Armata ucraineana a retras tancurile americane Abrams M1A1 de pe linia frontului pentru a nu fi detectate de dronele rusesti

externe

tancuri, Abrams, retrase, drone rusesti, ucraina

Fortele ucrainene au retras de pe linia frontului tancurile de lupta Abrams M1A1 furnizate de SUA din cauza riscului ridicat de detectare de catre dronele rusesti, au declarat doi oficiali militari americani pentru Associated Press.

Statele Unite au anuntat in ianuarie 2023 ca vor trimite Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1, o forta echivalenta cu un batalion ucrainean. Oficialii au confirmat in octombrie 2023 ca toate cele 31 de vehicule au fost livrate.

Potrivit oficialilor americani, dronele rusesti de supraveghere si dronele vanatoare-ucigase au schimbat substantial situatia la sol, crescand riscul ca vehiculele sa fie detectate. Cinci din cele 31 de tancuri Abrams au fost deja pierdute pe campul de lupta, au precizat acestia.

Numarul mare al dronelor inseamna ca „nu mai exista un teren deschis pe care sa poti trece cu masina fara teama de a fi detectat”, a declarat un oficial militar de rang inalt, vorbind sub protectia anonimatului.

Deocamdata, tancurile Abrams au fost retrase de pe linia frontului. Statele Unite si Ucraina vor colabora pentru a schimba tactica, a declarat pentru AP presedintele Statului Major Interarme al SUA, amiralul Christopher Grady.

„Cand va ganditi la modul in care a evoluat lupta, blindatele masive intr-un mediu in care sistemele aeriene fara pilot sunt omniprezente pot fi in pericol”, a spus Grady.

„Acum, exista o modalitate de a face acest lucru. Vom lucra cu partenerii nostri ucraineni si cu alti parteneri de pe teren pentru a-i ajuta sa se gandeasca la modul in care ar putea folosi acest lucru, in acest tip de mediu schimbat acum, in care totul este vazut imediat.”

Oficialii au mai spus ca amenintarea dronelor nu este singura problema si ca Ucraina trebuie sa adopte noi tactici care sa faca tancurile Abrams mai eficiente pe teren.

Statele Unite au oferit ucrainenilor o pregatire privind operarea tancurilor la baza militara Grafenwoehr din Germania in primavara anului 2023. Aceasta a inclus pregatire privind utilizarea vehiculelor Abrams in razboiul cu arme combinate.

Oficialii din domeniul apararii au declarat ca, incepand din primavara anului trecut, fortele ucrainene au folosit doar in mod limitat tancurile Abrams si nu au profitat de tacticile de razboi cu arme combinate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: