Antonescu revine cu un nou mesaj veninos: ”Simt nevoia să-l ajut pe fostul meu coleg de partid, Ilie Bolojan”

Antonescu revine cu un nou mesaj veninos Simt nevoia să-l ajut pe fostul meu coleg de partid Ilie Bolojan

Fostul candidat al coaliţiei PSD-PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că nu a solicitat pensia specială care i se cuvenea după şase mandate de parlamentar, menţionând că nu a beneficiat nici de locuinţă de protocol, ca preşedinte al Senatului sau ministru. 

”Simt nevoia să-l ajut pe fostul meu coleg de partid, Ilie Bolojan. Nu am solicitat pensia specială care, conform legii, mi se cuvine după 6 mandate de parlamentar (după cum nu am solicitat şi nu am beneficiat de locuinţă de protocol, ca preşedinte al Senatului sau ministru)”, a arătat Crin Antonescu, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a susţinut că aceasta este o formă de solidaritate.

”Cred că sunt singurul caz, dar nu-mi pare rău. E o modestă formă de solidaritate cu toţi cei chemaţi azi cu japca la austeritate, ca să plătim, între altele, drepturile redobândite ale domnului Băsescu”, a adăugat Antonescu.

Postarea integrală lui Antonescu

După 20 de ani în care au condus România (Președinție, Instanțe, Parchete, Servicii), băsiștii și post-băsiștii „rezişti”, fac scandal la catafalcul cu onoruri de stat. Se răfuiesc vitejește cu întâmplări de acum 35 de ani. Președintele lor (dl. Nicușor) stă ascuns în birou, în aceeași clădire cu defunctul onorat conform legii. N-are nici curajul să aprindă o lumânare (se supără tribul), nici să asume și să explice public absența (nu poate, e complicat, riști să te bâlbâi sau să uiți ce trebuia să spui).

Bolojan și… Băsescu însuși fac ceea ce bietul ascuns în biroul prezidențial nu e în stare. Dar… morții cu morții, viii cu viii! Băsescu cere casa, banii înapoi, pensia specială, SPP-ul etc. Atleții austerității se conformează urgent.

Simt nevoia să-l ajut pe fostul meu coleg de partid, Ilie Bolojan. Nu am solicitat pensia specială care, conform legii, mi se cuvine după 6 mandate de parlamentar (după cum nu am solicitat și nu am beneficiat de locuință de protocol, ca președinte al Senatului sau ministru). Cred că sunt singurul caz, dar nu-mi pare rău. E o modestă formă de solidaritate cu toți cei chemați azi cu japca la austeritate, ca să plătim, între altele, drepturile redobândite ale domnului Băsescu.

E normal. Băsiștii și urmașii lor, ca și simpatizanți pe care nu-i bănuiam, au câștigat alegerile. Fie primit, pentru ca administrația Dan–Bolojan să-și poată salva obrazul. Căci respectul și simpatia pentru turnătorii fostei Securități se țin cu cheltuială. Noi ne vom răfui înainte cu Iliescu, viu sau mort.

P.S.: Despre Ion Iliescu, mai târziu. Azi, doar creștinescul „Dumnezeu să-l ierte!” și tăcerea cuviincioasă, o clipă, în fața morții.

Comentarii

Citește mai departe

Lideri ai Partidului Democrat din Senatul SUA critică dur administrația lui Donald Trump după decizia de a relaxa sancțiunile asupra petrolului rusesc, calificând măsura drept „rușinoasă”. Parlamentarii avertizează că deciziile președintelui american îl încurajează pe Vladimir Putin, la scurt timp după cel mai amplu atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei din acest an, scrie Kyiv […]
Curtea de Conturi a României a constatat nereguli semnificative în execuția bugetară a Primăria Sectorului 3 pentru anul 2024, inclusiv plăți nejustificate de peste 4,5 milioane de lei în cadrul lucrărilor de amenajare a Hala Laminor. Potrivit raportului, citat de NewsCenter, verificările au vizat un eșantion de plăți aferente Contractului de lucrări nr. 350138/24.10.2024, în […]
Președintele Donald Trump a declarat, sâmbătă, că discuțiile SUA cu Iranul merg bine și că se așteaptă să aibă mai multe informații „până la sfârșitul zilei”, potrivit AP. Trump a făcut aceste comentarii în timpul unui eveniment la Casa Albă, unde a semnat un ordin executiv prin care ordona Administrației pentru Alimente și Medicamente să […]
Bulgaria se întoarce la urne pe 19 aprilie pentru noi alegeri parlamentare anticipate, cel mai recent episod al unei crize politice care a lăsat țara în dificultate în formarea unei majorități guvernamentale stabile și durabile. Având în vedere că noua alianță a fostului președinte Rumen Radev conduce în sondaje, întrebarea reală pentru Bruxelles este dacă […]
India l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Iranului la New Delhi, după ce două nave sub pavilion Indian au fost forțate să-și schimbe cursul în Strâmtoarea Ormuz în urma unor informații privind focuri de armă trase de Garda Revoluționară a Iranului, potrivit AP. Ministrul de Externe al Indiei a transmis ambasadorului iranian „profunda îngrijorare a New […]