Atentatul sangeros de la Nisa a fost REVENDICAT

actualitate

Organizatia jihadista Stat Islamic (SI) revendica responsabilitatea pentru atacul comis joi noaptea la Nisa, a anuntat Amaq News Agency, legata de gruparea jihadista, citata sambata de agentiile internationale de presa.

„Unul dintre soldatii Statului Islamic a executat operatiunea (…) ca raspuns la apelurile de a ataca cetatenii din tarile membre ale coalitiei internationale care lupta contra SI” in Irak si Siria, a aratat Amaq, care citeaza o sursa de securitate.

Pe 21 mai, purtatorul de cuvant al SI, Mohamed al Adnani, a indemnat adeptii gruparii sa comita mai multe atentate in Occident, in special in Europa si Statele Unite, cu prilejul lunii sfinte a ramadanului, care a inceput pe 6 iunie si s-a incheiat pe 5 iulie.

Intr-un mesaj incarcat de ura, a carui veridicitate nu a putut fi confirmata, cu o durata de 31 de minute si difuzata pe retelele sociale, Al Adnani le-a transmis simpatizantilor ca orice atac, oricat de mic, dar executat acasa la inamic, este mai bun decat unul mare comis in teritoriile controlate.

Pentru Parchetul francez, atentatul comis joi noaptea la Nisa se incadreaza in tipul de amenintare a SI, al carui purtator de cuvant a indemnat in ianuarie la uciderea de necredinciosi folosind gloante, cutite sau „masini”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: