Atac foarte dur al premierului Poloniei la adresa lui Macron: „De cate ori ati negociat cu Putin si ce ati obtinut? Noi nu discutam, nu negociem cu criminalii. Trebuie sa luptam cu criminalii”

externe

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, l-a atacat foarte dur, luni dimineata, pe presedintele Frantei, Emmanuel Macron, potrivit Agentiei France Presse.

El a spus despre presedintele francez: „De cate ori ati negociat cu Putin si ce ati obtinut? Noi nu discutam, nu negociem cu criminalii. Trebuie sa luptam cu criminalii. Nimeni nu a negociat cu Hitler. Ati negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”.

Morawiecki a cerut investigarea actiunilor Rusiei in Ucraina si aplicarea de noi sanctiuni.

„Aceste masacre sangeroase comise de rusi, de soldatii rusi, merita sa fie numite asa cum sunt. Acesta este un genocid si trebuie judecat”, a declarat Morawiecki reporterilor. „De aceea, propunem o comisie internationala care sa investigheze aceasta crima de genocid”.

O astfel de comisie „este esentiala daca vrem sa aflam adevarul despre amploarea crimelor fasciste rusesti”.

„Sunt necesare sanctiuni clare si hotarate. Aceste sanctiuni nu functioneaza”, a declarat Morawiecki.

El a avut, de asemenea, un mesaj pentru cancelarul german Olaf Scholz cu privire la sanctiunile economice, spunand: „Nu vocile liderilor de afaceri germani, ale miliardarilor germani, care probabil va impiedica sa actionati, ar trebui sa fie ascultate astazi la Berlin, ci vocile femeilor si copiilor nevinovati”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: