Atentat terorist in Sankt Petesburg: Noi detalii despre autorul care a comis masacrul de la metrou

externe

O sursa din randul autoritatilor ruse sustine ca este vorba de un singur atacator in explozia care a zguduit o garnitura de metrou din metropola Sankt Petesburg.

De asemenea, nu se stie daca este vorba de un atacator sinucigas, datele primite de la autoritati in acest sens fiind contradictorii, scrie News.ro.

Potrivit sursei, acelasi suspect ar fi lasat un al doilea dispozitiv explozibil in statia Ploscead Vosstaniia, dar genistii au reusit sa dezamorseze a doua bomba din Sankt Petesburg.

„In timp ce era in metrou, acest criminal a actionat dispozitivul explozibil intre statiile Piata Sennaia si Tehnologiceski Institut”, a declarat o sursa pentru Interfax.

Presa rusa relateaza ca principalul suspect ar fi un tanar originar dintr-o tara central-asiatica, transmite BBC.

Intre timp, un al doilea suspect vizat de un mandat de cautare s-a predat si a acceptat sa colaboreze cu anchetatorii, dar nu exista date care sa sustina implicarea sa in atacul terorist dintre statiile Piata Sennaia si Tehnologiceski Institut, transmite Interfax.

In timpul noptii, bilantul atentatului de la metrou a crescut la 11 morti si cel putin 45 de raniti, iar anchetatorii l-au identificat pe principalul suspect ca fiind originar dintr-o tara central-asiatica.

Ministrul de Externe din Kazahstan a confirmat ca printre presupusii suspecti se numara si un cetatean kazah disparut, dar este prea devreme pentru tragerea unor concluzii in ceea ce priveste atacul terorist din Sankt Petesburg.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: