Antena 3 si RTV s-au bucurat degeaba. Rejudecarea familiei Cosma nu are nicio legatura cu probele procurorilor DNA, altfel cei doi penali erau achitati

news

Jurnalista Ioana Ene Dogioiu explica cu argumente juridice de ce rejudecarea procesului in care sunt implicati Vlad Cosma si Mircea Cosma nu este nici pe departe o infrangere a DNA, asa cum sustin isteric propagandistii de la Antena 3 si RTV. Concluzia logica este simpla: daca probele nu erau adecvate sau erau contrafacute, atunci cei doi Cosma ar fi fost achitati.

„Daca era o problema de probatiune, Completul 5 putea pronunta fara probleme achitarea. Au venit noi probe dupa ce intrasera in pronuntare? Repuneau pe rol si judecau si noile probe”, subliniaza jurnalista intr-un articol pe ziare.com.

Ea arata apoi ce prevede legislatia penala, care sunt motivele care duc la solicitarea rejudecarii unei cauze. Acestea nu au nicio legatura cu probele inaintate de procurori.

„Sediul materiei este art 421 al 2 lit b din CPP: instanta de apel ‘desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate, invocata de acea parte. Rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata se dispune si atunci cand exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, cand se dispune rejudecarea de catre instanta competenta’.

Iar nulitatile absolute sunt prevazute de art 281 CPP: ‘compunerea completului de judecata; competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente; publicitatea sedintei de judecata; participarea procurorului, atunci cand participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezenta suspectului sau a inculpatului, atunci cand participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de catre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum si a celorlalte parti, atunci cand asistenta este obligatorie’.

Deci motivele de rejudecare sunt limitativ prevazute de lege si tin de procedura, nu de probe. Probatoriul poate sa fie foarte prost sau genial, nu conteaza intre motivele de rejudecare. Ele sunt imputabile cel mult primei instante care ar fi comis una dintre erorile prevazute de art 421 al 2 lit b CPP”, a precizat jurnalista.

Jurnalista se teme insa sa nu fi fost alte motive in spatele deciziei judecatorilor, cum ar fi teama de televiziunile infractorilor.

„Sper sa nu constatam ca judecatorii completului de 5 au preferat sa se spele pe maini pentru a iesi din ochiul unei furtuni mediatice si pentru a nu se vedea tarati pe ecranele televiziunilor condamnatilor sau inculpatilor. Eu sper sa nu constatam ca ICCJ a capitulat in fata penalilor, pentru ca ar fi cu adevarat inceputul sfarsitului.

Pentru ca decizia de luni are un efect psihologic foarte important si ar putea avea urmari foarte grave. Pana cand va veni motivarea si lucrurile se vor mai clarifica, pentru cei care vor mai avea dorinta si rabdare sa se lamureasca, mesajul e ca acela care face scandal la televizor are o sansa sa scape sau cel putin sa obtina timp.

Si atunci e foarte posibil sa inceapa o harmalaie generalizata, in care va fi foarte greu de stabilit ce e fals si ce e corect, ce poate reprezenta o suspiciune de abuz si ce e minciuna pura. O harmalaie din care probabil magistratii vor fi tot mai tentati, omeneste, sa se retraga pentru a nu deveni tinte vii”, arata Dogioiu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: