America s-a decis, este 100% cu Europa și Ucraina. Mesaj dur al lui Pete Hegseth către Moscova: ”Vom aduce pacea prin forță”

America s-a decis este 100 cu Europa și Ucraina. Mesaj dur al lui Pete Hegseth către Moscova Vom aduce pacea prin forță

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a transmis miercuri un avertisment dur la adresa Rusiei, declarând că Statele Unite și aliații NATO sunt pregătiți să „impună costuri” Moscovei dacă nu apare „o cale spre pace pe termen scurt” în războiul din Ucraina.

„Dacă nu există o cale spre pace în viitorul apropiat, Statele Unite, alături de aliații noștri, vor lua măsurile necesare pentru a impune costuri Rusiei pentru agresiunea sa continuă. Departamentul Apărării este pregătit să facă partea sa — în moduri în care doar Statele Unite pot acționa”, a declarat Hegseth, la reuniunea miniștrilor apărării din Bruxelles, citat de The Hill.

Hegseth a subliniat că cea mai eficientă descurajare a agresiunii ruse este o „NATO europeană puternică, capabilă și letală”, adăugând că Ucraina trebuie să dețină o armată „credibilă în luptă”, capabilă să se apere și să descurajeze noi atacuri asupra flancului estic al Alianței.

„Pacea se obține prin forță, nu prin cuvinte”

Hegseth le-a cerut aliaților NATO să crească achizițiile de armament american pentru a susține apărarea Ucrainei:

„Obții pacea atunci când ești puternic — nu când folosești vorbe mari sau ridici din deget. O obții atunci când ai capabilități reale pe care adversarii le respectă”, a afirmat oficialul american.

El a mai adăugat că „puterea de foc este pe drum” pentru Ucraina, în contextul în care administrația Trump ia în calcul trimiterea de rachete Tomahawk forțelor ucrainene.

Discursul integral

”Singurul lucru pe care cei care își doresc război îl respectă e puterea dură. Investiția continuă în leadership european este vitală pentru a ajuta Ucraina să se apere și să se încheie acest conflict.

De asemenea, susținem planurile militare ale liderilor europeni, reuniți în „Coalition of Willing”, care au stabilit un cartier general operațional și au alocat resurse acestei forțe multinaționale în scopul de a obține o pace justă.

Liderii europeni transmit un mesaj clar Rusiei. Acum este momentul să punem capăt acestui război tragic, să oprim vărsarea de sânge inutilă și să ne așezăm la masa negocierilor de pace.

Dacă acest război nu se încheie acum, dacă nu există o cale către pace pe termen scurt, atunci Statele Unite, împreună cu aliații săi, vor lua măsurile necesare pentru a impune Rusiei costuri pentru agresiunea sa continuă.

Dacă trebuie să facem acest pas, Departamentul de Război al SUA este pregătit să își facă partea în moduri pe care numai Statele Unite le pot face.

Rămânem determinați să afirmăm că răspunsul la agresiunea rusă este, în primul rând, o forță puternică și letală, un NATO european iar în al doilea rând, o armată ucraineană capabilă să se apere și să respingă agresiunea rusă la granițele statelor NATO.

Pace prin forță.

Sub președinția lui Trump și alături de aliații noștri europeni vom aduce pacea în Ucraina iar războiul trebuie să se sfârșească.

Nu e un război început în mandatul lui Trump, dar trebuie să se sfârșească în mandatul lui.
Așadar, haideți să profităm de acest moment, să construim cu tărie pacea în Ucraina și să aducem pacea prin forță. Vă mulțumesc foarte mult”.

Presiune pentru noi sancțiuni și sprijin militar

Declarațiile lui Hegseth vin în contextul în care președintele Donald Trump a cerut aliaților europeni să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, ca mijloc de a încetini invazia. Luna trecută, Comisia Europeană a propus al 19-lea pachet de sancțiuni vizând economia rusă.

„Sancțiunile noastre au efect. Ele afectează vizibil finanțele publice și creșterea economică a Rusiei. Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze aceste eforturi alături de partenerii săi, până la atingerea păcii”, a declarat la acea vreme Kaja Kallas, șefa diplomației UE.

În Congresul SUA, un grup bipartizan de senatori a atras deja peste 85 de co-sponsori pentru un proiect de lege care ar penaliza țările ce cumpără petrol, gaze și alte resurse din Rusia. Casa Albă nu a aprobat încă avansarea inițiativei.

Președintele Trump urmează să se întâlnească vineri, la Casa Albă, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar subiectul livrării acestor rachete va fi discutat.

„Președintele Zelenski vine vineri. Știu ce își dorește — arme. Ar vrea Tomahawk-uri. Toată lumea le vrea, și avem destule”, a spus Trump marți, înaintea reuniunii NATO.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Acum câteva zile, președintele Nicușor Dan spunea că „nu exclude” nominalizarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier după ce PSD preia poziția ca urmare a acordului rotativei guvernamentale. „În măsura în care PSD-ul va decide în 2027 că Sorin Grindeanu este propunerea de premier, nu văd de ce nu aș face această nominalizare”, a […]
Președintele american Donald Trump l-a copleșit cu laude pe premierul maghiar Viktor Orban în timpul vizitei acestuia din urmă la Washington. „Vreau doar să-i urez bun venit acestei persoane cu adevărat bune, este un lider extraordinar. A făcut o treabă fantastică, este un om foarte puternic în țara sa, dar este și iubit”. Cuvinte frumoase. […]
O crimă șocantă a avut loc vineri seară, 8 noiembrie, în comuna Beciu, județul Teleorman, într-un nou episod al violenței domestice care continuă să facă victime în România. În jurul orei 18:20, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că o femeie zace inconștientă pe stradă. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele […]
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat că nu va fi de acord cu utilizarea activelor rusești înghețate pentru a sprijini Ucraina. Comisia Europeană a propus un plan care ar permite guvernelor UE să utilizeze până la 185 de miliarde de euro – cea mai mare parte a activelor suverane rusești înghețate în prezent în Europa […]
Administrația președintelui american Donald Trump a introdus noi reguli pentru consulate și ambasade. În conformitate cu noua directivă, oficialii consulari americani au fost instruiți să nu emită vize imigranților în vârstă sau persoanelor care suferă de anumite afecțiuni medicale – inclusiv diabet și obezitate, relatează CBS News. Conform unei telegrame a Departamentului de Stat trimisă […]