Cu toate acestea, Romania reuseste sa mentina unul dintre cele mai scazute preturi din Uniunea Europeana la ouale vandute la poarta fermei.
„Fermierii isi programeaza fluxurile astfel incat sa aiba suficiente oua in perioada sarbatorilor. De exemplu, daca au gaini aproape de sfarsitul ciclului, nu le taie acum, ci dupa Paste”, a explicat Ilie Van, presedintele Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR), conform Agerpres.
Conform Observatorului Preturilor in Uniunea Europeana, pretul oualor in Romania a fost saptamana trecuta de 211 euro/100 kg, ceea ce echivaleaza cu un pret de aproximativ 60 de bani pe bucata. In aceeasi perioada a anului trecut, oul costa 55 de bani.
„Romania are printre cele mai mici preturi din UE, la poarta fermei. Doar Finlanda are un pret mai mic decat al nostru – 204 euro/100 kg. In schimb, Bulgaria are 222, Ungaria 286, iar Polonia 314 euro/100 kg”, a declarat Van.
Reprezentantii industriei avicole anunta ca nu exista motive pentru o crestere a pretului oualor in perioada urmatoare, chiar daca cererea este ridicata. De altfel, pretul actual de 211 euro/100 kg este mai mic decat cel de acum doua saptamani, cand se inregistra o valoare de aproximativ 215 euro.
„Nu estimam modificari semnificative ale preturilor. In supermarketuri am vazut cartoane cu 30 de oua, de la gaini crescute in cusca (codul 3), la 24 de lei – adica 80 de bani oul. Bineinteles, ouale provenite din alte sisteme de crestere (codul 2 sau 1) vor fi mai scumpe, si ambalajul e diferit”, a mai adaugat Van.
Potrivit UCPR, fermele avicole din Romania pot acoperi in proportie de 100% necesarul de oua pentru consumul intern, chiar si in perioadele cu cerere ridicata, cum este cea a Pastelui. Mai mult, Romania continua sa exporte oua in tarile membre UE.
„Schimbul intracomunitar functioneaza constant. Exportam oua, dar primim si din afara. Deocamdata nu mai sunt probleme cu ouale din Polonia, pentru ca au dificultati legate de gripa aviara. In plus, gospodariile taranesti din Romania contribuie tot mai mult, mai ales in aprilie, cand este varf de productie in curtile taranilor”, a explicat presedintele UCPR.
Desi Statele Unite se confrunta cu un deficit de oua si au solicitat importuri din Europa, Romania nu poate onora aceste cereri din cauza unor diferente in legislatia sanitara si a cerintelor de procesare.
„Americanii vor oua spalate si congelate. Noi nu facem acest lucru in Europa, iar transportul oualor in coaja peste ocean este foarte complicat. Danemarca a primit conditiile, dar nu avem informatii ca livreaza deja. Probabil SUA s-a reorientat spre alte surse, precum Turcia”, a precizat Van.
Conform datelor Institutului National de Statistica, in Romania se produc anual circa 5,86 miliarde de oua, dintre care 40-45% provin din ferme, iar restul din gospodarii. In 2023, peste 500 de milioane de oua au fost exportate, in timp ce 200 de milioane au fost importate din tarile UE.