Analfabetul Stanescu: „Iohannis nu este presedinte la toti romanii. Este Putin, la ora asta semanam cu Rusia”

politica

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, a sustinut, miercuri seara, la Antena 3 ca presedintele Iohannis vrea sa instaureze in Romania un regim dictatorial asemanator cu cel din Rusia. „La ora asta semanam  cu Rusia”, a spus Stanescu comentand declaratiile lui Iohannis privind alegerile anticipate.

„Opozitia sa dispara, facem alegeri cand vrem noi ca stam bine in sondaje, nu conteaza democratia. Asta ne spune presedintele, care ar trebui sa fie presedinte la toti romanii.

Am crezut ca in al doilea mandat se va schimba, ca va trata cu respect Opozitia, insa este presedintele liberalilor. Nu mai vorbim de Comisia de la Venetia, de CCR, nu se mai respecta nimic.

La ora asta semanam  cu Rusia, cu Putin, vrea toata puterea (Klaus Iohannis n.red.). Daca ia si presedintii celor doua Camere, suntem ca in Rusia”, a declarat Paul Stanescu la Antena 3.

„Va fi o batalie foarte grea, dar sunt convins ca vom castiga alegerile locale”, a mai spus Stanescu, contrazicand ce spunea anterior. El a sustinut ca PSD va obtine peste 30% la alegerile din iunie.

Presedintele Klaus Iohannis si-a reiterat sustinerea miercuri pentru organizarea de alegeri anticipate, mentionand ca sondajele si scrutinele organizate in ultima vreme arata ca romanii isi doresc o schimbare. Totodata, el a spus ca „este imposibil de gestionat un an intreg cu acea mare majoritate pesedista” in Parlament.

„Alegerile anticipate se impun dintr-un motiv foarte clar si foarte simplu: am avut in 2019 alegeri europarlamentare care au fost castigate net de PNL si pierdute de PSD, am avut alegeri prezidentiale care au fost net castigate de mine, ca si reprezentant sau ca si candidat al Partidului National Liberal, si au fost clar pierdute de PSD. Toate, dar absolut toate sondajele din ultima vreme arata ca romanii isi doresc o schimbare, o schimbare inclusiv in Parlament. Romanii isi doresc ca PSD sa plece de la putere si trebuie sa fim foarte realisti, am castigat europarlamentarele, am castigat prezidentialele, insa in Parlament sunt tot aceeasi parlamentari care au fost alesi in 2016 si PSD are un numar foarte mare de parlamentari si PSD-ul nu doreste sa lase puterea din mana si atunci este natural, in aceasta situatie, in care romanii isi doresc o schimbare, au spus-o la fiecare alegere, sa purcedem cat mai repede la alegeri parlamentare”, a sustinut Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a exclus ipoteza unei crize politice, ca urmare a demersurilor pentru convocarea alegerilor anticipate.

„Dupa parerea mea, este imposibil de gestionat un an intreg cu acea mare majoritate pesedista in Parlament, in conditiile in care, de anul trecut deja, romanii au spus clar ‘nu’ PSD-ului la putere. Acum, sigur, auzim tot felul de retorici si de la PSD, si de la alte partide, fiecare vine cu sfaturi asa cum crede ca trebuie sa fie facuta politica. Dar eu va spun foarte clar: semnalele date de romani sunt evidente si alegerile trebuie facute. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. (…) Nu se intra in nicio criza politica, se intra intr-o procedura care face ca romanii sa isi poata exprima votul si pentru Parlamentul Romaniei”, a explicat seful statului.

In opinia sa, in urma unor alegeri parlamentare inainte de termen, pot fi avansate solutii „rapide, realiste”, in interesul romanilor.

„Da, merita, fiindca este vorba de un an intreg. Daca facem alegeri la termen, ele vor avea loc undeva la sfarsitul lui noiembrie, acum suntem la mijlocul lui ianuarie, deci vorbim despre un an de zile in care, daca ne miscam bine, putem avea alegeri anticipate si putem sa facem exact ceea ce isi doresc romanii, sa avem alta putere, alta majoritate si sa venim cu solutii rapide, realiste, in interesul Romaniei si in interesul romanilor”, a indicat el.

Intrebat daca i-a propus lui Ludovic Orban demisia din functia de prim-ministru, Iohannis a negat acest lucru.

„Eu nu am propus Guvernului sau premierului in niciun fel demisia. Noi discutam pe oportunitati politice si daca voi cere eu, vreodata, unui Guvern demisia, veti auzi acest lucru de la mine. Va amintesc ca am cerut demisia unor guverne, cateodata cu succes, cateodata demisia a venit putin mai tarziu. Nu am discutat acest aspect”, a adaugat presedintele.

Intrebat daca are in vedere o varianta de premier, in cazul in care se va ajunge la anticipate, presedintele a replicat: „Vom ajunge la aceasta solutie si atunci veti vedea foarte concret cum vom aborda chestiunea”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: