Asa arata Gadea cand a aflat ca Laura Codruta Kovesi este pe primul loc. Ce explicatii a oferit telespectatorilor Antena 3

news

Jale mare la „Sinteza zilei” in urma vestii ca Laura Codruta Kovesi a primit cele mai multe voturi in Comisia CONT pentru functia de Procuror European. Gadea a lansat un scenariu conspirationist menit sa justifice in fata telespectatorilor Antena 3 victoria lui Kovesi.

Gadea a declarat ca fosta sefa a DNA beneficiaza de fapt de sprijinul Germaniei, acesta fiind motivul real pentru care a castigat acest prim vot.

„Sefa Comisiei CONT este o nemtoaica, i-a dat cuvant Monicai Macovei de doua ori. Candidatul german a primit un singur vot, este clar ca germanii si dau votul in felul acesta lui Kovesi.

Votul acesta devine unul politic, cei din PPE i-au adus ode la scena deschisa”, a spus Gadea.

El i-a laudat apoi pe candidatii francez si german, sustinand ca sunt mult mai buni.

„Oameni care au lucrat ani buni in sistemul de justitie, era o diferenta uriasa de calibru intre cei care veneau din Franta si Germania si Kovesi.

Kovesi a incercat sa manipuleze PE prezentand cifre false, si-a romantat trecutul, sustinand ca a luptat cu tot felul de lucruri, ca a primit o decoratie de la americani”, a mai atacat Gadea.

Realizatorul Antena 3 a incercat apoi sa o umileasca pe Kovesi sustinand ca nu vorbeste bine limba engleza: Europarlamentul din Spania a incercat sa arate ca limba engleza a lui Kovesi este precara”.

Gadea s-a incurcat apoi in propriile teorii. A spus ca Laura Codruta Kovesti a avut o prestatie „dezastruoasa”, dupa care a sustinut ca a plecat atat de devreme la Bruxelles petru a fi pregatita de specialisti, „care nu sunt romani”, cum sa se prezinte la audiere.

„Kovesi nu a plecat atat de devreme la Bruxelles pentru a se plimba prin parcuri. A fostbine pregatita, nu de catre romani, pentru a impresiona”, a mai spus realizatorul de la „Sinteza zilei”.

Europarlamentarul Siegfried Muresana anuntat, marti, pe pagina sa de Facebook, ca Laura Codruta Kovesi a castigat in Comisia CONT, cu 12 voturi. Candidatul din Franta s-a clasat pe locul al doilea, cu 11 voturi.

”Victorie uriasa pentru Romania oamenilor cinstiti. Tocmai s-a incheiat votul in Comisia de Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European pentru alegerea Procurorului Sef European. Rezultatul votului: Laura Codruta Kovesi (Romania): 12 voturi; Andreas Ritter (Germania): 1 voturi; Jean-Francois Bohnert (Franta): 11 voturi. Acest vot este avizul Comisiei de Control Bugetar. Felicitari aandidatuluiRomaniei!”, scrie Siegfried Muresan pe Facebook.

Miercuri la ora 12.00, urmeaza votul Comisiei LIBE, care e comisia decidenta.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: