„Am acceptat invitatia in secunda doi”. Moise Guran ii explica lui CTP de ce participa la dezbaterea lui Klaus Iohannis – Video

news

Moise Guran i-a explicat lui Cristian Tudor Popescu, luni, intr-o emisiune la Europa FM de ce a acceptat invitatia lui Klaus Iohannis de a participa la dezbaterea de marti. CTP a anuntat ca refuza sa participe pentru ca invitatiile au fost facute nominal.

„Am acceptat invitatia in secunda doi, fara sa ma gandesc foarte mult. Nu m-am consulta cu conducerea postului Europa FM, decat dupa aceea. Eu am considerat ca trebuie sa raspund acestei invitatii. Eu am fost invitat la o dezbatere. Domnu’ Popescu, dezbatere este ce facem noi aici. Deseori nu suntem de acord si dialogam, uneori mai prieteneste, deseori mai tensionat, dar nu suntem de acord. Asta este dezbatere.

Eu am fost invitat o dezbatere nu la o conferinta de presa. Conferinta de presa cu jurnalistii acredidati la PNL a fost saptamana trecuta.   La o dezbatere aduci argumente impotriva, il contrazici pe interlocutor.

(…) De ce am acceptat? Am acceptat pentru ca in meseria noastra de jurnalist, indiferent ca suntem reporteri, comentatori, sefi de redactii, aceasta meserie nu se face pentru tine, se face pentru ceilalti, pentru public. (…) Am acceptat aceasta dezbatere in numele telespectatorilor Europa FM, pentru ei”, a explicat Moise Guran.

Cristian Tudor Popescu a anuntat, luni, ca refuza sa participe la dezbaterea organizata de Klaus Iohannis.

„Am fost sunat de Administratia Prezidentiala, mi-a spus ca sunt primul sunat si invitat, atat ca formator de opinie cat si ca reprezentant Digi24. I-am spus ca nu sunt angajat al Digi24, nu pot sa reprezint postul de capul meu. A insistat doamna de la Cotroceni, ‘acestea sunt calitatile in care va invitam’.

Am sunat conducerea postului Digi24 si am spus ‘Iata ce vrea Cotroceniul’. Conducerea a fost de acord, eu m-am gandit ca nu este normala aceasta invitatie nominala.

Am avut apoi a doua convorbire, si am vazut ca este vorba de invitatii nominale, un numar restrans pana in 10. Asta arata ca o receptie exclusivista a domnului Iohannis, am spus ca nu se poate asa ceva. Nu are deptul sa faca o selectie a jurnalistilor, nu vreau sa ma numar printre jurnalistii preferati ai dlui Iohannis, nici ai altui politician, prefer sa fiu detestati de toti.

Am comunicat Cotroceniului ca nu voi veni la aceasta dezbatere. Daca invitatiile sunt trimise redactiilor, sa decida acestea, atunci eu pot sa revin si sa particip. De atunci nu am mai primit nicio reactie. Conducerea postului a fost de acord cu decizia mea”, a declarat CTP la Digi24.

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a prezentat, luni, detalii despre dezbaterea de marti la care va participa presedintele Klaus Iohannis. Aceasta va incepe la ora 19.00 sau 20.00, va fi organizata dupa model american, iar audienta estimata va fi de peste sapte milioane de cetateni.

Rares Bogdan precizeaza ca ”dezbaterea va avea loc la BCU, la aula Carol I (…). Este o sala mica, din pacate, are doar 215 locuri pe scaune si doua loje, doua balcoane mari, care vor fi ocupate de presa acreditata, presa straina si presa din Romania (…). Intrebari vor pune intre 6, 7, 8, 9 jurnalisti, analisti, formatori de opinie, politologi, care vor fi de la diverse institutii media, din diverse zone, deci nu vor fi doar oameni care au activat in zona dreptei politice sau a sustinerii societatii civile din zona dreptei, luptatori impotriva OUG 13, impotriva PSD si asa mai departe, deci vor fi si din zona celor care au sustinut Guvernele PSD sau institutii media care de-a lungul timpului au fost extrem de critice cu presedintele Romaniei”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: