Atac SURPRIZA din partea UNPR: „PSD simte deja gustul amar al infrangerii”

Atac SURPRIZA din partea UNPR PSD simte deja gustul amar al infrangerii
Un lider local al UNPR a lansat un atac foarte dur la adresa aliatilor din PSD, pe care ii acuza de incompetenta si neprofesionalism.

Seful UNPR Dambovita, Dan Miculescu, s-a suparat pentru ca un lider PSD local, Alexandru Oprea, i-a acuzat filiala ca-i „slaba”, astfel incat a reactionat cu violenta.

„Incapabili sa gestioneze situatia economica a judetului, agravata tocmai de incompetenta si neprofesionalismul de care au dat dovada cei care astazi guverneaza fondurile acestui judet, liderii PSD Dambovita ies cu declaratii de presa care, sincer, ar face sa zambeasca si un copil de clasa I.

Intr-un judet in care SARACIA, LIPSA LOCURILOR DE MUNCA SI DISPERAREA ating cote alarmante de cele mai multe ori, mai marii judetului, de aceasta data prin portavocea unui individ pe care nu-l recomanada absolut nimic din punct de vedere profesional, fac afirmatii ilogice si lipsite de orice fundament.

Chiar daca mai sunt luni bune pana la alegerile locale din 2016, PSD Dambovita simte deja gustul amar al infrangerii. Timp de 3 ani, si-au dat concursul pe linie administrativa si au demonstrat ca sub guvernarea lor, judetul Dambovita a ajuns din nou pe ultimul loc la capitolul investitii.

Sa nu uitam ca singurele panglici inaugurale taiate de catre liderii PSD au fost la proiectele incepute in perioada 2008 – 2012.

Nici pe linie politica, PSD Dambovita nu inregistreaza mari succese, avand in vedere ca au ajuns sa trucheze fotografii, doar pentru a inseala opinia publica, spunand ca numarul membrilor ar fi in crestere. In fapt, doar la cateva zile s-a dovedit ca peste 90% dintre cei prezenti la acea adunare erau membri cu state vechi in partid.

Concluzia este ca toate miscarile facute de PSD in ultima perioada, fie pe linie politica sau administrativa, tradeaza de fapt adevarata stare de spirit din interiorul partidului.

Pozitia stimatului domn – Alexandru Oprea ne arata inca odata, asta daca mai era necesar, ca PSD nu se simte deloc victorios la alegerile din 2016 cu actuala conducere.

Si totusi, liderii PSD au mari lacune in ale comunicarii, avand in vedere faptul ca UNPR, le place sau nu, este partenerul lor de alianta politica.

De fapt, ce pretentii putem manifesta la adresa domnului Oprea, atat timp cat domnia sa nu cunoaste definitia fair-play-ului. De altfel, episodul campaniei electorale din 2012 din comuna Razvad, cu domnul Oprea in rolul principal, ne aminteste tuturor modul primitiv si limbajul trivial la care a recurs acest individ in confruntarile directe.

Vocea triumfalista de astazi a domnului Oprea nu poate masca frenezia demisiilor din PSD Dambovita si nu-i poate salva de la esec pe cei responsabili de situatia dramatica cu care se confrunta astazi locuitorii acestui judet”, se arata intr-un comunicat de presa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Organizația Mondială a Sănătății a declarat focarul de Ebola din Republica Democrată Congo drept urgență de sănătate publică de interes internațional, pe fondul creșterii numărului de cazuri și al riscului de extindere în regiune. Boala a provocat zeci de decese în provincia Ituri, iar autoritățile avertizează că situația ar putea fi mai gravă decât arată […]
Problemele de auz sunt adesea subestimate și puse pe seama oboselii, a stresului cotidian sau a înaintării în vârstă. În realitate, scăderea auzului poate reprezenta un semnal de alarmă pentru o serie de afecțiuni medicale importante, unele dintre ele necesitând diagnostic și tratament rapid. Infecțiile urechii, o cauză frecventă, dar uneori înșelătoare Urechea este un […]
Avioanele de vânătoare ale NATO au fost mobilizate de urgență ca răspuns la o dronă care a pătruns, pentru scurt timp, în spațiul aerian al Letoniei, a transmis DPA, citând o declarație a armatei letone. De asemenea, a fost transmisă o alertă către cetățeni. Mobilizarea NATO și incidentul din spațiul aerian „Agresiunea rusă în curs […]
Fenomenele meteo severe din intervalul 16 mai, ora 08:00 – 17 mai, ora 08:00 au provocat pagube în mai multe zone din țară, potrivit autorităților. Ploile torențiale, vijeliile și grindina au dus la inundații în gospodării și la intervenții de urgență ale pompierilor. Problemele au fost raportate în 12 localități din șapte județe și în […]
Ministerul Culturii a transmis un mesaj de felicitare după rezultatul obținut de Alexandra Căpitănescu la Eurovision 2026. Artista a clasat România pe locul al treilea, cu 296 de puncte, într-un moment descris de instituție drept unul dintre cele mai bune din istoria recentă a participării țării la competiție. Ministrul Culturii a vorbit despre „un rezultat […]