Anunt grav al OMS legat de vaccin: “Este posibil ca niciodata sa nu fie gasita o solutie miraculoasa”

externe

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a avertizat luni ca, in pofida sperantelor mari legate de dezvoltarea unui vaccin, este posibil sa nu fie gasita niciodata „o solutie miraculoasa” pentru COVID-19, iar drumul spre normalitate va fi lung, informeaza Reuters, citata de Agerpres.

Peste 18,14 milioane de persoane din lumea intreaga au fost infectate cu SARS-CoV-2, din care 688.000 au murit, potrivit unui bilant intocmit de jurnalistii de la Reuters, in contextul in care mai multe tari care credeau ca au depasit cea mai grava perioada a pandemiei de COVID-19 se confrunta in prezent cu o recrudescenta a acesteia.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, si directorul departamentului de urgente din cadrul OMS, Mike Ryan, au indemnat toate statele lumii sa adopte cu multa rigoare o serie de masuri sanitare, precum purtarea de masti de protectie, distantarea sociala, spalatul pe maini si testarea populatiei.

„Mesajul nostru catre oameni si catre guverne este clar: ‘Faceti cu totii toate aceste lucruri'”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus intr-o conferinta de presa organizata in format virtual la sediul OMS din Geneva. El a mai spus ca mastile sanitare ar trebui sa devina un simbol al solidaritatii in lume.

„Mai multe vaccinuri se afla acum in faza 3 a unor studii clinice si speram cu totii ca vom avea cateva vaccinuri eficiente, care sa ii ajute pe oameni sa nu se infecteze. Totusi, nu exista nicio solutie miraculoasa in acest moment – si este posibil ca ea sa nu fie gasita niciodata”, a adaugat directorul OMS.

Mike Ryan considera ca tarile cu o rata mare de transmitere virala, inclusiv Brazilia si India, trebuie sa se pregateasca pentru o batalie majora: „Drumul spre iesirea din pandemie este lung si necesita un angajament sustinut”.

Oficialii OMS au spus ca expertii dintr-o echipa de ancheta nu s-au intors deocamdata din China, tara in care a aparut noul coronavirus.

O alta echipa mai larga, coordonata de OMS si compusa din experti chinezi si internationali, urmeaza sa studieze originile virusului in orasul Wuhan, desi calendarul de lucru si componenta acestei echipe nu au fost deocamdata facute publice.

In aceeasi conferinta de presa, directorul general al OMS le-a indemnat pe femeile care au devenit mame de curand sa continue sa isi alapteze bebelusii, chiar daca ele au fost diagnosticate cu COVID-19, intrucat, in cazurile lor, beneficiile depasesc substantial riscurile de infectare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: