ANALIZĂ Trump a dus Europa pe un drum fără întoarcere

ANALIZĂ Trump a dus Europa pe un drum fără întoarcere
Povestea privind anexarea de către Donald Trump a Groenlandei și amenințările la adresa statelor europene, pe lângă poveștile mai vechi cu războaiele tarifare și alte atitudini ostile, au afectat grav relațiile transatlantice. Atât de grav încât acum Europa a luat-o pe drumul fără întoarcere al autonomiei strategice. Chiar dacă la Casa Albă va veni un președinte mai apropiat de Europa, Vechiul Continent o va fi luat deja pe drumul propriu. Unul în care va fi partenerul Americii, dar mult separat de ea.

Decenii la rând, America și Europa au fost strâns legate. Implicarea militară americană în Al Doilea Război Mondial a fost decisivă pentru înfrângerea puterilor Axei.

Ce a urmat a fost însă și mai important. America a pus umărul la construirea Europei. A contribuit financiar, prin Planul Marshall și prin acorduri economice avantajoase, la construcția și prosperitatea Europei. Mai important, a contribuit la securitatea ei, prin NATO și prin prezența militară americană pe continent.

Sub umbrela de securitate americană, Europa a putut prospera.

Dar și America a putut prospera datorită relației cu Europa. Puterea sa s-a bazat într-o mare măsură pe faptul că țările vest-europene și sud-europene, apoi multe din centru și est, au fost aliați de nădejde, pe plan politic și militar. Asta a crescut forța americană.

Deteriorarea relației dintre America și Europa în primul an al celui de-al doilea mandat al lui Trump este una fără precedent. Amenințarea cu ocuparea Groenlandei, care face parte din Danemarca, la rândul ei membră a NATO și UE, a trecut o linie roșie.

Europenii nu se așteaptă ca atitudinea lui Trump să se schimbe curând, așa că iau măsuri.

Europa devine mai autonomă comercial. A semnat acordul Mercosur, urmează să semneze unul cu India și are în pregătire altele.

Europa devine și mai autonomă din punct de vedere militar. Este adevărat că și Trump a contribuit la asta prin presiunile pentru creșterea bugetului apărării, dar nu este vorba doar despre asta. Planurile pentru crearea unei posturi europene militare accelerează. Acum avem un comisar european pentru Apărare, o strategie militară (care include și Ucraina) și o accelerare aproape fără precedent în ultimii 80 de ani a producției industriale pentru apărare.

Avem și planuri de finanțare, avem și planuri de integrare, avem și creșterea capacităților de intelligence, logistică, apărare antiaeriană.

Dar mai ales avem o unitate de acțiune. Europa era pregătită să impună tarife vamale ca reacție la tarifele suplimentare pe care Trump voia să le pună pe tema Groenlanda.

Presa europeană scrie că europenii realizează și mai mult că e cazul să meargă pe drumul lor, separat de cel al Americii, chiar dacă nimeni nu dorește o rupere definitivă.

De asta Uniunea Europeană trece printr-un proces de întărire și unire. Un proces de consolidare care s-o facă mai solidă și mai capabilă să acționeze ca un singur actor, nu ca mai multe țări.

Acest proces nu mai poate fi întors. Și odată ce UE se consolidează, are mai mult capacitatea de a sta pe picioarele sale, adică să nu mai depindă de America. Dar mai ales nu poate fi întoarsă din drum.

Trump a dus Europa pe drumul separării de America.

Comentarii

Citește mai departe

Mai mulţi localnici din Recea-Cristur, judeţul Cluj, rude ale persoanelor arestate după atacarea unei ambulanţe, au încercat să explice incidentul susţinând că maşina ar fi fost confundată cu aşa-numita „ambulanţă neagră” despre care circulau informaţii false pe TikTok. Întrebaţi de primarul comunei cum au putut considera că o ambulanţă albă era neagră, aceştia au răspuns […]
Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă urmează să fie oprită în următoarele 48 de ore, pe fondul scăderii accentuate a nivelului Dunării. Sorin Rândașu, director pentru situații de urgență în cadrul Apelor Române, a declarat că la Cernavodă a fost atins pragul de -230 de centimetri, nivelul la care procedurile prevăd oprirea unității. […]
Consilierul prezidenţial Radu Burnete consideră că formarea unui nou guvern va deveni o prioritate după 31 august, termenul-limită pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din PNRR, şi estimează că o soluţie la actuala criză politică ar putea apărea în câteva săptămâni, la începutul toamnei. Radu Burnete a declarat, luni, într-un interviu acordat Libertatea, că actualul blocaj […]
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că se va deplasa în această săptămână în judeţul Braşov, unde Garda Forestieră a descoperit aproximativ 5.000 de arbori tăiaţi ilegal într-o singură zonă, cazul fiind, potrivit acesteia, unul dintre cele mai grave descoperite în ultimii ani. „În momentul de faţă avem o Gardă Forestieră care […]
Camera Reprezentanților din Statele Unite a început să avanseze un amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și Iranului, după ce proiectul a fost aprobat săptămâna trecută de Senatul american cu un vot covârșitor: 86 de voturi pentru și 11 împotrivă. Inițiativa urmărește să crească presiunea economică asupra Moscovei și să reducă veniturile care finanțează războiul […]