Analiza Politico: Romania a stabilit o noua data a alegerilor, dar risca acelasi rezultat

Analiza Politico Romania a stabilit o noua data a alegerilor dar risca acelasi rezultat
Romania a stabilit o data pentru repetarea alegerilor prezidentiale dupa ingrijorarile legate de „actiunea hibrida agresiva” a Rusiei la primul tur, dar exista in continuare riscul ca rezultatul sa fie similar si la a doua incercare si sa-l vada pe ultranationalistul Calin Georgescu triumfand.

Daca nu va fi interzis, ultranationalistul Calin Georgescu pare foarte bine plasat in cursa pentru castigarea alegerilor prezidentiale care se vor relua in luna mai, scrie reputata publicatie Politico.

Noul scrutin va avea loc pe 4 mai, al doilea tur de scrutin fiind planificat doua saptamani mai tarziu, pe 18 mai.

Primul tur al alegerilor din Romania din 24 noiembrie anul trecut a provocat o unda de soc internationala in urma victoriei lui Georgescu, care a fost propulsat din obscuritate de o campanie TikTok de mare succes. Competitia a fost anulata inainte ca turul al doilea sa poata avea loc, reaminteste publicatia citata.

Chiar daca victoria lui Georgescu – cu 23 la suta – a declansat panica ce a dus in cele din urma la anularea votului, el pare inca foarte bine plasat in competitie pentru reluarea scrutinului.

Multe vor depinde acum de faptul daca va fi descalificat de Curtea Constitutionala din cauza acuzatiilor de finantare nedeclarata, noteaza publicatia de la Bruxelles. Popularitatea sa continua, si poate chiar in crestere, se datoreaza in parte suspiciunii profunde fata de clientelismul si nepotismul partidelor traditionale, care sunt considerate de multi romani vinovate pentru anularea primului vot.

Documente declasificate ale serviciilor de informatii romane au sustinut ca influenceri platiti, impreuna cu membri ai grupurilor extremiste de dreapta si persoane care au legaturi cu crima organizata, au promovat online candidatura lui Georgescu inainte de 24 noiembrie. In timp ce documentele au afirmat ca Rusia a incercat in general sa submineze alegerile, acestea nu au afirmat in mod direct ca Moscova a influentat in mod specific campania lui Georgescu – desi au sugerat puternic acest lucru.

In cursa de anul trecut, Georgescu ar fi trebuit sa se confrunte cu candidata reformista Elena Lasconi. Aceasta a criticat, de asemenea, decizia instantei de a anula alegerile si de a ordona o reluare a scrutinului. Miercuri, Lasconi i-a acuzat din nou pe liderii partidelor principale ca au incercat de sase ori sa o scoata din cursa prezidentiala si a promis ca va candida din nou.

„Pentru a ne recastiga influenta ca tara serioasa, avem nevoie de o ancheta serioasa in privinta a ceea ce s-a intamplat”, a declarat Radu Magdin, analist politic, in legatura cu primul tur. Altfel, este foarte greu ca oamenii sa mearga mai departe, asa cum ar dori unele partide din coalitia de guvernare, a adaugat Magdin.

Georgescu a contestat fara succes decizia de anulare a Curtii Constitutionale pe plan intern si a depus, de asemenea, o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. „A trecut o luna si inca nu avem niciun motiv clar pentru anularea alegerilor; nu a existat nicio dovada a implicarii vreunui actor statal sau a vreunui alt actor care sa justifice evenimentele la care asistam”, a declarat un purtator de cuvant al lui Georgescu. Acesta a facut apel la romani sa semneze o petitie catre Curtea Constitutionala prin care cere ca turul doi – in care urma sa se confrunte cu Lasconi – sa aiba loc in cele din urma.

„Georgescu a avut ocazia sa se prezinte ca victima in fata electoratului sau”, subliniaza Magdin.

Acest sentiment ca este dat la o parte de vechiul sistem nu va face decat sa fie amplificat, daca Curtea Constitutionala va decide ca nu este eligibil sa candideze din nou din cauza neregulilor din prima sa campanie prezidentiala de anul trecut.

Luna trecuta, procurorii romani au perchezitionat proprietatile unui sustinator-cheie al lui Georgescu, ca parte a unei investigatii axate pe spalare de bani, mituirea alegatorilor si frauda informatica. Potrivit dosarelor declasificate ale serviciilor de informatii, finantatorul a furnizat 1 milion de euro pentru campania lui Georgescu, din care TikTok a declarat ca a primit 360.000 de euro. Georgescu a respins acuzatiile de nedeclarare a fondurilor de campanie, afirmand ca succesul sau se datoreaza mai degraba poporului roman decat unei campanii din culisele social media.

Din noiembrie, profilul lui Georgescu a explodat si el ramane favorit pentru alegerile din mai, potrivit unui sondaj comandat de primarul Bucurestiului, Nicusor Dan, care candideaza si el la presedintie. Acest sondaj arata ca cel putin 40% dintre romani intentioneaza sa voteze pentru Georgescu, a declarat Dan, fara a preciza cate persoane au fost chestionate.

Liderii partidelor din coalitia de guvernare din Romania – Partidul Social Democrat, Partidul National Liberal, partidul minoritatii maghiare si reprezentanti ai altor minoritati etnice – au confirmat miercuri, totodata, ca fostul lider al Partidului National Liberal, Crin Antonescu este candidatul lor comun pentru alegerile prezidentiale.

Antonescu, care este casatorit cu fostul comisar european pentru transporturi Adina Valean, este un fost lider al Senatului. El a candidat fara succes la presedintie in 2009, dar nu a detinut nicio functie politica in ultimul deceniu. Ponta, fostul sau aliat, l-a numit „cel mai reprezentativ pentru sistemul politic (romanesc) din ultimii 30 de ani”. Or, asta este exact ceea ce romanii au respins in primul tur al alegerilor prezidentiale anulate anul trecut, cand niciunul dintre reprezentantii partidelor principale nu a ajuns in turul doi.

Magdin crede ca este greu de gasit un candidat pe care romanii sa il cunoasca suficient de bine si care sa ii poata tine piept lui Georgescu. „Profilul lui Antonescu, da, se poate spune ca este un pic mai vechi, dar poate fi si un goldie, pentru ca a fost un pic mai romantic decat media politica locala si este bun in ceea ce priveste discursul, ceea ce nu se poate spune despre multi dintre adversarii cu care domnul Georgescu s-ar putea confrunta in turul doi”, a aratat Magdin.

Citește și

Comments are closed.

Citește mai departe

Iranul încearcă să își consolideze legăturile politice, economice și de securitate cu statele din spațiul postsovietic, în timp ce confruntarea cu Statele Unite și Israelul continuă. Președintele Masoud Pezeshkian, prezent vineri pentru prima dată la summitul Comunității Statelor Independente, a propus crearea unui mecanism permanent „CSI+1”, prin care Teheranul să coopereze direct cu organizația dominată […]
Picioare reci, senzație de greutate, amorțeală, umflarea gleznelor sau durere care apare în timpul mersului. Sunt manifestări pe care multe persoane le pun pe seama oboselii, a vârstei sau a unei zile petrecute prea mult în picioare. Uneori, însă, ele pot avea legătură cu modul în care sângele circulă prin artere și vene. Circulația deficitară […]
Criticat în Germania pentru legăturile sale persistente cu Moscova în ciuda războiului din Ucraina, fostul cancelar Gerhard Schröder a fost primit miercuri de Vladimir Putin cu ocazia zilei de naștere a președintelui rus. Vladimir Putin l-a primit pe Gerhard Schröder la domiciliul său de ziua sa, miercuri, 7 octombrie, a anunțat Kremlinul joi, pe fondul […]
Cancerul nu apare, de regulă, din cauza unui singur aliment consumat ocazional. Este o boală complexă, influențată de factori genetici, de vârstă, de fumat, de consumul de alcool, de greutatea corporală, de activitatea fizică și de numeroase expuneri din mediul înconjurător. Alimentația poate avea însă un rol important în modificarea riscului pe termen lung. Carnea […]
Miliardarul din domeniul tehnologiei Peter Thiel își intensifică atacurile asupra criticilor inteligenței artificiale, acuzându-i pe fostul președinte Barack Obama și pe Papă că exploatează temerile publicului legate de inteligența artificială, conform unor înregistrări exclusive ale unor prelegeri cu ușile închise. Într-o nouă serie de discuții la Nashville, Thiel i-a evidențiat pe cei doi lideri, întărindu-și […]