Asistența socială, sub lupa ANPIS. Amenzi uriașe la începutul lui 2026

Asistența socială sub lupa ANPIS. Amenzi uriașe la începutul lui 2026

Inspectorii sociali au ieșit în forță pe teren în prima lună a anului 2026. ANPIS a publicat miercuri, 4 martie, rezultatele unor controale riguroase desfășurate la nivel național, unde peste 450 de misiuni de inspecție au vizat respectarea legii în instituțiile publice.

Nereguli grave. Persoanele cu dizabilități rămân blocate la intrarea în instituții

Inspectorii au descoperit că multe clădiri publice ignoră complet nevoile persoanelor cu handicap, iar căile de acces și grupurile sanitare rămân de cele mai multe ori neadaptate corespunzător. De asemenea, lipsesc echipamentele care să asigure urcarea către etajele superioare ale clădirilor, astfel, oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijin sunt practic ignorați.

„În luna ianuarie 2026, inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), precum și cei ai agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și ai Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București au desfășurat 451 de misiuni de inspecție, în exercitarea atribuțiilor de control prevăzute de cadrul normativ în vigoare”, se arată în comunicatul emis miercuri de ANPIS.

Bani neplătiți și amenzi record: Sancțiuni de aproape jumătate de milion de lei

O altă problemă majoră identificată este neplata asistenților personali ai persoanelor cu handicap, deoarece autoritățile locale par să fi uitat complet de drepturile salariale ale acestor oameni. Reacția inspectorilor a fost una fermă și s-a lăsat cu sancțiuni financiare foarte grele, deoarece au fost aplicate 31 de amenzi în valoare totală de 473.000 lei.

Măsuri urgente de remediere: ANPIS monitorizează sute de puncte critice

În urma controalelor au fost dispuse 330 de măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor. Inspectorii au verificat calitatea serviciilor sociale și procesele de acreditare a furnizorilor. ANPIS promite că nu se va opri aici și va monitoriza implementarea acestor măsuri.

Comentarii

Citește mai departe

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat duminică seară că directorii susținuți de Partidul Social Democrat din instituțiile publice ar trebui înlocuiți în cazul în care social-democrații ies de la guvernare, apreciind că aceștia ar putea sabota reformele. Declarațiile au fost făcute în contextul tensiunilor politice generate de votul intern al PSD programat pentru 20 aprilie, […]
Douăzeci de milioane de catolici au contribuit la readucerea lui Donald Trump la Casa Albă. Credincioșii i-au rămas loiali în timpul scandalurilor anterioare, dar un conflict cu suveranul pontif este cu totul altceva, scrie The Times, care a vorbit cu susținători ai președintelui american despre războiul din Iran și declarațiile lui la adresa șefului Bisericii […]
Președintele USR Dominic Fritz a postat, duminică seară, un mesaj de susținere a lui Ilie Bilojan în contexgtul în care PSD urmează să îi retragă premierului, luni, sprijinul politic. ”Ați încercat să ne intimidați încă din primele săptămâni ale acestei guvernări. Ați organizat campanii de denigrare împotriva miniștrilor USR, ați votat o moțiune de cenzură […]
Coaliția „Bulgaria Progresistă”, formată din trei partide și condusă de fostul președinte pro-rus al Bulgariei, Rumen Radev, s-a clasat pe primul loc în alegerile parlamentare anticipate desfășurate duminică, potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne realizat de Alpha Research și citat de Reuters. Potrivit exit-poll-ului, „Bulgaria Progresistă” a obținut 37,5% din voturi, devansând clar […]
Din cauza subproducției de 500 de milioane de barili de petrol, piața globală a pierdut 50 de miliarde de dolari. Țările din Golful Persic și industria aviatică au suferit cele mai mari pierderi. Piața globală a petrolului a pierdut peste 50 de miliarde de dolari din cauza subproducției de materii prime, în aproape 50 de […]