Armata americană anunță că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă”: ”Iranul nu controlează strâmtoarea. Circulaţia este deschisă”

Armata americană anunță că Strâmtoarea Ormuz este deschisă Iranul nu controlează strâmtoarea. Circulaţia este deschisă
Armata americană a anunţat duminică faptul că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi că navele circulă prin această cale navigabilă strategică, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea strâmtorii, după o nouă reluare a ostilităţilor cu Statele Unite, relatează AFP.

„Strâmtoarea Ormuz este deschisă tuturor navelor care doresc să tranziteze legal această cale navigabilă internaţională”, a transmis Comandamentul Central al SUA, CENTCOM, pe platforma X.

„Iranul nu controlează strâmtoarea. Circulaţia este deschisă”, a mai transmis CENTCOM.

Comandamentul american a precizat că forţele SUA sunt pregătite să asigure libertatea de navigaţie în zonă.

„Forţele americane sunt desfăşurate şi pregătite să asigure libertatea continuă de navigaţie, în pofida agresiunii nejustificate, a hărţuirii, ameninţărilor şi declaraţiilor arbitrare ale Iranului”, a mai afirmat CENTCOM.

Trump: „Pentru noi, strâmtoarea este deschisă”

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică dimineaţă, pentru CNN, că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă.

„Pentru noi, este deschisă”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a susţinut, de asemenea, că recenta reluare a ostilităţilor s-a produs deşi Statele Unite şi Iranul ajunseseră la un acord.

„Am avut un acord cu ei ieri. Cedau în toate privinţele, iar apoi, brusc, două ore mai târziu, au lovit o navă cu o dronă”, a declarat Donald Trump.

Ca răspuns, a afirmat preşedintele american, „i-am lovit foarte puternic aseară”.

Omanul a salvat 23 de membri ai echipajului unei nave atacate

Omanul a anunţat duminică faptul că a salvat 23 de membri ai echipajului unei nave şi că sunt în desfăşurare căutări pentru găsirea unei alte persoane, după un atac asupra unei ambarcaţiuni în Strâmtoarea Ormuz, atac atribuit Iranului de către Statele Unite.

Marinarii primesc „îngrijirile medicale necesare”, iar „operaţiunile de căutare continuă pentru găsirea unui membru al echipajului dat dispărut”, a transmis Centrul de Securitate Maritimă din Oman, într-un comunicat.

CENTCOM a acuzat Iranul că a atacat GFS Galaxy, o navă container sub pavilion cipriot, fapt care a determinat represalii din partea Statelor Unite.

Potrivit agenţiei britanice de siguranţă maritimă UKMTO, atacul a avut loc la aproximativ 17 kilometri est de Peninsula Musandam, care aparţine Sultanatului Oman. Incidentul a provocat un incendiu la bord, iar echipajul a fost evacuat cu o barcă de salvare.

Gardienii Revoluţiei spun că au lovit două nave

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, au anunţat duminică faptul că au lovit două nave în Strâmtoarea Ormuz, fără a le numi.

Ei au justificat atacul asupra primei nave susţinând că aceasta naviga pe o „rută neautorizată”.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat duminică dimineață că drona care a pătruns în spațiul aerian al României în cursul nopții a fost doborâtă după aproximativ 15 minute de o aeronavă F-18 spaniolă aflată în misiune NATO de poliție aeriană. Potrivit explicațiilor oferite de Miruță la Antena 3 CNN, drona a evoluat inițial […]
Anchetatorii din Moscova au efectuat percheziții la o clinică medicală acuzată că ar fi indus în eroare părinții unor copii cu autism cu privire la natura bolii și eficiența tratamentelor oferite. Operațiunea face parte dintr-o anchetă penală privind presupuse fraude și provocarea din neglijență a unor vătămări grave. Potrivit unor surse citate de publicația independentă […]
Acuzația lansată de liderul PSD Sorin Grindeanu, potrivit căreia proiectul de amenajare a Brațului Bala ar fi fost blocat de Greenpeace și WWF prin acțiuni în instanță și plângeri depuse la Comisia Europeană, este infirmată de ambele organizații de mediu nominalizate public de fostul ministru al Transporturilor. Greenpeace România și WWF România susțin că nu […]
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a reafirmat aprofundarea relațiilor cu Rusia într-un mesaj adresat președintelui Vladimir Putin, pe fondul cooperării militare tot mai strânse dintre Moscova și Phenian și al avertismentelor Kievului că până la 50.000 de noi militari nord-coreeni ar putea fi desfășurați în Rusia. Mesajul lui Kim a fost transmis cu ocazia aniversării […]
Un obiect de formă cilindrică a fost descoperit, duminică, pe plaja din Eforie Nord, după ce a fost adus de valuri la mal. În aceeași zi, o posibilă dronă a fost observată plutind în zona Portului Tomis din Constanța. Autoritățile au intervenit în ambele cazuri, iar obiectele urmează să fie verificate de specialiști, scrie Ziua […]