Atrocitati comise de mercenari rusi si in Africa: executii sumare, tortura, civili batuti – Human Rights Watch

externe

Mercenarii rusi sunt acuzati ca au executat sumar, torturat si batut civili in Republica Centrafricana (RCA), informeaza BBC.

Martorii au declarat pentru Human Rights Watch (HRW) ca, intr-un incident din iulie anul trecut, luptatori vorbitori de limba rusa au impuscat mortal cel putin 12 barbati neinarmati la un baraj rutier. Majoritatea victimelor au fost puse intr-o groapa de mica adancime langa drum, in apropiere de Bossangoa, au spus acestia.

Guvernul RCA neaga ca a angajat mercenari din grupul privat Russian Wagner Group pentru a lupta impotriva rebelilor.

Expertii ONU au acuzat, de asemenea, mercenarii rusi de comiterea unor incalcari grave si sistematice ale drepturilor omului in RCA, care este una dintre cele mai sarace tari din lume, dar este bogata in diamante, aur si uraniu.

Grupul Wagner a desfasurat forte si in alte parti ale Africii – in Mali si Libia – si a jucat un rol important in conflictele din Siria si Ucraina.

Luna trecuta, presupusi mercenari rusi au fost acuzati intr-un raport al HRW ca au executat aproximativ 300 de persoane in centrul Mali.

Saptamana aceasta, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a reiterat pozitia oficiala a Moscovei potrivit careia Wagner nu are nimic de-a face cu statul rus.

In raportul sau, HRW afirma ca a adunat dovezi convingatoare ca luptatorii rusi au comis abuzuri grave impotriva civililor din RCA. Intre februarie 2019 si noiembrie 2021, HRW a intervievat 40 de persoane, inclusiv 10 victime si 15 martori, despre abuzurile comise de barbati vorbitori de limba rusa.

Martorii au declarat ca barbatii purtau arme de tip militar, haine kaki, esarfe pentru a-si acoperi fetele, cizme militare si ochelari de soare.

Douasprezece dintre cei intervievati au fost martori ai crimelor din apropierea orasului Bossangoa din vestul tarii, la 21 iulie 2021, a precizat HRW.

Tinerii neinarmati care au murit plecasera din Bossangoa pe motociclete la scurt timp dupa ora locala 06:00. Ei au trecut printr-un punct de control pentru a iesi din oras si au fost opriti ulterior la un baraj rutier la aproximativ 12 km in afara orasului Bossangoa, pe un drum despre care oficialii spun ca era patrulat in mod regulat de luptatorii rusi.

Li s-a spus sa coboare de pe motociclete, sa isi puna mainile deasupra capului si sa predea telefoanele. Potrivit HRW, intre patru si sase barbati vorbitori de limba rusa i-au batut si i-au lovit in timp ce zaceau la pamant. Unul cate unul, au fost luati din grup, fortati sa ingenuncheze si impuscati in cap.

Organizatia a declarat ca cei care ii priveau au inceput sa se roage cu voce tare – si, in zgomotul si confuzia de atunci, doi dintre prizonieri au reusit sa scape.

HRW a documentat, de asemenea, cazuri de detentie si tortura de catre luptatorii rusi in Bambari in 2019. Un comerciant care a fost retinut sub suspiciunea de a fi rebel a afirmat ca i-a fost taiat degetul de catre rapitorii sai rusi in ianuarie 2019. Mahamat Nour Mamadou a declarat pentru HRW ca barbatii rusi i-au taiat degetul cu un cutit: „M-au batut crunt pe picioare cu tije de fier si cutite. Mi-au pus catuse la glezne. Unul dintre ei a vorbit printr-un translator si a spus: ‘Iti vom taia degetele'”, a povestit Mahamat Nour Mamadou despre perioada petrecuta in captivitate.

„Tipam; ma durea atat de tare. Apoi au scos un lant si l-au infasurat in jurul gatului meu si l-au strans. Am cazut, iar limba mi-a iesit. Un rus mi-a pus o caramida in gura si a lovit-o cu piciorul”.

Ulterior, el a vorbit despre calvarul sau jurnalistilor, iar HRW afirma ca a fost ucis in septembrie 2019, in circumstante neclare.

Relatia Rusiei cu RCA a devenit cunoscuta pentru prima data in 2018, cu un acord conform caruia fosti ofiteri rusi vor veni sa ofere pregatire militara.

La 30 iulie 2018, trei jurnalisti rusi care realizau un documentar care investiga rapoartele privind implicarea Wagner in aceasta tara au fost impuscati mortal – iar cei care au stat in spatele crimelor nu au fost niciodata gasiti.

Republica Centrafricana este zguduita de razboaie civile de la independenta din 1960. In 2013, rebelii, in principal musulmani, au preluat controlul asupra acestei tari majoritar crestine. Au fost formate militii de autoaparare pentru a riposta, ceea ce a dus la masacre pe scara larga pe criterii religioase.

Dupa venirea la putere a presedintelui Faustin-Archange Touadera in 2016, tara a inceput sa isi schimbe alianta strategica de la Franta, fosta putere coloniala, catre Rusia.

HRW afirma ca lipsa de responsabilitate a alimentat o mare parte din violente si a cerut guvernului sa investigheze si sa ii urmareasca penal pe toti cei, inclusiv fortele straine, responsabili de crima, detentie ilegala si tortura.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: