„Am fost un dobitoc”. Ce continut va avea motiunea de cenzura a PSD, pesedistii se pun singuri intr-o situatie penibila

politica

Presedintele PSD Olt, Paul Stanescu, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, ca fondul motiunii de cenzura va spune cum PSD a gresit sustinandu-l pe Sorin Grindeanu pentru functia de prim-ministru. „O sa contina (motiunea de cenzura) pana la urma urmatorul lucru: am gresit cand am facut aceasta nominalizare, acesta o sa fie fondul si o sa spuna cum am gresit cand am facut lucrul asta. Sigur ca am gresit. (…) Si urmatorul moment va fi foarte greu in nominalizarea viitorului prim-ministru”, a sustinut Paul Stanescu, citat de Agerpres.

Continutul motiunii poate fi sintetizat cu celebra vorba a fostului lider comunist Tudor Postelnicu, care si-a motivat astfel actiunile din decembrie 1989: „Am fost un dobitoc”.

Satnescu a confirmat ca PSD discuta cu UDMR pentru sustinerea motiunii de cenzura impotriva lui Sorin Grindeanu si pentru sustinerea unei aliante de guvernare, dar ca pana in prezent nu a fost „o discutie concreta”.

„Nu a fost o discutie concreta cu UDMR. Sigur ca suntem in discutii cu UDMR, nu e un secret, sa vedem, e o negociere pana la urma si stiti bine ca UDMR nu intra intr-o alianta de guvernare pana nu negociaza niste lucruri. Si sigur ca vom discuta toate aceste aspecte, daca putem sa acceptam cererile lor, daca sunt exagerate probabil ca nu, daca nu sunt exagerate probabil ca… Va inchipuiti ca nu vine niciun partid la guvernare fara sa negocieze si UDMR-ul e un foarte bun negociator in momentul in care vine sa voteze ceva”, a spus Stanescu.

El s-a aratat convins ca PSD si ALDE vor avea majoritate in Parlament la votul pentru motiunea de cenzura, iar ulterior presedintele Iohannis va numi un premier propus de PSD si ALDE.

„Vom introduce motiunea de cenzura care va fi semnata, sunt convins, de toti parlamentarii PSD si ALDE (…). Sunt voci care spun ca nu o sa avem majoritate, eu va asigur ca o sa avem majoritate si o spun din interior, pentru ca stau de vorba cu toti colegii mei, indiferent ca sunt in Camera Deputatilor sau Senat. Si sigur ca vrem sa scurtam cat mai repede aceasta criza, ca sa venim imediat cu o propunere de prim-ministru, la Cotroceni sa inceapa consultarile si sunt convins ca si presedintele Iohannis va respecta Constitutia si va numi prim-ministru de la alianta care detine majoritatea in Parlamentul Romaniei, PSD plus ALDE”, a mai declarat Paul Stanescu.

Presedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a anuntat ca organizatia judeteana de partid sustine decizia luata de Comitetul Executiv National al PSD.

„Am stat de vorba in toata aceasta perioada cu o serie de primari, cu membri ai Biroului Permanent Judetean, cu membri din comitetul executiv, consilieri judeteni, toti au trecut pe la mine si ne-am consultat despre ceea ce se intampla la Bucuresti si bineinteles ca toti au fost la unison si au spus ca organizatia PSD Olt sustine decizia luata de Comitetul Executiv National. (…) In acest moment, din punctul meu de vedere si al organizatiei PSD Olt, este ‘fostul premier Sorin Grindeanu'”, a spus Marius Oprescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: