Negocierile de pace dintre Rusia și SUA pe tema Ucrainei nu au ajuns la niciun acord, așa cum de altfel anticipau cei mai mulți experți. Asta pentru că președintele rus Vladimir Putin nu vrea pace în acest moment, în aceste condiții. În viziunea sa, a obținut prea puțin. În acest moment el cu greu poate clama o „mare victorie”.
Rusia și SUA nu au ajuns la „niciun compromis” după aproape cinci ore de discuții privind încheierea războiului din Ucraina, a declarat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, marți seară, în ciuda faptului că a numit discuțiile „constructive, foarte utile și substanțiale”.
Ucraina nu vrea să renunțe la regiunea Donețk, nu vrea să recunoască anexările Rusiei, nu vrea să-și reducă armata la nivelurile pe care le vede Rusia și nu vrea să renunțe la integrarea oficială în sistemul de securitate euro-atlantic, deși de facto se poate spune că face, măcar temporar.
În aceste condiții, cum ar putea Vladimir Putin pretinde că a obținut o victorie? Părți importante din Donețk, Zaporojie, Herson au rămas neocupate de armata rusă. Oficial, Rusia le-a declarat părți ale teritoriului său național, a trecut asta și în constituție. Înghețarea războiului pe aceste linii ar însemna că, din punct de vedere al imaginii, Rusia ar renunța la bucăți din țară. Pur formal, desigur.
Mai important, păstrarea Donețkului ar însemna că Ucraina păstrează și fortificațiile redutabile din aglomerația Sloviansk-Kramatorsk, adică o „pavăză” împotriva pătrunderii ruse în interiorul țării.
În timp ce majoritatea rușilor își dorește pacea cu Ucraina, nu toți în aceleași condiții, ar fi neplăcut pentru regim să pară că a obținut o pace nesatisfăcătoare. Pentru că mai există și o „partidă radicală”, ultranaționalistă, care se mulțumește doar cu cucerirea Ucrainei, eventual cu subjugarea ei sau o pace dură, în care Rusia să ia cât mai mult teritoriu și să neutralizeze Ucraina.
În aceste condiții, Putin crede că poate continua războiul pentru mai mult timp și că poate obține termeni mult mai avantajoși, dar și că un acord de pace acum ar fi mai degrabă dezavantajos.
Sunt câteva lucruri care l-ar putea răzgândi în această direcție. Primul dintre ele fiind riscul prăbușirii economiei rusești, care acum scârțâie din toate încheieturile.