Ambasadoarea Mexicului in Ecuador, expulzata din aceasta tara dupa criticile aduse regimului de presedintele mexican Lopez Obrador

externe

Manuel Obrador, mexic, bande criminale, oameni respectuosi

Ecuadorul a cerut joi plecarea ambasadoarei Mexicului la Quito dupa o serie de critici ale presedintelui Andres Manuel Lopez Obrador cu privire la desfasurarea alegerilor prezidentiale din Ecuador din 2023, in cursul carora un candidat a fost asasinat, relateaza agentia France Presse, citata de Agerpres.

Ministerul ecuadorian de Externe a decis sa „declare persona non grata ambasadoarea Mexicului la Quito, Raquel Serur Smeke”, care trebuie sa paraseasca tara „in scurt timp”, dupa aceste declaratii „foarte nefericite”, a anuntat acesta intr-un comunicat. Relatiile diplomatice nu sunt, insa, intrerupte.

Miercuri, Lopez Obrador a acuzat autoritatile ecuadoriene ca au exploatat asasinarea candidatului de opozitie Fernando Villavicencio, pe 9 august 2023, pentru a favoriza alegerea liberalului Daniel Noboa, in detrimentul candidatei de stanga Luisa Gonzalez.

Fernando Villavicencio a fost impuscat mortal dupa un miting de campanie in nordul capitalei Quito, cu cateva zile inainte de alegerile din 20 august. Sapte suspecti au fost arestati pentru aceasta crima, dar au fost ucisi in inchisoare.

Pe de alta parte, Quito cere predarea fostului vicepresedinte ecuadorian Jorge Glas, vizat de un mandat de arestare pentru delapidare de fonduri publice si care din 17 decembrie s-a refugiat in ambasada Mexicului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: