Alocatia pentru copii va fi DUBLATA, au decis deputatii. Ce spune Ponta, are Guvernul bani?

news

Deputatii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocatia de stat pentru copii sa creasca de la 42 la 84 de lei.

Deputatii au adoptat proiectul de modificare a OUG cu 332 voturi pentru si doua abtineri.

Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si a fost adoptat cu 98 de voturi pentru si 77 impotriva.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a spus ca este o veste foarte buna pentru familiile din Romania.

„Vorbim de peste 3 milioane jumatate de copiii care se vor bucura de dublarea alocatiilor. M-as bucura sa putem sa aducem in casele tuturor o mica bucurie. (…) Acest parcurs trebuie continuat”, a spus Gorghiu, citata de Agerpres.

Respectivul amendament a fost respins marti la Comisia de munca a Camerei Deputatilor. Camera Deputatilor este for decizional.

Premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul duce la indeplinire deciziile Parlamentului si ca pentru acest an resursele financiare sunt asigurate.

„Guvernul duce la indeplinire deciziile Parlamentului si la un vot atat de consistent trebuie sa ne conformam. Ma bucur ca o masura de stanga este spijinita si de liberali. Impactul finaciar pentru acest an este de 900 milioane de lei, il vom acoperi cu siguranta.

Pentru bugetul pe 2016 vreau sprijinul Parlamentului ca aceasta masura sa ramana in vigoare. Ne vom supune vointei Parlamentului, pentru acest an vom asigura resursele financiare si vrem si sprijinul Parlamentului pentru resursele din anii viitori”, a spus Ponta.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: