Atitudinea SUA ne-a arătat: Este nevoie de înarmarea Europei și de reformarea economiei

Administrația Trump a pus într-un document ce deja semnaliza: o atitudine neprietenosă față de Europa. O atitudine de a submina Uniunea Europeană și a trata separat cu statele membre. De a o privi de sus. Ba chiar de a arunca vina asupra guvernelor europene pentru că „nu doresc” ajungerea la pace în Ucraina.

Documentul nu e orice document, e chiar Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite.

„Problemele majore cu care se confruntă Europa includ acțiunile Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea, politicile de migrație care transformă continentul și provoacă tensiuni, cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice, prăbușirea natalității și pierderea identităților naționale și a încrederii în sine”, se arată în el.

Ceea ce ne arată că această administrație are de gând să urmeze această politică mai degrabă ostilă sau condescendentă față de proiectul Europei pe termen lung.

În lipsa lui Grindeanu, PSD a fost acaparat de cuplul Olguța-Manda: ”Bolojan pică dacă ne retragem din guvern”

Definitivă: Fiul şi nepotul lui Horaţiu Potra scapă de arest preventiv. Mercenarul rămâne după gratii

Așa că Europa trebuie să se concentreze să meargă pe drumul său. Să fie o mare putere ca Uniune, una care să nu depindă de SUA și de toanele oricărei administrații.

Înarmarea Europei este, desigur, primul pas. Doar că nu oricum. Statele europene au decis deja că vor aloca 3.5% din PIB pentru apărare până în 2035. Dar trebuie să se înarmeze astfel încât să nu depindă de SUA. Cu arme și capabilități care acum îi lipsesc, de la rachete interceptoare la alimentare de avioane în aer. De asemenea, Europa trebuie să devină integrată militar. Nu are o armată, are zeci de armate care nu sunt antrenate să se coordoneze ca o singură entitate.

Nu în ultimul rând, Europa trebuie să fie mai competitivă din punct de vedere economic. Și mai integrată. Așa cum o cere raportul lui Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene.

În logica lui Draghi, UE nu mai poate cârpi pe margini, cu micro-programe și power-point-uri, și să spere că recuperează decalajul față de SUA și China. Raportul spune, fără ocolișuri, că dacă Europa nu bagă în priză un șoc investițional de aproximativ 750–800 de miliarde de euro anual – adică 4–5% din PIB – pentru infrastructură energetică, digitalizare, inovație și apărare, intrăm într-o o agonie lentă economic și geopolitic. Motorul ar fi o Piață Unică dus „până la capăt” (nu doar pentru bunuri, ci și pentru servicii, energie, date, transport), o uniune reală a piețelor de capital care să scoată din conturi de economii sutele de miliarde ținute degeaba și să le împingă în startup-uri și scale-up-uri europene, plus un „al 28-lea regim” simplificat pentru firmele tinere, cu reguli fiscale și de listare armonizate la nivel european.

Totul dublat de o politică industrială coordonată – nu 27 de mini-strategii naționale care se canibalizează – și de o creștere masivă a cheltuielilor cu cercetarea și inovarea spre 750–800 de miliarde pe an.

Al doilea pilon este energia și securitatea economică: Draghi cere un plan comun de decarbonare și competitivitate (cu gaz, electrificare, hidrogen, nuclear, la aceeași masă), interconectări serioase, achiziții comune de resurse și, esențial, tăierea birocrației care face ca un parc eolian onshore să stea și nouă ani în avize.

Ideea de fond e că energia ieftină și previzibilă devine noul fundament al industriei europene. Inclusiv politicile verzi trebuie încurajate, dar integrate mai bine în scopul comun.

Politic, raportul e aproape o invitație la „semi-federalizare economică”: mai multă datorie comună pentru proiecte comune, decizii mai rapide „ca un singur stat”, mai puțină fragmentare de reglementare.

Concluzia amară e că nu ducem lipsă de rețetă, ci de voință: Draghi a pus pe masă un plan de „UE care vrea să joace în liga mare”, dar implementarea de până acum arată mai degrabă o Uniune care oscilează între ambiția de putere și reflexul birocratic de a nu supăra pe nimeni.

Acum e și mai clar că Europa trebuie să pășească pe propriul drum. Nu putem depinde de ceea ce a devenit America.