”As fi preferat sa fi murit”. Gardienii Revolutiei isi asuma „responsabilitatea totala” pentru doborarea avionului ucrainean

externe

Corpul Gardienilor Revolutiei din Iran si-a asumat sambata ”responsabilitatea totala” pentru doborarea avionului ucrainean de pasageri miercuri, la Teheran, a declarat Amirali Hajizadeh, seful Fortei aerospatiale a acestei armate ideologice, transmit AFP si Reuters.

”Asum responsabilitatea totala” in aceasta catastrofa, a afirmat generalul de brigada Amirali Hajizadeh, intr-o inregistrare video postata pe site-ul televiziunii de stat.

”As fi preferat sa fi murit si sa nu fiu martor la un astfel de accident”, a adaugat el, citat de Agerpres.

Hajizadeh a precizat ca avionul Boeing a fost identificat in mod gresit drept racheta de croaziera si a fost doborat cu o racheta cu raza scurta.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a ordonat fortelor armate ale tarii sa remedieze orice ”neglijenta” si sa faca tot ce este necesar ”pentru evitarea repetarii unui astfel de accident”, dupa ce Gardienii Revolutiei au recunoscut doborarea din greseala a avionului ucrainean.

Conform agentiei Fars, apropiata ultraconservatorilor, Khamenei a fost informat vineri ca tragedia avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines a fost provocata de o ”eroare umana”, iar el a ordonat ca adevarul sa fie facut public.

Totodata, ayatollahul a prezentat ”sincere condoleante” familiilor victimelor acestui ”accident intristator”.

La Kiev, s-a anuntat sambata ca presedintele Volodimir Zelesnki va avea o discutie telefonica cu omologul sau iranian Hassan Rouhani in cursul dupa-amiezii. Presedintia ucraineana a declarat ca este sigura ca ”ancheta va fi prompta si obiectiva”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: