Arhiepiscopul lui Dancila si al Rovanei Plumb, mesaj in cazul fetitei de 11 ani din Gura Sutii: „Autoritatile competente trebuie sa depuna eforturi sustinute si credibile”

politica

Arhiepiscopul Targovistei, Nifon, a transmis luni un mesaj de condoleante dupa moartea fetei de 11 ani din Gura Sutii in care arata si ca autoritatile trebuie sa depuna eforturi pentru a asigura un climat de ordine si siguranta, astfel incat astfel de fapte sa nu se mai intample.

„Am aflat, cu profunda tristete, de moartea violenta a tinerei Mihaela Adriana Feraru, din Comuna Gura Sutii, din Arhiepiscopia Targovistei. Asasinarea acestei tinere reprezinta un caz de o gravitate extrema, mai cu seama ca, in ultima vreme, am tot auzit din mass-media de astfel de cazuri, intreaga noastra comunitate fiind tulburata si mahnita de aceste fapte strigatoare la cer”, se arata in mesajul arhiepiscopului Targovistei.

In acelasi mesaj se mai spune si ca autoritatile trebuie sa ia masuri astfel incat astfel de fapte sa nu mai aiba loc.

„Autoritatile competente trebuie sa depuna eforturi sustinute si credibile pentru a asigura un climat de ordine si de siguranta, pentru ca in comunitatea noastra astfel de fapte sa nu se mai repete niciodata, deoarece fundamentul bunei dezvoltari a lumii noastre depinde in mod direct de asigurarea dreptului fundamental la existenta si de protectia vietii umane”, transmite arhiepiscopul si mitropolitul Targovistei, citat de Agerpres.

Totodata, acesta mai arata ca toti avem responsabilitatea de a oferi protectie copiilor, ei reprezentand cea mai de pret comoara a Bisericii, a natiunii si lumii noastre.

„Suntem alaturi de familia greu incercata, asigurandu-o de intreaga noastra compasiune, tot sprijinul si solidaritatea noastra, cum altfel suntem alaturi fata de intreaga comunitate din Comuna Gura Sutii si ne manifestam speranta ca astfel de cazuri nu se vor mai repeta, niciodata, nicaieri, in tara noastra. Dumnezeu sa o primeasca in lumina si iubirea Sa pe tanara Mihaela Adriana, iar familiei sa-i ofere, din belsug, balsamul milostivirii Sale!”, se mai arata in mesajul arhiepiscopului Nifon.

Nifon s-a implicat politic, in campania electorala pentru alegerile europarlamentare, de partea PSD. „Astazi este impreuna cu noi, intr-un mod exceptional, foarte frumos, doamna prim-ministru a Guvernului Romaniei, Viorica Dancila. Este doamna… nu o vad pe doamna Rovanita noastra. Ah, era acolo, uitati la dreapta. Uite ce crestini avem aici, sa fie binecuvantati!”, a spus mitropolitul la inceputul lunii mai.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: