„As vrea sa-i vad putin putin fata ievaluatorului”. Marian Godina, dupa uriasa victorie a lui Kovesi la CEDO

news

Polististul brasovean Marian Godina comeneteaza amar victoria Laurei Codruta Kovesi la CEDO, care a decis ca demiterea ei din frunte DNA a fost abuziva.

„Castigul Laurei Codruta Kovesi la CEDO ma bucura, dar ma si intristeaza. Am sentimentul ca, nefacand nimic, ne-am cam batut joc de ea. Ma asteptam la vremea aia, cand domnul Tudorel o ievalua, sa aiba loc unele dintre cele mai mari proteste de strada, dar n-a fost sa fie. Am stat si ne-am uitat. Acum ne putem doar bucura pentru ea si, cu o doza mare de ipocrizie, sa spunem ca suntem mandri ca e romanca.

As avea totusi o satisfactie daca i-as vedea acum putin fata ievaluatorului”, a scris Godina pe Facebook.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marti, ca Romania a incalcat drepturile omului in cazul demiterii fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi. Kovesi a fost demisa in urma unui raport realizat de Tudorel Toader, ministru al Justitiei in Regimul Dragnea, actual rector al Universitatii AI Cuza de la Iasi.

Potrivit minutei instantei europene, judecatorii au constatat ca procurorului sef al Parchetului European i-au fost incalcate dreptul la un proces echitabil si dreptul la libera exprimare.

Deciziile CCR nu pot fi contestate, potrivit legislatiei din Romania.

In 30 mai, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.

CCR a stabilit ca, pentru solutionarea acestui conflict, presedintele urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al DNA.

Fosta sefa a DNA a contestat la CEDO, la inceputul anului 2019, faptul ca decizia de revocare a Curtii Constitutionale a fost luata desi desi nu a avut calitatea de parte in conflictul solutionat de instanta constitutionala, nu a avut posibilitatea de a se apara si nici de a contesta decizia Curtii Constitutionale.

Fosta sefa a DNA Laura Codruta Kovesi a explicat, in ianuarie 2019, ca a atacat la CEDO revocarea sa din functie ”pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive in vederea revocarii procurorilor cu functii de conducere”, fiind o chestiune de principiu prin care nu a solicitat bani si nici nu urmareste repunerea in functie. Kovesi afirma ca i-au fost incalcate drepturi fundamentale, neavand posibilitatea de a se apara.

”Pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive in vederea revocarii procurorilor cu functii de conducere. Nu este vorba despre bani. Prin cererea pe care am formulat-o nu am solicitat plata unor despagubiri, ci vorbim despre o chestiune de principiu. Am solicitat CEDO sa constate ca mi-au fost incalcate, in aceasta procedura de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la aparare, dreptul la un recurs efectiv”, a declarat Laura Codruta Kovesi, miercuri, intrebata despre plangerea la CEDO, scrie news.ro.

Aceasta a explicat ca a fost revocata printr-o procedura in care nu a fost parte, nu a fost citata si nu s-a putut apara.

”Mi s-a aplicat o sanctiune a revocarii de catre CCR, cu toate ca in legea CCR aceasta atributie de revocare sau de sanctionare a procurorilor cu functii de conducere nu este prevazuta. Deci este o chestiune de principiu. Mai mult decat atat, este o decizie care a fost definitiva, ea nu poate fi atacata. (…) Doresc stoparea ingenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicarea unei astfel de proceduri abuzive si altor procurori cu functii de conducere, pentru ca aceasta decizie poate fi invocata ca precedent pentru revocarea oricarui procuror care detine o functie de conducere in Ministerul Public”, a mai spus Kovesi.

In plus, fosta sefa a DNA a afirmat ca prin acest ”atac” asupra procurorilor se urmareste ”ingenuncherea statului roman”.

” Prin aceste atacuri si prin aceste modalitati stoparea activitatii procurorilor, stoparea independentei procurorilor, se incearca indepartarea din functie a procurorilor care doresc sa continue lupta anticoruptie”, a mai spus Kovesi care a precizat ca nu doreste repunerea in functie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: