ANALIZĂ De ce Europa trebuie să reacționeze mult mai dur la atacurile hibride ale Rusiei și să renunțe la actuala politică de ”reținere strategică”

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Autorii consideră că atacurile și operațiunile desfășurate pe teritoriul Europei nu ar trebui privite doar ca amenințări la adresa securității, ci și ca indicii ale presiunilor tot mai mari cu care se confruntă Kremlinul, relatează CEPA.

Jonathan Powell vede presiunea asupra Kremlinului drept un semnal important

Răspunsul european la intensificarea atacurilor Rusiei asupra Ucrainei și la extinderea campaniei hibride împotriva statelor NATO a fost dominat până acum de reținere strategică. În opinia autorilor analizei, această abordare riscă însă să devină insuficientă în condițiile în care Moscova continuă să testeze limitele Occidentului.

Iulian Stanciu, nou investitor important în NIBIRU. Fondatorul Inspire Asset Management intră în acționariatul proiectului lui Selly

Jaf de 5 milioane de euro în Italia. Hoții au furat 30.000 de sticle de vin dintr-o cramă celebră

Războiul hibrid se desfășoară într-un spațiu aflat între necesitatea strategică și limitele impuse de riscul unei confruntări militare directe. Beznosiuk și Dixon afirmă că Vladimir Putin și cercul său de putere se confruntă cu un front care nu produce rezultatele dorite, cu presiuni fiscale și cu lovituri ucrainene care pătrund tot mai adânc pe teritoriul Rusiei.

În interpretarea autorilor, logica unui regim autoritar poate transforma aceste dificultăți într-un stimulent pentru escaladare, nu într-un motiv pentru negocieri. Din această perspectivă, Moscova ar putea continua să ridice nivelul confruntării indiferent de reținerea manifestată de statele europene.

Jonathan Powell, consilierul pentru securitate națională al Marii Britanii și unul dintre negociatorii Acordului din Vinerea Mare din Irlanda de Nord, a afirmat la 13 septembrie că reacția tot mai puternică a Kremlinului la presiunile occidentale reprezintă „un semn de succes”. El a susținut, potrivit analizei CEPA, că Europa nu ar trebui „să ridice piciorul de pe accelerație”.

Campania desfășurată în zona gri nu demonstrează, în sine, că Rusia este aproape de o cedare. Autorii consideră însă că ea arată disponibilitatea Kremlinului de a crește miza.

Pornind de la experiența lui Powell, analiza susține că adversarii ajung rareori la negocieri serioase înainte ca prețul continuării confruntării să devină mai mare decât prețul unei înțelegeri. Din acest motiv, autorii cred că obiectivul Europei ar trebui să fie creșterea presiunii asupra Moscovei până în punctul în care calculele Kremlinului se schimbă.

În această logică, activitatea hibridă a Rusiei nu ar trebui să determine statele europene să își reducă sprijinul pentru Ucraina. Dimpotrivă, autorii propun folosirea fiecărui asemenea incident pentru consolidarea poziției strategice europene.

Zona gri rămâne spațiul preferat pentru presiune

Beznosiuk și Dixon nu anticipează că actuala escaladare va duce automat la o confruntare militară directă între Rusia și NATO. Ei consideră că Moscova va continua să opereze în așa-numita zonă gri, prin coerciție, subversiune, sabotaj și alte acțiuni concepute pentru a rămâne sub pragul care ar declanșa un răspuns militar convențional.

Calculul atribuit Kremlinului este că o confruntare directă cu NATO nu este necesară dacă statele care sprijină Kievul pot fi convinse să își reducă implicarea de teama consecințelor. Această presiune devine și mai importantă înaintea lunilor de iarnă, când infrastructura energetică și de apă a Ucrainei poate deveni din nou o țintă majoră.

Autorii folosesc drept exemplu atacul cu dronă de la aeroportul Leipzig din august. Germania a atribuit Rusiei operațiunea, în care o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în apropierea unei aeronave ucrainene. Pentru Beznosiuk și Dixon, mesajul transmis unor asemenea situații este că sprijinirea Ucrainei poate genera costuri și riscuri inclusiv în interiorul Europei.

Europa este confruntată cu incidente din mai multe direcții

Analiza CEPA consideră insuficiente reacțiile bazate exclusiv pe declarații politice, expulzări diplomatice și sancțiuni. Autorii argumentează că Moscova a învățat să absoarbă asemenea costuri și că ele nu modifică în mod necesar decizia de a continua operațiunile hibride.

Aeroportul din Leipzig mai fusese asociat în 2024 unei operațiuni de sabotaj, după ce un colet incendiar a luat foc într-un centru logistic DHL. Cazul a făcut parte dintr-o serie mai amplă de incidente investigate în Europa.

Tabloul prezentat de autori depășește însă Germania. În Slovacia, autoritățile au dejucat o tentativă de incendiere îndreptată împotriva Skyeton, producător ucrainean de drone. În Estonia, anchetatorii au analizat o posibilă implicare rusă într-un incendiu produs la Milrem Robotics, companie care furnizează Kievului vehicule terestre fără pilot.

Polonia a fost, la rândul său, ținta unor atacuri cibernetice asupra sectorului energetic. Autoritățile poloneze au confirmat atacuri coordonate împotriva unor instalații de producere a energiei, inclusiv centrale de cogenerare și sisteme care gestionau surse regenerabile. Un raport oficial arată că una dintre centrale deservea aproape jumătate de milion de consumatori.

Presiunile nu se limitează la sabotaj. Moscova a avertizat asupra unor „consecințe dintre cele mai catastrofale” după informațiile privind transferul către Ucraina al unor date legate de rachetele Storm Shadow.

În paralel, incidentele aeriene au amplificat îngrijorările de pe flancul estic al NATO. La 29 mai 2026, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați și a rănit două persoane, potrivit autorităților române și relatărilor internaționale. România a ridicat avioane de luptă și a intensificat măsurile de apărare împotriva dronelor.

În Lituania, un avion de luptă aflat în misiune NATO a doborât la mijlocul lunii septembrie o dronă care pătrunsese în spațiul aerian al țării. Autoritățile lituaniene au investigat originea și misiunea aparatului, iar informațiile ulterioare au indicat că acesta era de fabricație rusească și ar fi putut fi deviat de la traiectoria sa inițială.

Teama de escaladare continuă să influențeze deciziile occidentale

Riscul unei erori de calcul a determinat timp de ani întregi o abordare prudentă a statelor occidentale în relația cu Rusia. Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a criticat în repetate rânduri această atitudine și a avertizat că Occidentul riscă să se „paralizeze” din teama unei reacții imprevizibile a Kremlinului.

După incidentul de la Leipzig, cancelarul german Friedrich Merz a mers mai departe decât multe guverne europene. Germania a anunțat măsuri precum închiderea unui consulat rus, extinderea sancțiunilor și închiderea unui centru cultural.

Autorii analizei consideră însă că nici aceste măsuri nu reprezintă o ruptură fundamentală de politica anterioară. În viziunea lor, o reacție care pedepsește o operațiune deja desfășurată, dar nu modifică următoarea decizie luată la Moscova, nu produce efectul de descurajare urmărit. Europa ar trebui, potrivit analizei, să mărească simultan costul atacurilor desfășurate împotriva statelor europene și costul continuării războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Declarațiile, anchetele penale, expulzările diplomatice și sancțiunile rămân instrumente importante. Beznosiuk și Dixon avertizează însă că, dacă aceste măsuri sunt aplicate după fiecare incident fără a schimba calculul strategic al Moscovei, Kremlinul le poate considera pur și simplu un cost previzibil.

Interceptarea dronelor deasupra Ucrainei revine în discuție

Una dintre măsurile propuse este interceptarea dronelor și rachetelor rusești deasupra vestului Ucrainei. Radosław Sikorski a susținut public o asemenea variantă și a afirmat că ar fi „mult mai bine să o doborâm în legitimă apărare cât timp se află încă în spațiul aerian ucrainean” decât să se aștepte până când resturile ajung pe teritoriul NATO.

Oficialul polonez a argumentat că o astfel de abordare ar putea proteja simultan Ucraina și statele NATO din apropierea frontierei și ar putea contribui inclusiv la redeschiderea aeroportului din Liov. Dmitri Medvedev a avertizat că doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei de către NATO „va însemna un singur lucru, războiul NATO cu Rusia”.

Autorii CEPA susțin că asemenea avertismente sunt previzibile și consideră că interceptările realizate de pe teritoriul statelor NATO ar putea fi justificate prin argumentul autoapărării. Aceasta este însă poziția prezentată în analiză și face parte dintr-o dezbatere mai largă privind riscurile militare, juridice și politice ale unei implicări occidentale mai directe.

Beznosiuk și Dixon descriu o eventuală extindere a apărării aeriene dincolo de granița NATO nu ca pe declanșarea unui nou război, ci ca pe reducerea diferenței dintre riscurile pe care Europa le acceptă deja pe propriul teritoriu și cele pe care evită să le accepte în spațiul ucrainean.

Activele rusești și flota din umbră sunt alte puncte vizate

Analiza enumeră și alte instrumente pe care statele europene le-ar putea lua în calcul. Autorii susțin confiscarea, nu doar înghețarea, activelor suverane rusești blocate în Occident și propun măsuri mai rapide împotriva petrolierelor asociate așa-numitei flote din umbră. Ei pledează și pentru eliminarea restricțiilor rămase asupra folosirii de către Ucraina a armelor occidentale cu rază lungă de acțiune împotriva unor obiective aflate mai adânc pe teritoriul Rusiei.

Aceste propuneri sunt prezentate de autori drept modalități de creștere a costurilor suportate de Moscova. Aplicarea lor rămâne însă dependentă de deciziile guvernelor implicate, de dreptul internațional și de evaluarea riscului unei escaladări.

Există și o altă interpretare a strategiei Kremlinului

Beznosiuk și Dixon recunosc argumentul potrivit căruia războiul din umbră nu reprezintă neapărat un semn de slăbiciune. Rusia folosește de mult timp sabotajul, subversiunea, operațiunile de influență și alte instrumente aflate sub pragul confruntării militare directe. Din această perspectivă, evenimentele recente ar putea fi privite ca o continuare a unei strategii practicate de zeci de ani, nu ca o reacție disperată la dificultățile de pe front.

Autorii consideră totuși că amploarea și natura unor incidente recente marchează o schimbare. Tentativele de perturbare a rețelelor energetice sau planurile care ar putea pune în pericol aeronave și infrastructuri civile reprezintă, în evaluarea lor, trepte mai înalte pe scara escaladării.

Rusia a dispus întotdeauna de un repertoriu hibrid. Ceea ce s-ar fi schimbat, potrivit analizei, este dependența mai mare a Kremlinului de aceste metode într-un moment în care alte rezultate urmărite de Moscova nu s-au materializat în forma dorită.

Autorii indică lipsa unei străpungeri decisive pe câmpul de luptă, menținerea sprijinului occidental pentru Kiev și continuarea loviturilor ucrainene asupra infrastructurii petroliere și a unor obiective ale industriei militare ruse. În interpretarea lor, aceste atacuri afectează nu doar capacitățile materiale ale Rusiei, ci și imaginea de forță pe care conducerea de la Kremlin încearcă să o proiecteze în interiorul țării.

Europa este îndemnată să trateze războiul convențional și operațiunile hibride împreună

Concluzia analizei este că strategia hibridă și războiul convențional din Ucraina nu ar trebui abordate ca două probleme complet separate. Autorii susțin că suveranitatea Ucrainei, securitatea statelor europene și campaniile de sabotaj sau coerciție trebuie analizate în cadrul aceleiași ecuații strategice. În opinia lor, obiectivul ar trebui să fie creșterea progresivă a costurilor pe toate fronturile pe care Kremlinul testează dacă escaladarea îi poate aduce avantaje.

Maksym Beznosiuk este analist și autor specializat în strategie, Rusia, Ucraina și securitate internațională și este Associate Fellow la GLOBSEC. William Dixon este Senior Associate Fellow la Royal United Services Institute și Associate Fellow la GLOBSEC, cu specializare în securitate cibernetică și securitate internațională.

Articolul original a fost publicat în Europe’s Edge, platforma online a CEPA. Organizația precizează că opiniile exprimate în această secțiune aparțin autorilor și nu reprezintă în mod necesar pozițiile instituțiilor cu care aceștia sunt asociați sau poziția Center for European Policy Analysis.