Alina Gorghiu anunta ca Iosif Buble (stiripesurse.ro) este platit de PSD: „Asa campanie mizerabila pe fake-news nu am mai vazut de foarte multa vreme!”

politica

Senatorul PNL Alina Gorghiu anunta ca echipa de campanie a candidatului PSD la alegerile prezidentiale, Viorica Dancila, a dat „pe surse” informatia ca aceasta va fi audiata la DNA, in ultima zi de campanie. „Este atat de cusuta cu ata alba, incat orice om de buna-credinta din Romania ar trebui sa se simta revoltat de micimea echipei de campanie a PSD si de cat de penibil este candidatul care accepta un asemenea lucru”, afirma Gorghiu. De altfel, DNA a dezmintit oficial aceasta informatie.

„Asa campanie mizerabila pe fake-news nu am mai vazut de foarte multa vreme! Ca sa-ti victimizezi candidatul slab, care nu exceleaza cu nimic, care ar trebui sa dea explicatii pentru foarte multe lucruri, echipa de campanie a Vioricai Dancila da pe surse ca femeia va fi chemata la DNA in ultima zi de campanie. Este atat de cusuta cu ata alba, incat orice om de buna-credinta din Romania ar trebui sa se simta revoltat de micimea echipei de campanie a PSD si de cat de penibil este candidatul care accepta un asemenea lucru”, afirma Gorghiu, joi, intr-o postare pe Facebook.

Ea adauga ca „toti jurnalistii de casa ai PSD turuie imediat cat de rau e, desi stiu ca e o stire falsa”.

„Dar, ce sa faci? Cand te plateste PSD, zici ce zice PSD, nu ce e adevarat! Ar fi sanatos ca anumite institutii de presa sa nu mai foloseasca minciunile de la PSD pe post de stiri. Dati-va jos de pe justitie odata pentru totdeauna! Nu o mai implicati in politica!”, spune Alina Gorghiu.

Stirea despre falsa convocare a lui Dancila la DNA a fost publicata de stiripesurse.ro, site patronat de Iosif Buble. Buble este sotul deputatei PSD Diana Tusa.

Directia Nationala Anticoruptie a dezmintit informatia.

„In referire la informatiile vehiculate in spatiul public care acrediteaza ideea ca un candidat la Presedintia Romaniei urmeaza sa fie citat la DNA, in data de 22 noiembrie 2019, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa precizeze ca toate aceste informatii sunt FALSE”, se arata intr-un comunicat transmis, joi dupa-amiaza, de DNA.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: