Anghel e revoltata, dupa demisia lui Ponta: „Se alege PRAFUL de tara asta si fizic si moral”

politica

Senatorul ALDE Cristiana Anghel a sustinut miercuri ca demisia premierului are loc dupa „o regie” si „un scenariu” care se repeta.

„Nu mi se pare absolut nimic normal. Este aceeasi chestie care s-a intamplat anul trecut, in noiembrie, inainte de alegeri. Parca ne ia Dumnezeu mintile. Cineva aranjeaza, iese. Nu l-au votat pe Ponta 25.000 de oameni. L-au votat cinci milioane. Si, dupa aceea, au fost si altii care l-au sustinut. Pleaca Ponta? Foarte bine, Ponta n-o sa moara de foame (…) Este o greseala ceea ce se intampla la nivel national si nu putem sa pricepem un singur lucru. Parca este scris sa se aleaga . Este scris. Cineva ne scrie scenariul si noi, ca orbii, ne ducem pe drumul acesta”, a afirmat Cristiana Anghel, la Senat.

Ea a adaugat ca Parlamentul va vota orice premier care va fi propus de presedintele Iohannis. „Crede cineva ca acest Parlament nu va vota pe cine propune Iohannis? Si un mat daca propune il va vota, da?! Pentru ca nu se poate sa plece (Ponta — n.r.) acasa cu un an de zile inainte”, a spus Anghel.

„De cate ori s-a spus ca el vrea in primul an Guvernul lui. Va avea Guvernul lui. Ce va face? A intrebat cineva cate milioane de euro a mancat in perioada asta de un an de zile? S-a mutat in casa aia care se repara pe milioane de euro ale cetatenilor de 8 luni? (…) I le-a dat Guvernul Ponta pentru ca a stiut sa gestioneze lucrurile si a avut de unde sa ii dea. PNL a declarat deja ca, daca va fi nevoie, va taia si pensii si salarii. Si stiti ceva? Asta vrea populatia? Asta va avea. (…) Au inchis spitale. Au murit oameni in fata spitalelor. S-au taiat salarii. Au iesit 15.000 de oameni in strada? Nu. Ne-au furat un referendum. Este o regie si este o regie proasta care se repeta de fiecare data. Si eu m-am saturat. Asta nu e politica. Asta nu e tara. Asta nu e democratie”, a declarat Cristiana Anghel, citata de Agerpres.

Intrebata cine sta in spatele acestei regii, senatoarea a raspuns: „Nu stiu. Vreau sa mai si traiesc”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Mai mult despre: , ,

Comentarii: