Ambasadorul SUA la Chisinau este DESFIINTAT de unionisti: „Ne-ati aruncat in bratele oligarhiei CORUPTE. Ne dati lectii?”

externe

Oamenii politici de la Chisinau au reactionat luni pe Facebook la declaratiile facute in weekend de ambasadorul SUA la Chisinau, James Pettit, care, cu ocazia sarbatoririi a 25 de ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova, a respins, intr-un interviu acordat postului public de televiziune, ideea unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu Romania, transmite Unimedia.

‘Moldova trebuie sa ramana un stat suveran si independent in cadrul unor granite sigure. Alaturarea Romaniei de exemplu, ca o cale de a intra in UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practica si nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici in Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici in Moldova este cooperarea dintre clasa politica si oamenii din Moldova pentru ca ei toti sa contribuie la realizarea unei tari mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este Romania, Moldova isi are propria sa istorie si propriile provocari, printre care este faptul ca Moldova este o tara multietnica cu oameni care vorbesc limbi diferite si desigur, mai este si problema transnistreana, care nici macar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special in cadrul Republicii Moldova’, a declarat James Pettit.

Solicitati de Unimedia, reprezentantii Ambasadei SUA la Chisinau au venit luni cu un raspuns oficial. ‘Statele Unite sprijina integritatea teritoriala si suveranitatea Moldovei — aceasta fiind o politica de lunga durata a SUA. Statele Unite raman un partener in dezvoltarea economica si democratica a Moldovei si sustin dorinta de integrare in comunitatea euro-atlantica’, se mentioneaza in raspunsul oficial al Ambasadei SUA la Chisinau.

Declaratiile lui Pettit au starnit un val de reactii, in majoritate critice, din partea mai multor figuri politice din Republica Moldova. Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, s-a declarat stupefiat de declaratiile lui Pettit. ‘Am luat la cunostinta cu stupefactie si regret de declaratiile facute de Excelenta Sa, domnul ambasador al SUA in Republica Moldova, in care vorbea despre relatiile dintre cele doua maluri ale Prutului’. Ghimpu se arata contrariat de afirmatiile lui Pettit si spune ca ‘este profund regretabil ca Excelenta Sa face afirmatii care nu doar ca lezeaza suveranitatea R. Moldova si dreptul cetatenilor de a-si decide singuri destinul, dar ne aduce in memorie strategia diplomatiei imperiale ruse, care, prin domnul ambasador Kuzmin, de trista amintire, intervenea in chestiunile identitare din R. Moldova, spunand ce manuale ar trebui sa folosim, ce limba vorbim si, in general, cum sa ne identificam ca neam’.

‘In calitate de fost presedinte interimar al R.Moldova, care a semnat, cu presedintele Romaniei de atunci, Declaratia privind instituirea unui parteneriat strategic intre Romania si Republica Moldova pentru integrarea europeana a Republicii Moldova (semnata la Bucuresti, la 27 aprilie 2010), afirm cu toata taria ca R. Moldova nu are nicio sansa de modernizare, dezvoltare si integrare europeana fara Tara Mama, Romania. Drumul european al Republicii Moldova trece prin Bucuresti!’, scrie Ghimpu pe contul sau de Facebook si adauga: ‘(…) Moldova ESTE Romania, pentru ca vorbim aceeasi limba, avem aceeasi identitate si Romania a fost formata de Moldova si Muntenia, la care mai apoi au aderat Basarabia, partea de jos a Moldovei si Transilvania, care erau sub ocupatia rusa si austro-ungara’.

Si fostul premier Ion Sturza a reactionat la declaratiile lui Pettit. ‘Lasati-ne pe noi, cetatenii Republicii Moldova, sa decidem cine suntem, in ce limba vorbim, cu cine sa prietenim. Pentru asta inaintasii nostri au luptat si au fost dusi in Gulag’, a scris el pe Facebook. ‘Este prea de tot… Sunt socat. Dupa ce ne-ati ‘stabilizat’, aruncandu-ne in bratele oligarhiei corupte, ne dati si lectii de identitate?! Daca doriti o cortina de fier intre Moldova si Romania, puteti sa o faceti din camioanele americane, vechi de un veac, demonstrate in ‘tarcul independentei’ de la Chisinau. Asa o ‘zona verde’ de stabilitate. Ca in ‘democratiile’ din Africa si America Latina’, a mai scris Sturza in mesajul postat pe Facebook.

In ceea ce-l priveste, liderul Partidului Socialistilor din Republica Moldova (PSRM, prorus), Igor Dodon, considera ‘logica si corecta’ declaratia lui James Pettit. ‘De ce o declaratie logica si corecta a unui ambasador occidental a trezit atatea reactii isterice in randul politicienilor si comentatorilor pro-romani si unionisti?’, se intreaba retoric Dodon in mesajul pe care l-a postat pe Facebook. El mai spune ca si-ar dori ca fiecare ambasador sa exprime un asemenea punct de vedere. Referindu-se totodata la ideea propriu-zisa de unire a Moldovei cu Romania, Dodon spune ca ‘unionismul trebuie interzis prin lege, fiindca provoaca distrugerea si disparitia statalitatii si identitatii moldovenesti’. ‘Unionismul e in afara si impotriva Constitutiei’, a mai scris el.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: