Arabia Saudita vrea sa sperie Rusia: „Interventia din Siria va avea consecinte PERICULOASE”

externe

Interventia militara a Moscovei in Siria va avea ‘consecinte periculoase’, escaladand razboiul sectar si inspirand militantii din intreaga lume sa se alature jihadistilor, le-au transmis oficiali sauditi de rang inalt liderilor rusi, relateaza Reuters, citand o sursa saudita.

‘Interventia rusa in Siria o va atrage pe aceasta intr-un razboi sectar’, a declarat luni aceasta sursa, adaugand ca regatul ‘avertizeaza in privinta consecintelor periculoase ale interventiei ruse’.

‘Sauditii vor continua sa consolideze si sa sprijine opozitia moderata din Siria’, a adaugat aceasta.

Sursa pretinde ca citeaza pozitiile exprimate de ministrul apararii si al doilea in ordinea succesiunii, printul Mohammed bin Salman, si ministrul de externe, Adel al-Jubeir, in timpul unor intalniri cu Vladimir Putin si Serghei Lavrov de la Soci, de duminica.

Varsarea de sange din Siria, parte a unui conflict mai larg pentru suprematie regionala intre Arabia Saudita sunnita si Iranul siit, a alimentat diviziunile sectare in Orientul Mijlociu si a atras combatanti straini motivati religios de ambele parti.

Potrivit Reuters, statele din Golf au suspiciuni ca principalul motiv al Kremlinului pentru lansarea de lovituri aeriene in Siria este salvarea lui Al-Assad si ca de fapt combaterea terorismului este o scuza convenabila.

‘Recenta escaladare va contribui la atragerea extremistilor si jihadistilor in razboiul din Siria’, a mai spus sursa saudita, adaugand ca actiunile Kremlinului ii vor indeparta pe simplii musulmani sunniti din intreaga lume.

Arabia Saudita i-a cerut cu insistenta Rusiei sa contribuie la combaterea terorismului in Siria alaturandu-se coalitiei existente formate din peste 20 de natiuni care se lupta cu jihadistii SI, a mai precizat aceasta sursa.

Riadul a reiterat ca presedintele Al-Assad trebuie sa renunte la putere ca parte a procesului convenit la conferinta de la Geneva din iunie 2012, care a stabilit un parcurs catre pace si tranzitie politica.

In declaratiile facute duminica presei despre loviturile aeriene ale Rusiei din Siria, Jubeir a spus ca a exprimat ‘preocuparile noastre ca aceste operatiuni ar putea fi percepute ca o alianta intre Iran si Rusia’. Rusia a replicat ca principalul sau scop este combaterea terorismului, a adaugat Jubeir.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: