„Amendamentul Savonea”. Stelian Ion arata cu degetul catre UDMR: „Ei au solicitat garantii suplimentare pentru magistrati, nu le-am considerat utile”

politica

Forma raportului privind desfiintarea Sectiei de investigare a infractiunilor din justitie, cu mai multe amendamente, nu este cea agreata in coalitia de guvernare, dar s-a intrat „in linie dreapta” in ceea ce priveste desfiintarea SIIJ, ceea ce este cel mai important, a declarat joi ministrul Justitiei, Stelian Ion.

„In primul rand, observam ca suntem in linie dreapta cu desfiintarea Sectiei speciale. Am promis ca vom desfiinta Sectia speciala, Sectia speciala va fi desfiintata. (…) Cel mai bun proiect era cel trimis de Guvern, cel sustinut de Guvern, de premierul Florin Citu si trimis catre Parlament. In Parlament legile trec cu majoritate.

In Alianta nu a fost agreata aceasta varianta si nu ar fi trecut, regret, din pricina faptului ca UDMR-ul a spus si astazi explicit, in sedinta, solicita garantii suplimentare pentru magistrati, garantii pe care eu personal nu le-am considerat utile si nici binevenite. De asemenea, foarte multi magistrati nu le-au solicitat.

Insa, punand in balanta optiunile pe care le avem in prezent, consider ca este foarte important sa fie desfiintata aceasta Sectie speciala”, a declarat Stelian Ion, la Parlament, la finalul sedintei Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, care a votat in favoarea desfiintarii SIIJ, informeaza Agerpres.

El a adaugat ca, in forma actuala, „exista un fel de imunitate mult mai redusa” pentru magistrati fata de forma initiala a proiectului, care se limiteaza doar la unele infractiuni.

„Va ramane in responsabilitatea CSM, a sectiei pentru judecatori si procurori din CSM, sa gestioneze cu foarte mare responsabilitate acest instrument, pentru ca trebuie sa vedem ce s-a intamplat in Parlament. Parlamentul si politicienii au avut, de-a lungul timpului, foarte mult de suferit ca imagine din pricina folosirii imunitatii ca paravan. Lucrul asta sper eu sa nu se intample in cazul magistratilor, insa ce avem acum, avem o respectare a angajamentelor pe care ni le-am asumat”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, varianta adoptata de Comisia juridica permite deblocarea proiectului de desfiintare a SIIJ, chiar „daca nu este cea mai fericita”.

„Din punctul meu de vedere, aceasta varianta nu este fericita, dar este mult mai buna decat cea prin care toate dosarele mergeau tot la o institutie centralizata, adica la Parchetul General, care trebuia sa gestioneze toate dosarele din toata tara. Este vorba in prezent de 6.000 de dosare. (…) Pericolul cel mai mare era sa se blocheze totul. Nu faceam decat sa transformam SIIJ-ul intr-o alta structura din cadrul Parchetului General, ajungeam fix in acelasi punct in care ne gasim acum”, a argumentat ministrul, care a atras totodata atentia ca exista si „pericolul lovirii in DNA”.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiintarea Sectiei de investigare a infractiunilor din justitie, adoptand mai multe amendamente.

S-au inregistrat 17 voturi „pentru” si 11 „impotriva”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: