Deși nu a existat un pericol iminent de coliziune, Administrația Federală a Aviației (FAA) și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) investighează circumstanțele producerii incidentului.
Potrivit FAA, incidentul s-a produs marți, când Marine One se apropia de Aeroportul Ronald Reagan, în timp ce un avion comercial Envoy Air 3742 decolase către Pensacola, Florida. Între cele două aeronave s-a înregistrat o scurtă pierdere a distanței minime de separare impuse de regulamentele de zbor.
Ambele aeronave și-au continuat zborul în siguranță, fără a fi necesare manevre de urgență.
Autoritățile încearcă să stabilească de ce avionul comercial a primit permisiunea de decolare în timp ce elicopterul prezidențial se apropia de aeroport.
Regulile introduse după accidentul aviatic din ianuarie 2025 de la Washington prevăd suspendarea temporară a decolărilor și aterizărilor comerciale în timpul operațiunilor desfășurate de Marine One pe rutele care pot intra în conflict.
Reprezentanții Casei Albe și ai Corpului Pușcașilor Marini au transmis că Donald Trump nu s-a aflat în niciun moment în pericol și că zborul s-a desfășurat în condiții de siguranță.
FAA a precizat că incidentul a constat într-o „pierdere temporară a separării minime” dintre aeronave și a anunțat constituirea unei echipe speciale pentru analiza tuturor circumstanțelor.
Incidentul readuce în atenție siguranța traficului aerian din zona Washington, una dintre cele mai aglomerate din Statele Unite. După accidentul mortal din 2025, în urma căruia și-au pierdut viața 67 de persoane, autoritățile americane au înăsprit regulile privind coordonarea zborurilor militare și comerciale în apropierea aeroportului Reagan. Ancheta va stabili dacă aceste proceduri au fost respectate și de ce s-a produs abaterea.