Ar fi un adevarat soc pentru UE: O tara membra dezbate iesirea din zona EURO

pagina verde

euro, bce

Parlamentul finlandez va avea o dezbatere saptamanile urmatoare in care se va discuta daca tara trebuie sa paraseasca zona euro, dupa cum cer peste 50.000 de cetateni care au semnat o petitie inaintata forului legislativ de la Helsinki.

Este putin probabil ca dezbaterea sa duca la iesirea Finlandei din eurozona, dar decizia de a organiza o astfel de dezbatere arata ca, in societate, exista un nivel ridicat de nemultumire, finlandezii fiind dezamagiti de performanta economica a tarii.

Petitia, semnata de mai mult de 53.000 de oameni, solicita desfasurarea unui referendum privind iesirea tarii din zona euro, noteaza Reuters.

„Nu ne-am decis asupra datei, dar o dezbatere preliminara va avea loc, probabil, in timpul unei sesiuni plenare din urmatoarele saptamani”, a declarat Johanna Sarhimaa, secretar parlamentar.

Economia finlandeza a crescut cu doar 0,4 la suta anul trecut, dupa trei ani de contractie, fiind lovita de costurile ridicate cu forta de munca, prabusirea companiei Nokia si recesiunea din Rusia vecina.

Paavo Vayrynen, membru finlandez al Parlamentului European, care a lansat initiativa anti zona euro compara situatia economica a tarii sale cu cea a tarii vecine, Suedia, a carei economie a crescut rapid in ultimii ani.

Daca Parlamentul sustine petitita, atunci guvernul va trebui sa pregateasca o lege pentru organizarea unui referendum.

„Ar trebui sa ne revigoram economia prin parasirea zonei euro si reintroducerea monedei proprii (cu o rata de schimb flexibila). Asta va restabili competitivitatea noastra”, a spus Vayrynen. In ciuda intiativei, un sondaj Eurobarometru din noiembrie, 2015, a aratat ca 64 la suta din finlandezi sprijina moneda euro.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: