Analiza CNN: Cele mai bune nave de razboi din lume nu sunt americane. Marea provocare cu care se confrunta marina militara a SUA in confruntarea cu expansiunea chineza

Armata americana se confrunta cu  o problema tot mai mare: cum sa tina pasul cu flota de nave de razboi a Chinei, aflata in continua expansiune. Nu numai ca marina chineza este deja cea mai mare din lume, dar avansul sau numeric fata de SUA este in crestere, se arata intr-o ampla analiza a CNN.

Comandantul marinei americane a avertizat recent ca santierele navale americane pur si simplu nu pot tine pasul. Unii experti estimeaza ca China poate construi trei nave de razboi in timpul necesar SUA pentru a construi una.

Expertii care au vorbit cu CNN inainte de summit spun insa ca o potentiala solutie la problema avantajului numeric al flotei chineze este la indemana, daca SUA este pregatita sa gandeasca altfel.

Washingtonul, spun ei, are ceva ce Beijingul nu are: Aliatii din Coreea de Sud si Japonia care construiesc unele dintre navele cele mai moderne de pe oceane.

Cumpararea de nave din aceste tari sau chiar construirea de nave proiectate de SUA in santierele lor navale ar putea fi o modalitate rentabila de a reduce decalajul fata de China, spun ei.

Navele lor de razboi sunt „cu siguranta pe masura omologilor lor (chinezi)”, spune Blake Herzinger, cercetator la Centrul de Studii al Statelor Unite din Australia, in timp ce proiectantii de nave de razboi din Japonia „sunt printre cei mai buni din lume”, spune Carl Schuster, fost director de operatiuni la Centrul comun de informatii al Comandamentului SUA din Pacific din Hawaii.

Ambele tari au tratate de aparare reciproca cu SUA, asa ca de ce nu se asociaza SUA cu ele pentru a depasi China?

Problema este ca, in prezent, legislatia americana impiedica Marina sa sa cumpere nave construite in strainatate – chiar si de la aliati – sau sa isi construiasca propriile nave in tari straine, atat din motive de securitate, cat si din dorinta de a proteja industria americana de constructii navale.

Pentagonul estimeaza ca marina chineza are in prezent aproximativ 340 de nave de razboi, in timp ce SUA are mai putin de 300. Acesta crede ca flota chineza va ajunge la 400 in urmatorii doi ani, in timp ce flotei americane ii vor trebui inca 20 de ani pentru a ajunge la 350.

Dar nu doar vastitatea tot mai mare a marinei chineze a starnit ingrijorari. Unele dintre navele pe care China le produce au, fara indoiala, o putere de foc mai mare decat unele dintre cele americane.

Sa luam de exemplu Type 055 al Chinei, in ochii multora dintre ei, cel mai bun distrugator din lume.

Cu o capacitate de deplasare cuprinsa intre 12.000 si 13.000 de tone, Type 055 este mai mare decat distrugatoarele obisnuite (este mai aproape de clasa de crucisatoare Ticonderoga a Marinei SUA) si are o forta formidabila.

Are 112 celule de sistem de lansare verticala (VLS) care lanseaza rachete sol-aer si anti-nava, mai multe decat cele 96 de pe cel mai nou distrugator din clasa Arleigh Burke al Marinei SUA. De asemenea, se mandreste cu sisteme sofisticate de radio si de arme antisubmarin.

Iar China pompeaza in continuare. A inceput sa construiasca Type 055 in 2014 si a pus recent in functiune al optulea, Xianyang. Lucrarile SUA la distrugatoarele sale din clasa Zumwalt au fost mult mai lente; constructia a inceput cu cinci ani mai devreme, insa doar doua au intrat in serviciu.

Dar unii analisti occidentali spun ca Type 055 ar putea avea un egal in distrugatoarele din clasa Sejong the Great din Coreea de Sud.

Cu un deplasament intre 10.000 si 12.000 de tone, Sejong-urile sunt putin mai mici decat Type 055 ale Chinei, dar au mai multa putere de foc, cu 128 de celule VLS si arme care includ rachete sol-aer, antisubmarin si de croaziera.

Cele trei Sejong, care au costat aproximativ 925 de milioane de dolari fiecare, sunt mandria flotei sud-coreene.

„Cu aceasta singura nava, (marina sud-coreeana) poate face fata mai multor situatii simultane – antiaeriana, anti-nava, antisubmarin, antisuprafata – si se poate apara de rachete balistice”, afirma militarii sud-coreeni.

Amiralul sud-coreean in retragere Duk-ki Kim, prima persoana care a fost capitanul unui Sejong, spune ca acesta este mai mult decat un adversar pentru Type 055 al Chinei.

„China se concentreaza mai degraba pe cantitatea si competitivitatea preturilor decat pe calitatea navelor sale”, a declarat Kim, in prezent vicepresedinte al Asociatiei Coreene de Studii Militare, pentru CNN.

Japonia, de asemenea, are distrugatoare „de clasa mondiala”, a declarat Alessio Patalano, profesor de razboi si strategie la King’s College din Londra.

