Armata s-a saturat sa repare dupa furaciunile politicienilor. Colonel: „Institutia militara nu este mantaua de vreme rea a autoritatilor locale, mai ales atunci cand banul public este gestionat discutabil de acestea”

Colonelul Florin Sperlea, de la trustul de presa al Ministerului Apararii, a dat publicitatii un text de revolta fata de modul prost sau corupt in care numeroase autoritati locale isi indeplinesc atributiile iar apoi armata este solicitata sa intervina pentru a repara lucrurile. Revolta colonelului a pornit de la faptul ca armata a trebuit sa faca de urgenta un pod de pontoane dupa prabusirea podului inaugurat cu fast de baronul PSD Ionel Arsene.

„La Lutca insa, nu s-a petrecut o calamitate, ci o tragedie. Este vorba de incompetenta, indolenta, ignorarea specialistilor in constructii, dar mai ales de bani publici, nu putini, oferiti unor firme care trebuiau sa gaseasca solutiile potrivite pentru reabilitarea podului”, subliniaza colonelul intr-un text publicat de Presa Militara.

„Trimitand genistii armatei sa rezolve o problema ‘civila’, aparuta dupa indelungi semnale de alarma trase de experti, le spunem, de fapt, cetatenilor judetului cu pricina ca nu conteaza cum se comporta autoritatile de ei alese, asupra carora ar trebui sa exercite un control civic permanent in privinta felului in care se cheltuiesc banii lor din taxe si impozite, pentru ca noi, militarii, suntem gata sa utilizam alti bani publici (fiindca armata se intemeiaza pe fonduri publice!) pentru a ‘repara’ cu grabire, cu mijloace din alt secol, ceea ce s-a ‘reabilitat’ deja cu 8,5 milioane de lei de autoritatile locale!”, arata colonelul.

„Lasand deoparte calamitatile naturale, unde interventia armatei este legitima, cred ca institutia militara nu este mantaua de vreme rea a autoritatilor locale, mai ales atunci cand banul public este gestionat discutabil de acestea”, a concluzionat colonelul.

Textul integral:

Dupa prabusirea podului peste Siret, la Lutca, prim-ministrul Nicolae Ciuca a cerut armatei sa gaseasca solutii, subliniind ca vinovatii vor trebui sa raspunda.

Intr-adevar, vinovatii trebuie sa raspunda. Imaginile de la Lutca sunt dramatice. Podul nu a beneficiat, de la construirea sa, la inceputul anilor ’70, de nicio reparatie capitala si multi experti, aflam abia acum, s-au pronuntat asupra sigurantei acestuia, aratand ca nu intruneste conditiile necesare pentru a putea fi exploatat in totalitate.

El a fost „reabilitat”, recent, in cateva luni, cu bani publici din programul national de dezvoltare – nu mai putin de 8,5 milioane de lei –, prin „grija” Consiliului Judetean Neamt. Toate ghilimelele sunt obligatorii.

Armata a intervenit in multe situatii de criza, generate mai degraba de calamitati naturale, care cer o solidaritate subinteleasa din partea acestui corp de profesionisti ai armelor, inclusiv din partea celorlalte structuri ale sistemului national de aparare.

La cutremure, inundatii, inzapeziri, in anii recentei pandemii, militarii au fost in prima linie, sprijinind populatia neajutorata. Odata trecute urmarile dezastrelor naturale, memoria colectiva pare sa fi sters deplin ajutorul acordat, care era socotit, probabil, implicit.

Din recycle bin-ul acestei memorii colective isi vor extrage conationalii nostri sentimentele potrivite, din nefericire tot de scurta durata, cu prilejul viitoarei calamitati.

La Lutca insa, nu s-a petrecut o calamitate, ci o tragedie. Este vorba de incompetenta, indolenta, ignorarea specialistilor in constructii, dar mai ales de bani publici, nu putini, oferiti unor firme care trebuiau sa gaseasca solutiile potrivite pentru reabilitarea podului.

Cu contracte ferme, in care, sunt convins, sunt stipulate si conditii penalizatoare pentru neindeplinirea cerintelor potrivit caietului de sarcini sau pentru accidente de parcurs dupa receptionarea lucrarilor.

Podul, inaugurat in urma cu sase luni, dupa alte cateva luni de „reabilitare”, s-a prabusit si doar o minune a facut ca nimeni sa nu fi avut de suferit. Cu exceptia unor oi, destule, care se aflau la pascut in cea mai nefericita dintre pajistile posibile.

Asadar, genistii romani au fost solicitati sa refaca podul, pe rau in jos, unul mai trainic si mai frumos, dar din pontoane. O arma cu vechi, memorabile si trainice traditii in arealul kaki, dar despre care nu am auzit nici cel mai modest discurs al liderilor militari din ultimii 10 ani privind inzestrarea sa cu cele necesare.

Niciun „multirol/multifunctional” nu s-a ivit pe buzele decidentilor militari in acest domeniu, asa incat genistii se instruiesc cum pot pe o tehnica militara si cu utilaje care au, cele mai multe, vreo 40-50 de ani de exploatare.

Inca nu am zarit camionul acela de pontoane care le arunca pur si simplu peste un rau si, in cateva minute, se poate trece cursul de apa de luptatori si tehnica aceea care ii duce victoriosi pe malul opus.

Instructorii, in spatiile de formare ale domeniului, au devenit rara avis si, in curand, cursantii isi vor organiza singuri propriul program de pregatire la Ramnicu Valcea, la care isi vor preda lor insile.

La Galati, dupa prima zi de functionare a bacului militar, un catamaran al Batalionului Nave Treceri Fluviale „Danubius”, unitate a Brigazii 10 Geniu ,,Dunarea de Jos”, a fost nevoie de reparatii o noapte intreaga pentru a putea fi pus in functiune iar. Prilej de numeroase glume intre internauti.

Trimitand genistii armatei sa rezolve o problema „civila”, aparuta dupa indelungi semnale de alarma trase de experti, le spunem, de fapt, cetatenilor judetului cu pricina ca nu conteaza cum se comporta autoritatile de ei alese, asupra carora ar trebui sa exercite un control civic permanent in privinta felului in care se cheltuiesc banii lor din taxe si impozite, pentru ca noi, militarii, suntem gata sa utilizam alti bani publici (fiindca armata se intemeiaza pe fonduri publice!) pentru a „repara” cu grabire, cu mijloace din alt secol, ceea ce s-a „reabilitat” deja cu 8,5 milioane de lei de autoritatile locale!

In fine, e o situatie critica, in care militarii sunt solicitati sa intervina, pentru a gasi ei „solutii”. Cand in plina pandemie, sistemul medical a fost sufocat de cazurile provocate de virusul SARS-CoV2, personalului din spitale i s-a spus ca are mare nevoie de o salarizare decenta si toti au acceptat asta, asa incat acesta a primit integral salariile cuvenite, potrivit legii salarizarii unitare, pe care ar fi trebuit sa le obtina abia in 2022.

Militarilor (chiar daca unele spitale au fost „militarizate” atunci, din varii motive, fara sa avem pana astazi explicatii decente, cu responsabili pentru ceea ce nu a functionat corect!) li s-au inghetat aceste cresteri salariale, in baza aceleiasi legi, de autoritatile indrituite sa le acorde, invocandu-se „restrangerile bugetare”.

Semn ca importanta sociala a acestui corp de profesionisti in kaki nu este nici pe departe atat de pretuita, in fapt, precum se arata (prea des!) in vorbe si dis­cursuri calpe. Eventual, doar atunci cand, pe neasteptate, organizatia militara revine in atentia publica, fiindca, la ordin, nu-i asa?, armata face ceea ce i se cere.

Asadar, podul de piatra si polistiren (caci s-a gasit mult polistiren la locul dezastrului!) s-a daramat, dar vin genistii sa construiasca unul pe rau in jos, mai trainic si mai frumos. De urgenta.

In ceea ce ma priveste, lasand deoparte calamitatile naturale, unde interventia armatei este legitima, cred ca institutia militara nu este mantaua de vreme rea a autoritatilor locale, mai ales atunci cand banul public este gestionat discutabil de acestea.

Urmareste-ne si pe: