externe

Aliatii si partenerii NATO vor sa consolideze apararea aeriana a Kievului, dupa valul de rachete rusesti care a lovit marile orase din Ucraina

Peste 50 de tari se reunesc miercuri la Bruxelles, in cadrul unei reuniuni NATO, pentru a discuta despre consolidarea apararii aeriene a Ucrainei, la doua zile dupa ce un val de rachete rusesti a cazut asupra marilor orase din intreaga tara, inclusiv asupra capitalei Kiev, potrivit Reuters.

Sistemele avansate de aparare antiaeriana sunt concepute pentru a proteja orase intregi de atacuri aeriene. Luni, raidurile aeriene rusesti au ucis 19 persoane in Ucraina, au ranit peste 100 si au intrerupt alimentarea cu energie electrica in intreaga tara.

Marti, Ucraina a primit primul din cele patru sisteme de aparare antiaeriana pe care Germania a promis ca le va furniza, a declarat o sursa din Ministerul german al Apararii.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat inaintea reuniunii de doua zile a ministrilor apararii din cadrul aliantei, care va avea loc in perioada 12-13 octombrie la Bruxelles, ca va indemna aliatii sa furnizeze sisteme suplimentare de aparare aeriana Ucrainei.

Acesta a calificat atacurile cu rachete ale Rusiei drept un ”semn de slabiciune si un rezultat al faptului ca presedintele Vladimir Putin a ramas fara alternative”.

”Realitatea este ca nu sunt capabili sa faca progrese pe campul de lupta. Rusia pierde de fapt pe campul de lupta”, a declarat Stoltenberg.
”Ucraina are impulsul si continua sa faca progrese semnificative, in timp ce Rusia recurge din ce in ce mai mult la atacuri oribile si nediscriminatorii asupra civililor si a infrastructurii critice”, a mai spus Jens Stoltenberg.

Moscova, care isi numeste actiunile din Ucraina o „operatiune militara speciala” pentru a elimina nationalistii periculosi si pentru a proteja vorbitorii de limba rusa, a acuzat Occidentul de escaladarea conflictului prin sustinerea Kievului.

Inainte ca ministrii apararii din NATO sa isi inceapa discutiile cu un dineu, acestia urmeaza sa se intalneasca cu partenerii din Grupul de contact pentru Ucraina, un organism infiintat la initiativa Statelor Unite pentru a mentine livrarile de arme catre Kiev.

Discutiile celor peste 50 de tari se vor axa pe furnizarea de sisteme suplimentare de aparare aeriana Ucrainei, a declarat ambasadorul american la NATO, Julianne Smith.

Ministrul ucrainean al apararii, Oleksii Reznikov, va participa la ambele evenimente de la Bruxelles.

Intalnirea ministrilor apararii este prima reuniune majora a NATO de cand Moscova a anexat mai multe teritorii ucrainene si a lansat amenintari nucleare voalate, miscari pe care NATO le-a clasificat drept o escaladare clara a razboiului care a inceput cu invazia Ucrainei la 24 februarie.

Jens Stoltenberg a declarat ca, desi alianta nu a observat nicio schimbare in pozitia nucleara a Rusiei, este vigilenta si va continua cu exercitiul sau anual de pregatire nucleara saptamana viitoare.

Acesta s-a referit la exercitiul ”Steadfast Noon”, in cadrul caruia fortele aeriene ale NATO exerseaza utilizarea bombelor nucleare americane cu baza in Europa cu zboruri de antrenament, fara arme reale.

Urmareste-ne si pe:
Darie Luca

Share
Published by
Darie Luca

Recent Posts

Spania se declara „jignita” de declaratiile presedintelui Argentinei si isi retrage ambasadorul de la Buenos Aires: „Cuvinte extrem de grave”

Spania a anuntat duminica rechemarea ambasadoarei sale din Argentina, dupa ce presedintele ultra-liberal argentinian, Javier…

4 ore ago

Basescu: „Romania reuseste in ultima vreme sa faca o figura de prostalaul Europei”

Fostul presedinte Traian Basescu a afirmat ca „Romania reuseste in ultima vreme sa faca o…

3 ore ago

Miting cu Clotilde Armand in Piata Victoriei: „Suntem multi. Marcele, suntem hotarati sa te trimitem inapoi la covrigarie”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a organizat duminica un mars pana in Piata Victoriei. Ea…

5 ore ago

Arsenal in casele unor interlopi din Rosiori de Vede: macete, topoare, sabii. 11 barbati au fost retinuti

Politistii au descoperit, duminica, in timpul unor perchezitii in locuintele unor interlopi locali un intreg…

5 ore ago

„Piedone pierde in mod cert Bucurestiul, pierde si Sectorul 5, in proportie de 90%, si iese din politica” – fost ministru PSD

Miron Mitrea, fost ministru PSD, sustine ca Cristian Popescu Piedone nu are nicio sansa sa…

6 ore ago