai important lider al societatii civile. Aceasta l-a scos in luminile rampei, in 2006, ca activist ecologist, apoi l-a lansat in politica. O sursa din mediul ong-ist ne-a declarat ca primele operatiuni civice ale lui Nicusor Dan au fost finantate printr-un sistem de parteneriate tot din banii lui Soros. Alina Mungiu si a sa Societate Academica Romana a creat Alianta pentru o Romanie Curata. Aceasta din urma a fost finantata, intre anii 2010-2012, de CEE Trust a lui George Soros cu sume mari de bani, dar si din fonduri norvegiene. Din aceasta Alianta fac parte Freedom House (Cristina Guseth), Grupul pentru Dialog Social si Asociatia lui Nicusor Dan – Salvati Bucurestiul”, scrie EVZ.

Publicatia PMP-ului afirma apoi ca toti cei chemati la Cotroceni, dupa tragedia de la Colectiv, la consultarea cu societatea civila, sunt finantati de Soros.Tot acestia ar fi pus la cale si formarea guvernului tehnocrat.

„Un al doilea moment care arata ca George Soros se implica, indirect asa cum a procedat in fiecare tara, in jocul politic de la Bucuresti este formarea noului guvern tehnocrat dupa tragedia de la Colectiv. Piesa centrala s-a pus in scena la Palatul Cotroceni, sub indrumarea consilierului prezidential Sandra Pralong, cea care a fost, la inceputul anilor 90, primul reprezentant personal al lui George Soros in Romania. Dupa tragedia de la Colectiv, in premiera, societatea civila este chemata de Klaus Iohannis pentru a se transmite intregii tari ideea ca romanii au nevoie de un Guvern apolitic. O analiza realizata asupra celor chemati la Cotroceni in numele societatii civile ne arata ca au fost exclusiv reprezentantii fundatiilor finantate de miliardarul american”, mai arata EVZ.

„Lucrurile nu se opresc insa aici. Dupa formarea guvernului condus de Dacian Ciolos, am regasit numeroase nume de pe lista celor care au capatat putere de decizie la nivel executiv, ca avand legaturi cu miliardarul american”, subliniaza apoi dramatic publicatia controlata de penalul Dan Andronic.

EVZ a intocmit si o lista cu numele celor care au beneficiat de banii lui Soros:

Sandra Pralong, consilier prezidential – primul reprezentat personal al lui Soros in Romania

Mihai Razvan Ungureanu – fost consilier prezidential si sef al SIE – finantat de Soros prin fundatiile sale.

Dacian Ciolos , premier – membru Fundatia Friends of Europe – finantata de Soros

Cristian Ghinea – ministrul fondurilor europene – Centrul Roman pentru Politici Europene – finantat de Soros

Violeta Alexandru,  ministru pentru dialg social – ProDemocratia, Institutul Politic Publice – finantat de Soros

Cristina Guseth – propusa ca ministru al Justitiei in prima echipa a lui Ciolos si retrasa dupa un scandal urias – finantata de Soros

Catalin Drula – consilier al premierului Ciolos, vicepresedinte al Asociatiei Pro Infrastructura, care colaboreaza cu  „Alianta pentru o Romanie Curata” (SAR)

Cristian Ghinea, editorialist la „Dilema veche”, a terminat SNSPA, dupa care a facut un master la London School of Economics. In legatura cu acesta, iata ce scrie pe pagina lui de Wikipedia: „bursa care ii finantase acest studiu prevedea intoarcerea sa in Romania si implicarea pentru o perioada minima de timp in activitati ale sectorului civic”! Cu alte cuvinte, cei care i-au finantat bursa i-au pus si conditia sa se implice in problemele societatii civile, ceea ce Cristian Ghinea a si facut, activind in Centrul Roman de Politici Europene, de unde a devenit Consilier de stat in Cancelaria Guvernului, apoi ministru al Fondurilor Europene. Acum a ales sa candideze la Parlament din partea partidului Uniunea Salvati Romania a lui Nicusor Dan.

Anterior, Cristian Ghinea activase in mai multe ONG-uri: Societatea Academica din Romania, APADOR-CH, Freedom House – Romania si Centrul pentru Jurnalism Independent, toate finantate de Fundatia Soros! De la SAR, Alina Mungiu l-a dat afara odata cu Sorin Ionita. Pe pagina Centrului Roman de Politici Europene (CRPE),  se scrie foarte clar ca Fundatia Soros este finantator al acestui ONG.

Laura Stefan, de la „Expert Forum”, ONG finantat de Fundatia Soros, a fost prima nominalizare neoficiala pentru functia de ministru al Justitiei, Cristina Guseth, de la „Freedom House”, ONG finantat de Fndatia Soros, a fost desemnata pentru functia de ministru al Justitiei si retrasa in ultimul moment.

Mihai Razvan Ungureanu, adus mai intii in functia de consilier prezidential si numit apoi din nou sef al SIE este un vechi membru al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Victoria-Violeta Alexandru, fosta Bau inainte de casatorie, a lucrat pentru Asociatia Pro Democratia, unde a coordonat activitatea de comunicare publica si relatia cu presa.Ȋn 1997, Violeta Bau a fost numita consilier in cadrul Departamentului de Comunicari Internationale si Relatii cu Romanii de Pretutindeni din Administratia Prezidentiala.

EVZ publica si o schema grafica pentru a face mai simplu de inteles cititorilor cum functioneaza „reteaua Soros”. Iohannis este ilustrat ca unul dintre principalii stalpi ai retelei.

reteaua-soros

Presupusa implicare a lui George Soros in politica din Romania era o tema sustinuta intens, pana acum, de lideri ai PSD, in special de Victor Ponta, si de catre cei ai PRU. Toti au serioase probleme penale.

„Sistemul s-a hotarat sa isi faca propriul Partid – se numeste USR sau mai clar #UniuneaSalvatiSistemulSoros si Securitatea din Romania”, scria recent fostul premier, trimis in judecata de DNA pentru spalare de bani, pe Facebook.

Sebastian Ghita, lider PRU si inculpat penal in mai multe dosare, sustine ca „reteaua Soros a acaparat marile parchete”: „In ceea ce priveste procurorii este o chestiune de o gravitate extraordinara, diverse organisme neguvernamentale, entitati care nu fac parte din statul roman si care sunt finantate in principal din bani ai Fundatiei Soros”.

Iata ca liderilor PSD si PRU care construiesc conspiratia Soros li s-a adaugat acum si PMP, condus de Traian Basescu. De altfel, candidatul PMP, Dan Andronic, a fost fotografiat recent in compania lui Sebastian Ghita. Andronic este si el trimis in judecata de DNA pentru constituire de grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta, in forma continuata.

andronic-ghita

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Mai mult despre: , , , , , , ,


Comentarii: