externe

Amanta lui Putin a fost depistata in Elvetia, insa autoritatile neaga. Inca patru oligarhi sunt in aceasta tara, unul are pasaport elvetian

Presa elvetiana de weekend s-a concentrat asupra locului unde se afla presupusa amanta a presedintelui rus Vladimir Putin, despre care se zvoneste ca s-ar ascunde in aceasta tara, scrie Swiss Info.

Autoritatile elvetiene sustin insa ca nu exista „niciun indiciu” in acest sens. Departamentul Federal de Justitie si Politie a declarat ca „nu are niciun indiciu privind prezenta acestei persoane in Elvetia”, ca raspuns la o intrebare transmisa de Tagesschau, un program al postului public de televiziune elvetian SRF.

Presupusa iubita a lui Putin – Alina Kabaeva, fosta campioana olimpica la gimnastica ritmica – a atras atentia presei elvetiene si internationale in 2015, cand aceasta ar fi nascut o fetita in cantonul italofil Lugano. S-a crezut ca Putin este tatal copilului, desi purtatorul sau de cuvant a negat acest lucru la momentul respectiv.

Expertul in drept penal Mark Pieth a dat dreptate guvernului elvetian sa se intereseze de aceasta chestiune. „Cred ca autoritatile elvetiene au dreptate sa investigheze aceasta problema”, a declarat el pentru Tagesschau. „Nu este doar treaba lor privata. Cred ca este treaba Elvetiei daca amanta lui Putin sta la noi”.

Pieth a mentionat ca ar fi daunator din punct de vedere al reputatiei pentru Elvetia daca amanta lui Putin s-ar afla in natiunea alpina: „Elvetia este un fel de punct de intrare, ca si alte locuri, pentru Rusia in lumea occidentala”, a precizat el. „Exista comertul cu marfuri, exista cele 200 de miliarde de [CHF] pe care se spune ca rusii le-au investit in centrul financiar elvetian. Fie ca este justificat sau nejustificat, ar intari, desigur, aceasta impresie ca suntem un loc de refugiu pentru tot felul de oameni.”

Patru dintre rusii recent sanctionati locuiesc in Elvetia, a relatat sambata ziarul Tages-Anzeiger. Lista rusilor sanctionati a crescut in aceasta saptamana din cauza conflictului din Ucraina. Trei dintre cei care se afla in Elvetia risca sa fie expulzati, iar al patrulea este protejat de pasaportul sau elvetian, potrivit ziarului.

In contextul in care unilateralismul este in crestere in politica mondiala, Elvetia are tot mai multe dificultati in a-si interpreta neutralitatea.

Luni, ministrul justitiei, Karin Keller-Sutter, declarase ca niciunul dintre indivizii sanctionati din cauza invaziei Rusiei in Ucraina nu se afla in Elvetia. Dar aceasta declaratie a devenit depasita, deoarece miercuri au fost adaugate 206 nume pe lista, inclusiv oligarhi si personalitati proeminente din mediul de afaceri din Rusia si aliatul sau Belarus.

Ziarul de limba germana a citat surse din domeniul securitatii atunci cand a afirmat ca, printre cei sanctionati, trei barbati si o femeie detin permise de sedere in Elvetia. Sanctiunile includ o interdictie de intrare in Elvetia.

In statiunea de lux St. Moritz, din cantonul Graubunden, locuieste magnatul marfurilor Andrei Melnitenko, a notat Tages-Anzeiger. Cuplul Pumpianski, care are legaturi de afaceri cu Melnichenko si este de asemenea foarte bogat, locuieste la Geneva. Fiul lor adult, Alexander, de asemenea recent sanctionat, are cetatenie elvetiana.

Secretariatul de Stat pentru Migratie al Elvetiei (SEM) a spus „nu poate comenta cazuri individuale din cauza protectiei datelor si a vietii private”.

Cu toate acestea, in cazul lui Alexander Pumpianski, in varsta de 34 de ani, nu a putut fi aplicata o interdictie de intrare din cauza pasaportului sau elvetian, noteaza ziarul. In cazul parintilor sai, precum si al lui Melnichenko, care a tinut recent prima pagina a ziarelor internationale din cauza iahtului sau de 143 de metri confiscat la Trieste, ar fi posibila expulzarea sau revocarea permisului de sedere.

Melnichenko, a unsprezecea cea mai bogata persoana din Elvetia, afirma ca sanctiunile impotriva sa sunt „fara justificare”, potrivit revistei de afaceri „Bilanz”.

„Andrei Melnichenko este un om de afaceri international self-made, antreprenor si investitor in educatia copiilor”, a declarat purtatorul de cuvant al acestuia”. El nu are nicio legatura cu evenimentele tragice din Ucraina. ”

Nu se stie unde se afla in prezent cei patru rezidenti elvetieni sanctionati, potrivit presei. Cabana lui Melnichenko din valea alpina Engadin parea sa fie goala in ultimele zile.

Intr-o alocutiune speciala adresata sambata Elvetiei, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a indemnat tara sa ia masuri impotriva oligarhilor rusi, sustinand ca acestia contribuie la finantarea razboiului Rusiei impotriva Ucrainei.

„Vreau sa deveniti ucraineni care sa simta cum este atunci cand orase intregi sunt distruse, orase pasnice. Distruse la ordinul celor carora le place sa traiasca in… frumoase comunitati elvetiene, care se bucura de proprietati imobiliare in tara voastra… Ar fi corect sa ii privam de acest privilegiu”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Israelul da inapoi in privinta confiscarii echipamentul de transmisiune live ale Associated Press

Autoritatile israeliene au confiscat marti o camera si echipamentul de transmisiune video ale Associated Press,…

4 ore ago

Site-ul presedintiei Macedoniei de Nord a eliminat numele constitutional al tarii, revenind la abrevierea MK sau simplu, Macedonia

Site-ul oficial al presedintiei Macedoniei de Nord a eliminat referintele la numele constitutional al tarii…

4 ore ago

In Germania a inceput procesul Printului Reuss care ar fi pregatit o lovitura de stat violenta

Marti a inceput, in Germania, procesul lui Heinrich XIII Printul Reuss, in varsta de 72…

4 ore ago

Noua copii care lucrau in agricultura au murit in Egipt dupa ce microbuzul in care se aflau a cazut in Nil de pe feribot

Cel putin 10 lucratoare agricole, dintre care noua minore, au murit marti in Egipt, dupa…

4 ore ago

Spania isi rechema permanent ambasadorul din Argentina. Presedintele sud-american Milei a spus ca nu va „repeta aceeasi greseala”

Spania a anuntat ca isi retrage definitiv ambasadorul din Argentina ca urmare a disputei diplomatice…

4 ore ago