Cele mai noi distrugatoare din clasa Maya ale tarii sunt inarmate cu 96 de celule VLS care pot lansa atat rachete antibalistice, cat si rachete antisubmarin, in timp ce „calitatea senzorilor si sistemelor sale se situeaza la capatul de sus al spectrului”, potrivit lui Patalano. In luna noiembrie a anului trecut, maiasele si-au demonstrat capacitatea de a distruge rachete balistice care se deplaseaza in afara atmosferei terestre.

Aceste 96 de celule VLS plaseaza Maya la egalitate cu cele mai noi Arleigh Burke americane, dar exista o diferenta cruciala intre ele: Arleigh Burke-urile au costat 2,2 miliarde de dolari; Mayas-urile au costat cu un miliard de dolari mai putin.

Cu alte cuvinte, Maya reprezinta atat „cantitate, cat si calitate”: Sunt de inalta performanta, au un cost (relativ) scazut si pot iesi de pe liniile de productie in viteza.

„Daca constructia navala chineza demonstreaza o capacitate remarcabila de productie in masa, cea japoneza este lider in ceea ce priveste calitatea la preturi accesibile la o scara mai mare decat majoritatea puterilor navale, fara a sacrifica timpii de punere in functiune. Acest echilibru, precum si experienta in filozofie, reprezinta un avantaj real”, a declarat Patalano.

Si nu este vorba doar de Maya. Luati de exemplu fregatele japoneze din clasa Mogami; nave de razboi rapide si invizibile de 5.500 de tone, cu 16 celule VLS care trag rachete sol-aer si anti-nava.

In schimb, primele fregate din clasa Constellation, aflate in curs de dezvoltare in cadrul marinei americane, ar trebui sa coste de trei ori mai mult si sa necesite de doua ori mai mult echipaj. Acest lucru nu este deloc ideal, avand in vedere ca US Navy are dificultati de recrutare.

Comparatiile de costuri cu Type 055 ale Chinei sunt mai dificile din cauza opacitatii sistemului chinezesc; estimarile privind costurile lor variaza intre 925 de milioane de dolari si 2,6 miliarde de dolari fiecare.

Asadar, ce face ca santierele navale sud-coreene si japoneze sa fie atat de competitive?

Depasirile de costuri, endemice in contractele de aparare din SUA, nu sunt frecvente in Japonia, spune Schuster, deoarece – spre deosebire de SUA – tara ii obliga pe producatori sa-si respecte estimarile.

„Oferta unui constructor de nave japonez este absoluta. Daca il termina sub costul estimat, ei obtin un profit mai mare. Daca intampina intarzieri si greseli, constructorul trebuie sa le corecteze pe cheltuiala proprie”, a declarat Schuster.

Cele trei distrugatoare Zumwalt ale marinei americane au un pret de aproximativ 8 miliarde de dolari fiecare, dar nu este clar cum se incadreaza acestea in restul flotei.

Intre timp, unele dintre navele de lupta litorale ale SUA, care au costat peste 350 de milioane de dolari fiecare, sunt asteptate sa fie scoase din uz inainte de a fi servit macar o treime din durata lor de viata.

Navele japoneze si sud-coreene sunt proiectate pentru a incorpora tehnologia americana, arme, radare de spionaj si sistemul de comanda si control Aegis.

In parte, acest lucru se intampla pentru ca cele doua marine sa poata opera fara probleme alaturi de omologul lor american, asa cum au facut in cadrul unor exercitii comune la inceputul acestui an.

Dar atunci, daca navele americane, japoneze si sud-coreene folosesc tehnologii similare si pot opera impreuna, de ce legea impiedica SUA sa construiasca unele dintre navele sale in santierele navale japoneze si sud-coreene?

Interdictia nu se refera doar la probleme de securitate. Ea vizeaza, de asemenea, pastrarea locurilor de munca si a expertizei in domeniul constructiilor navale in SUA.

In 2019, activitatea economica totala asociata cu industria constructiilor navale din SUA a reprezentat aproape 400.000 de locuri de munca si a contribuit cu 42,4 miliarde de dolari la PIB, potrivit Administratiei Maritime, cu 154 de santiere navale raspandite in 29 de state clasificate ca fiind constructori navale activi si peste 300 angajate in reparatii navale sau capabile sa construiasca nave.

Armata americana este o sursa importanta de cerere pentru acesti constructori de nave.

Prin urmare, orice miscare care ar putea fi perceputa ca amenintand o industrie atat de importanta ar fi dificila din punct de vedere politic. Reprezentantii constructiilor navale sustin ca trebuie sa se cheltuiasca mai mult pentru industria nationala, nu mai putin, declarand recent in Congres ca cea mai mare problema cu care se confrunta santierele navale este atragerea si pastrarea unei forte de munca de calitate, potrivit USNI News.

Purtatorul de cuvant al Marinei SUA, Travis Callaghan, a declarat: „Marina are in prezent un numar semnificativ de nave in constructie si sub contract in mai multe santiere navale. De asemenea, am facut si continuam sa facem investitii semnificative in santierele noastre navale pentru a creste si maximiza capacitatea. Marina s-a angajat sa furnizeze o forta navala pregatita, modernizata si capabila, care sa continue sa fie principalul instrument de control al natiunii asupra marii, atat acum, cat si in viitor.”